RĂVAȘ DE DOR
de Eliana Popa
Dragă măicuță,
Ai plecat departe,
Călătorind cu îngerii de mână,
O lume nevăzută ne desparte
Dar și-o iubire sfântă ne-mpreună!
Pe-o aripă de dor ți-am scris răvașul,
Și am chemat un înger mesager,
Când înflorește-n luncă toporașul
Să fie el, solia mea spre cer!
La noi, au inflorit din nou bujorii,
Bujorii tăi din marginea grădinii,
Și dorul lor te cheamă când vin zorii
Fiindcă le-nțeapă haina, mărăcinii!
Și-n bătătură, nucu-și plânge dorul
Îmbrățișând căsuța ta bătrână,
Cu frunza lui a îmbrăcat pridvorul
Și umbra și-o așterne pe țărână!
În colțul cu icoane din odaie
Domnul Hristos și-alăturea Măicuța,
Și Sfântul Ioan și Sfântul Nicolae
Așteaptă să le-aprinzi iar, mamă, căndeluța!
Încă mai simt mirosul de tămâie
Și busuiocul stă lângă icoană
A mai rămas cărbune în cățuie
Și lângă ea, albastra ta năframă!
Iar dincolo, în camera cu vatră,
Cea cu miros de pâine și gutuie,
Doar pânze de păianjen pe corlată,
Și trei ștergare agățate-n cuie..
Pământ și cer suntem cu toții, mamă
Și pe pământ trăim ca venetici
Însă când firul vieții se destramă
Tot pământescul îl lăsăm aici!
La tine-n cer, cum este, astăzi, mamă?
Ești tânără, așa, precum un înger?
Tu ești icoana mea ce-o țin în ramă
