Primul roman scris de Marin Preda, ”Moromeții”, este alcătuit din două volume, publicate la o distanță de doisprezece ani: vol. I în 1955 iar vol. II 1967.
Deși modalitatea artistică și problematica celor două volume diferă, romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc într-o perioadă de criză, în preajma celui de-al doilea război mondial (anii 1940 - 1960); sunt înregistrate transformările vieții rurale, ale mentalităților și ale instituțiilor, de-a lungul unui sfert de secol, și se impune o tipologie nouă în proza românească.
TEME
Romanul prezintă destrămarea - simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională - a unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea- Gumești.
Titlul MOROMEȚII așază TEMA familiei în centrul romanului, însă evoluția și criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii.
Astfel că romanul unei familii este și ”un roman al deruralizării satului”, (Nicolae Manolescu), o frescă a vieții rurale dinaintea și după cel de-al doilea război mondial.
O altă temă este CRIZA COMUNICĂRII, absența unei comunicări reale între Ilie Moromete și familia sa.
Tema TIMPULUI VICLEAN, nerăbdător (”timpul nu mai avea răbdare”), RELAȚIA DINTRE INDIVID ȘI ISTORIE nuanțează TEMA SOCIALĂ.
Criticul Eugen Simion consideră drept temă centrală ”libertatea morală în luptă cu fatalitățile istoriei ”.
PERSPECTIVA NARATIVĂ -
ROMAN DORIC
Perspectiva NARATORULUI OBIECTIV se completează prin aceea a REFLECTORILOR (Ilie Moromete, în vol. I, și Niculae, în vol. al II-lea), ca și prin aceea a INFORMATORILOR (personaje - martori ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora, de ex., al lui Parizianu despre vizita lui Moromete la băieți, la București). Efectul este limitarea omniscienței.
PRIMUL VOLUM
CONSTRUCȚIA DISCURSULUI NARATIV -
RELAȚII TEMPORALE ȘI SPAȚIALE
Compoziția PRIMULUI VOLUM utilizează tehnica decupajului și accelerarea gradată a timpului narațiunii.
Volumul este structurat în trei părți, cu o acțiune concentrată, care se desfășoară pe parcursul verii, cu trei ani înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Prima parte, de sâmbătă seara până duminică noaptea, conține scene care ilustrează monografic viața rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, hora, etc.
Partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la București.
Partea a treia, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga feciorilor.
Cele trei părți conferă echilibrul compoziției. Fiecare parte începe cu o prezentare de ansamblu: masa, prispa și secerișul. SIMETRIA compozițională este dată de cele două referiri la tema timpului, în primul și în ultimul paragraf al volumului. La început, aparent îngăduitor, ”timpul era foarte răbdător cu oamenii; viața se scurgea fără conflicte mari ” pentru ca enunțul din finalul volumului, ”timpul nu mai avea răbdare”, să modifice imaginea timpului, care devine necruțător și intolerant.
CONFLICTE
Un triplu CONFLICT va destrăma familia lui Moromete.
Este mai întâi dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea.
Fiii cei mari își disprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor Bălosu, mai adaptat noilor relații capitaliste.
Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția lui. Moromete vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției, promițându-i, în schimb, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mari care își urau mama vitregă, Moromete amână îndeplinirea promisiunii. Din această cauză, femeia simte ”cum i se strecoară în inimă nepăsarea și sila de bărbat și de copii”, găsindu-și inițial refugiul în biserică.
Criza se instituie în al doilea volum, când Catrina îl părăsește pe Ilie, după ce află de vizita lui la București și de propunerea făcută fiilor. Înstrăinarea este definitivă.
Al treilea conflict se desfășoară între Moromete și sora lui, Guica, care și-ar fi dorit ca fratele văduv să nu se mai căsătorească pentru a doua oară. În felul acesta, ea ar fi rămas în casa fratelui, să se ocupe de gospodărie și de creșterea copiilor, pentru a nu rămâne singură la bătrânețe. Faptul că Moromete se recăsătorise și că își construise o casă departe de gospodăria ei îi aprinsese ura împotriva lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari.
Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete și fiul cel mic, Niculae. Copilul își dorește cu ardoare să meargă la școală, în timp ce tatăl, care trebuie să plătească taxele, îl ironizează (”altă treabă n-avem noi acuma ! Ne apucăm să studiem”) sau susține că învățătura nu aduce nici un ”beneficiu”. Pentru a-și realiza dorința de a studia, băiatul se desprinde treptat de familie. În volumul al doilea, acest conflict trece pe primul plan, pentru că tatăl și fiul reprezintă două mentalități diferite.
ACȚIUNEA
ACȚIUNEA primului volum este structurată pe mai multe planuri narative.
În prim plan se află Moromeții, o familie numeroasă, măcinată de nemulțumiri mocnite. Țăran mijlocaș, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l transmite apoi băieților. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă și Achim își doresc independența economică. Ei se simt nedreptățiți pentru că, după moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a însurat cu altă femeie, Catrina, și că are încă trei copii: Tita, Ilinca și Niculae. Îndemnați de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclită Guica, cei trei băieți pun la cale un plan distructiv, dându-și seama că problemele economice ale familiei nu vor putea fi depășite. Ei intenționează să plece la București, fără știrea familiei, pentru a-și face un rost. În acest scop, ei vor să ia oile cumpărate printr-un împrumut la bancă și al căror lapte constituie principala hrană a familiei și caii, indispensabili pentru munca la câmp. Prin vânzarea oilor și a cailor, ar obține un capital pentru a începe viața la oraș. Datoria la bancă nefiind achitată, planul celor trei băieți urmează a da o grea lovitură familiei. Achim îi propune tatălui să-l lase să plece cu oile la București, să le pască în marginea orașului și să vândă laptele și brânza la un preț mai bun în capitală. Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la bancă și vinde o parte din lotul familiei pentru a-și putea plăti impozitul pe pământ (”foncierea”). Însă Achim vinde oile la București și așteaptă venirea fraților. După amânările generate de refuzul lui Nilă de a-și lăsa tatăl singur în preajma secerișului, cei doi fug cu caii și cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ pentru a-și reface gospodăria, pentru a plăti foncierea, rata la bancă și taxele de școlarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.
Planurile secundare completează acțiunea romanului, conferindu-i caracterul de frescă socială: boala lui Boțoghină, revolta țăranului sărac Țugurlan, familia chiaburului Tudor Bălosu, dragostea dintre Polina și Birică, discuțiile din poiana lui Iocan, rolul instituțiilor și al autorităților în satul interbelic.
De ex, cuplul Polina - Birică reflectă tema iubirii și a căsătoriei care nu ține cont de constrângerile sociale. Căsătoria dintre fiica unui chiabur și un țăran sărac, se construiește ca o polemică la adresa cuplului Ion - Ana din romanul lui Liviu Rebreanu, după mărturisirea lui Marin Preda dintr-un interviu de Florin Mugur.
SECVENȚE NARATIVE
- SCENA CINEI -
Există în primul volum al romanului ”Moromeții” câteva secvențe narative de mare profunzime.
SCENA CINEI este considerată de Ovid Crohmălniceanu ”prima schiță a psihologiei Moromeților”. Descrierea cinei se realizează lent, prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din existența familiei tradiționale, condusă de un tată autoritar, dar ”semnele” din text dezvăluie adevăratele relații dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formată din copii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii. Așezarea în jurul mesei sugerează evoluția ulterioară a conflictului, iminenta destrămare a familiei :
”Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau pe partea din afară a tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, (...) stătea totdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi avea pe Niculae și pe Ilinca, copii făcuți cu Moromete. Tita stătea între cei trei și maică-sa. Era tot fata ei, din căsătoria dintâi.
Numai Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare. Toți ceilalți stăteau umăr la umăr, înghesuiți, masa fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deși numărul copiilor crescuse.”
TĂIEREA SALCÂMULUI
O altă secvență epică cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului.
Ilie Moromete taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi:
” Se pare că nimeni nu înțelegea că hotărându-se în sfârșit plecarea lui Achim la București însemna că trebuie să li se facă celor trei pe plac până la capăt, să nu se mai atingă nimeni de oi și cum altceva n-aveau ce vinde, salcâmul trebuia tăiat. Mai ciudat era că nici cei trei în cauză nu înțelegeau; încât răspunsul lui Moromete că a tăiat salcâmul ca < să se mire proștii > nu era o batjocură întâmplătoare la adresa fiilor.”
Tăierea salcâmului, duminică în zori, în timp ce în cimitir femeile își plâng morții, prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional, risipirea iluziilor lui Moromete: ”Grădina, caii, Moromete însuși arătau bicisnici.” Apar ciorile, ca niște semne rău prevestitoare, iar mama, care știe să citească în astfel de lucruri, un curs al vremii viitoare, cade la gânduri întunecate:
”Niște ciori, învățate să se rotească și să se așeze deasupra a ceva înalt, acum că acel ceva nu mai era, dădeau târcoale prin preajmă și croncăneau urât, parcă a pustiu, din ciocurile lor negre. Mama, luptând parcă împotriva presimțirilor și temeiurilor ei vechi care o năpădeau, cășună pe fete și se răsti la ele să se apuce de treabă. ce, n-au mai văzut salcâm tăiat ?”
Lumea Moromeților se desacralizează. Odată distrus arborele sacru, axis mundi de veghe la ordinea lumii, a microcosmosului rural și familial, haosul se instalează treptat.
Scenele în care sunt prezentate aspecte din viața colectivității se constituie într-o adevărată MONOGRAFIE a satului tradițional: hora, călușul, întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea școlară, secerișul, treierișul.
Unul din cele mai ilustrative episoade pentru viața rurală este SECERIȘUL. Este înfățișată într-o manieră originală (înregistrarea și acumularea de detalii ale existenței familiale țărănești) o realitate arhetipală; mișcările, gesturile, pregătirea și plecarea la câmp se integrează unui ritual străvechi.
Secerișul e trăit în același fel de întregul sat, într-un ceremonial mitic specific colectivității arhaice.
