vineri, 2 decembrie 2011

VASILE ALECSANDRI - PASTELURI



GERUL

Gerul aspru și sălbatic strânge-n brațe-i cu jălire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori
C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.



Gerul vine de la munte, la fereastră se oprește
Și, privind la focul vesel care-n sobe strălucește,
El depune flori de iarnă pe cristalul înghețat,
Crini și roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.



Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri,
Pune streșinilor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe fețe de copile înflorește trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri





VISCOLUL


Crivățul din miazănoapte vâjie prin vijelie
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așează-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.



Viscolul frământă lumea !..Lupii suri ies după pradă,
Alergând , urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej , răpiți de vânt,
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.



Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate,
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Și-n departe se aude un nechez răsunător...
Noaptea cade, lupii urlă...Vai de cal și călător !



Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire
O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind,
Unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind !





SANIA

Zi cu soare, ger cu stele !...Hai, iubită, la plimbare.
Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare;
Săniuța, cuib de iarnă, e cam strâmtă pentru doi...
Tu zâmbești ?...Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi.



Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania ușoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.



Prin câmpia înălbită, netedă, strălucitoare,
Se văd insule de codri, s-aud câini la vânătoare,
Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar
Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar.



Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie.
Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori
Tu o rupi ?...Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori





MIEZUL IERNII

În păduri trăiesc stejarii ! E un ger amar, cumplit !
Stelele par înghețate, cerul pare oțelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârție sub picioare.



Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Și pe ele se așează bolta cerului senină,
Unde luna își aprinde farul tainic de lumină.



O ! tablou măreț, fantastic !...Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca veșnice făclii.
Munții sunt a lui altare, codrii - organe sonore
Unde crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare.








LA GURA SOBEI

Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește,
Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.



Iat-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte carii trec pe punți de aur ,
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați.



Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume
Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai.



Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana !...în cosiță-i floarea cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit.
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit !






BRADUL

Sus pe culme bradul verde
Sub zăpada albicioasă
Printre negură se perde
Ca o fantasmă geroasă,


Și privește cu-ntristare
Cum se plimbă prin răstoace
Iarna pe un urs călare,
Iarna cu șepte cojoace.


El se scutură și zice:
”În zadar, tu, vrăjitoare,
Aduci viforul pe-aice,
Aduci zile fără soare.


În zadar îngheți pământul,
Ucizi florile și stupii
Și trimiți moartea cu vântul
Și trimiți foamea cu lupii.


În zadar a ta suflare
Apa-n râuri o îngheață,
Șterge urma pe cărare
Și de mine țurțuri leagă.


În zadar aduci cu tine
Corbul negru și prădalnic,
Și din codrii cu jivine
Faci să iasă urlet jalnic.


În zadar, urgie crudă,
Lungești noaptea-ntunecoasă
Și, râzând de-a lumei trudă,
Scurtezi ziua luminoasă.


În zadar îmi pui povară
De zăpadă și de gheață.
Fie iarnă, fie vară,
Eu păstrez a mea verdeață !”











Superbele peisaje de iarnă aparțin reverendului american Sam Timm (Wisconsin) care este și artist, pescar și mare iubitor al naturii; este soț și tată dar spune, că prioritatea vieții sale este slujirea lui Dumnezeu .

După cum observați, este o blândețe în tușa acestui artist care respectă și iubește creația Domnului, în multe feluri și pictura este una din acestea.




























































                                                             

                                                               



                                                                  
                                                               
                                                                  
                                                                






joi, 1 decembrie 2011

PĂȘEȘTE-NCET - de Ion Minulescu






Un singur lucru-ți cer: să nu regreți...


Și-acum,
Pășește-ncet să nu-mi deștepți covorul
Și măștile-adormite pe pereți !...
Pășește-ncet ca și când nici n-ai fi
Intrat aici !...
Odaia mea e scena-n care-actorul
E veșnic altu-n fiecare seară -
O scenă ce-și păstrează doar decorul

Și liniștea
Ca și-o modestă gară
Prin care trenurile trec mânate
De gestul unei mâini halucinate.


Pășește-ncet să nu-mi deștepți
                                          minciuna
Scrisorilor închise prin sertare
Și florile-adormite prin pahare.
Odaia mea e grota fără soare
Prin care nu mai intră azi
Nici una
Din cele ce pășiră la-ntâmplare...



Pășește-ncet să nu-mi deștepți bazarul
De lacrime-ncrustate prin dantele
Și nasturi descheiați de mâini rebele.
Odaia mea-i cavoul fără poartă
Din care poți ieși afar' când vrei,
În el nu odihnește nici o moartă,
Ci numai visuri blonde de femei...



Pășește-ncet să nu-mi trezești groparul
Și umbrele-adormite pe pereți,
Pășește-ncet și nu privi spre ele...
Și nu uita ce-ți cer: să nu regreți !





foto


PREPARATE DIN CARNE

1. Rasol de vită cu salată de sfeclă roșie

 


Ingrediente

  - 150 g carne de vită
  - 1/2 morcov
  - 2 -3 cartofi
  - sfeclă roșie fiartă
  - salată verde
  - țelină, pătrunjel

Preparare

Se curăță carnea de pielițe și zgârciuri se înțrapă cu cuțitul din loc în loc și se împănează cu căteva feliuțe de morcov tăiat subțire.

Se pune la fiert și când este aproape gata, se adaugă sarea.

Se scoate carnea când s-a fiert bine, se taie felii și se așează pe farfurie cu cartofii fierți .

Se servește cu salată de sfeclă și salată verde.









 
 
 2. Borș de perișoare




Ingrediente

 -
150 g carne
 - 1 linguriță orez
 -  1 albuș ou
----------------------------(pt perișoare)
 - 1 morcov
 - 1 păstârna
 - 1 ceapă
 - 1 roșie
 - 1 pahar borș
 - 1 gălbenuș
 - sare
 - smântână
 - leuștean





Preparare

- perișoarele se prepară astfel: carnea se dă prin mașina de tocat (sau cumpărăm carne gata tocată). Se amestecă cu albușul bătut spumă, sarea și orezul spălat.


- se formează perișoare de mărimea unei nuci mai mari .


     
Separat, se fierb zarzavatul și ceapa  în apă cu sare după ce în prealabil au  fost tocate mărunt.

Roșia se taie felii și se adaugă la zarzavat.

După primele clocote se adaugă peroșoarele și se fierb 30 - 40 minute.

Borșul se adaugă înainte de ultimele clocote (ultimele 5 minute).

La sfârșit se drege cu gălbenuș.

Se servește cu smântână.




Poftă bună, dragilor !


3. Ciorbă de carne de vită


        Ingrediente


-
100 g carne de vită (sau vițel)
-
1 ardei gras
- 1 morcov
- 1 cartof
- 1 păstârnac (pătrunjel de supă)
- 1 roșie (sau suc de roșii - 1 lingură)
- 1/2 ceapă
- 1 lingură de iaurt
- 1 ceașcă corcodușe verzi sau după anotimp, borș
- sare,
- leuștean
- pătrunjel

Preparare

Se fierbe carnea , luându-se spuma din când în când.

Zarzavatul se toacă mărunt și se pune în supă când carnea este fiartă pe jumătate și tot acum se adaugă cartoful curățat și tăiat cuburi, ardeiul gras tăiat solzișori și roșia tăiată felii.

Se lasă la fiert.

Separat corcodușele se fierb și se strecoară iar zeama obținută se adaugă în ciorbă cu 2 -3 minute înainte de a o lua de pe foc.

Se servește cu leuștean și pătrunjel și cu iaurtul pus separat sau în toată ciorba.





La fel se prepară și ciorba de pui.

Să aveți poftă bună !
 
 
 

4. Budincă de carne cu macaroane
 
 
 
Lady cook - Pretty lady cook showing OKINGREDIENTE:

- 75 g macaroane
- 80 g carne fiartă de vită (regim dietetic)
           carne tocată pt. rețetă normală
- 5 ml. ulei
- 2 linguri suc de roșii
- 1 lingură iaurt
- sare
- verdeață








PREPARARE :

Se fierb macaroanele (paste) în apă cu sare, se scurg, se clătesc cu apă caldă și se strecoară.

Carnea fiartă, se toacă și se amestecă cu uleiul și verdeața.


Intr-un vas presărat cu făină, se toarnă macaroanele apoi un strat de carne și apoi tot macaroane.


Se pune vasul într-o tavă cu apă caldă și se lasă la cuptor 10 - 15 minute. (Pentru cei care nu țin regim, vasul se pune pur și simplu la cuptor.)


Budinca se servește cu sucul de roșii amestecat cu iaurtul.









Poftă bună !...sunt sigură că ați reușit din prima !
 
 
5. Rizoto cu limbă
 
 



Ingrediente :
- 200 g limbă fiartă
- 1 ceșcuță orez
- 3 ceșcuțe supă limpede de zarzavat (sau
                             2 cuburi supă de zarzavat)
- 2 lingurițe unt
- o ceșcuță suc de roșii


Preparare:

Limba fiartă ine se taie cubulețe și se mai dă la foc in sucul de roșii.

Orezul se fierbe în supa de zarzavat apoi se amestecă cu untul rămas.

Se aranjează plat pe farfurie.
Se toarnă limba cu sos peste orezul din farfurie.

In prepararea sosului putem adăuga un buchețel de brocoli iar la final, putem adăuga puțină brânză rasă și pătrunjel.



petite  pause  repasPoftă bună  !


 

CIORBE

1. Ciorbă de sfeclă roșie cu zeamă de varză




INGREDIENTE


- 150 g morcovi
- 100 g păstârnac
- 50 g pătrunjel
- 100 g țelină
- 150 g ceapă
- 75 g ulei
- 400 g sfeclă roșie
- 100g orez
- 1 l zeamă de varză
- 400 g roșii
- 1 legătură verdeață
- sare



PREPARARE

Morcovii, păstârnacul, pătrunjelul și țelina se taie cubulețe foarte mici și se pun la fiert în apă cu sare.

Ceapa se călește în ulei, se stinge cu un cubuleț de supă preparat într-o ceșcuță cu apă și apoi se toarnă peste legumele care fierb.

Sfecla se taie și ea în cubulețe mai mari decât legumele celelalte si se fierbe separat în 750 ml apă.

Orezul se fierbe și el separat.
Roșiile se curăță de coajă și se taie cubulețe.

Când legumele au fiert, se adaugă sfecla fiartă, orezul și roșiile.

Zeama de varză se fierbe separat și se pune în ciorbă când toate au fiert împreună și sunt gata.

Se ia de pe foc și se adaugă verdeața.

Rețeta este din Oltenia....nu puteți  da greș !



2. Ciorbă de fasole uscată cu picior de porc

 



Ingrediente

- 300 g fasole uscată
- 1,5 Kg picioare de porc
- 150 g morcovi
- 100 g albitură
- 100 g ceapă
- 20 g usturoi
- 50 g bulion de tomate
- 75 g ulei
- 50 ml oțet
- 1 legătură leuștean sau tarhon

Preparare

Fasolea se fierbe, schimbându-se 3-4 ape în timpul fierberii (apă caldă).În ultima apă se pune sare (nu înainte pentru cî îngreunează fierberea -întărește bobul).

Picioarele de porc se pârlesc , se spală, se pârlesc din nou până capătă miros de carne friptă. Se spală din nou, se taie în 2 cu bărdița și se pun la fiert.  Când au dat în fiert, se spumează de câte ori este nevoie, și se continuă fierberea.

Zarzavatul de supă se taie julien, și împreună cu  ceapa și usturoiul tocate se pun la fiert cu picioarele de porc și se fierb împreună până când carnea se desprinde de pe oase. Se scot picioarele de porc, se taie carnea feliuțe și se pun din nou la fiert.

Se adaugă fasolea și bulionul stins într-o lingură de supă.

Se mai laso foarte puțin timp la fiert și când se ia de pe foc se adaugă verdeața tocată mărunt.

Așa-i că este delicioasă ?

PREPARATE DIN PEȘTE

1. Pește oceanic cu măsline




INGREDIENTE

- 1,5 Kg pește oceanic
- 200 g ulei
- 200 g ceapă
- 200 g morcovi
- 100 g albitură (păstârnac)
- 100 g vin roșu
- 50 g bulion de tomate
- 300 g măsline
- 100 g lămâie
- piper, sare

PREPARARE

Peștele se curăță, se spală, se zvântă, se sărează, se taie în porții și se prăjește pe jumătate (în ulei).

În uleiul  rămas, se călește ceapa tocată, morcovii și albitura tăiate în felii.

Îndată ce s-au înmuiat se sting cu bulion subțiat cu apă, se lasă să fiarbă 30 minute și se pasează sosul peste bucățile de pește, se adaugă măslinele, ce au fost fierte separat timp de 45 de minute.

Se potrivește gustul de sare și piper, se toarnă vinul, se așează deasupra felii de lămâie curățate de coajă și se mai fierbe mâncarea încă 20 minute la cuptor.




Poftă bună !


2. Ciorbă pescărească (Delta Dunării)





INGREDIENTE

- 1 kg pește mărunt de apă dulce
- 2 kg biban sau caras
- 1 kg sturion (cegă, morun,etc)
- ceapă verde 4 legături
- 100 g morcovi
- 100 g țelină
- 50 g ulei
- 1 legătură leuștean
- 1 legătură pătrunjel
- 60 ml oțet
- sare

PREPARARE

Peștele mărunt se curăță și se pune la fiert în apă cu sare și se fierbe până ce se sfărâmă.

Se pasează zeama și peștele prin sită și se pune din nou la fiert.

Se adaugă ceapa verde tăiată feliuțe subțiri și zarzavatul de supă, tăiat rondele și călit în prealabil.

Se fierbe cca 1 oră, apoi se pune bibanul și carasul curățat, tăiat în bucăți.

Se fierbe 10 minute și se scot bucățile de pește din ciorbă.

La urmă, se pun în ciorbă bucățile de sturion și se fierb înă 15 minute. Se scot și bucățile de sturion din ciorbă, se acrește ciorba cu oțet, se potrivește gustul cu sare și se adaugă leușteanul și pătrunjelul tocate.

In final, când s-a luat ciorba de pe foc, cu puțin înainte de a se duce la masă, se pun la loc bucățile de pești cu mare grijă ca să nu se sfărâme.

La servit, se pun în farfurie 2 buc. de caras sau biban și 1 buc. de sturion.

Să aveți poftă bună !



PEPENE GALBEN - salată de fructe




fruktovay_korzina


AVEȚI NEVOIE DE....





1



1.
2



2.

3





3.
4



4.

5


5.

6




6.

7


7.
8



8.
9



Desigur, ține de imaginația dumneavoastră combinația de fructe puse în salata de fructe.

Puteți stropi salata (în cazul în care nu se consumă de copii) cu puțină votcă sau coniac.

Să aveți o seară senină cu arome de vară și ...poftă bună !


CARNE TOCATĂ CU CAȘCAVAL - LA CUPTOR


mysnay_zapekanka



INGREDIENTE
- 1 Kg. carne tocată
- 300 g cașcaval
- 300 g smântână
- 200 g unt


PREPARARE

- carnea tocată se sărează, se dă cu piper.
- untul se taie cubulețe și pe pune pe  farfuria în care se va da la cuptorul cu microunde.





2


se pune toată cantitatea de carne


3

se presară cașcavalul dat pe
răzătoarea mare



4


se pune toată smântâna deasupra

5

se coace la microunde (dar și la ”clasicul”
cuptor


6


Se coace în cuptor și pentru a ști când este suficient de coaptă o înțepați cam după 20 de minute cu o scobitoare din loc în loc.

Se poate servi cu piure de cartofi și salată verde sau orice alt fel de salată (varză, varză roșie, castraveciori acri etc)

Poftă bună !