STEA - de Gh. Istrate

STEA de Gh. Istrate Mi-e sufletul neumilit de răul lumii m-am ferit ridic o floare albă-n cer prin mlaștinile de mister răsar la ziuă într-un nufăr din steaua mea în care sufăr vai, într-o zi mă voi trezi fereastră dincolo de zi privindu-mi viața în răspăr umblând senin prin adevăr. Stau prea de mult în infinit - ploaia luminii m-a-nvechit.