PRIN TRECEREA LUMII
de Manuela Cerasela Jerlăianu
Prin trecerea lumii vise despletite
Am cules puteri despământenite
Și am prins tăcerea de aripa surdă
Să înalț iubirea care-n mine zburdă.
Însă părăsite am lăsat speranțe
În oglinzi de sfere puse la distanțe
Și-o nedumerire mă lovește încă
În hăul cu valea morții-scrisă-n stâncă.
Risipesc nădejdi și mă-ntorc acasă
Unde fericirea e o stea frumoasă
Care ține cerul în aprinderi line
De cuvinte albe cu-nțelesuri pline.
Nu închin regrete prinse între văi
Unde văd cum cântă cete de flăcăi
Ci întorc privirea spre eternitate
Unde val de inimi în lumină bate.
Dar mă las zdrobită de doruri eterne
Când aripi de lacrimi le ridic din perne
Ca să mi te spele în tăcerea slută
Când îngerii blânzi vin de o ascultă.
Îți mai spun o dată că trecerea lumii
A înfipt în palmă colțul viu al lunii
Și ne cheamă iar între vise moarte
Cu o vorbă blândă desenată-n șoapte.
|
|
