Un singur lucru-ți cer: să nu regreți...
Și-acum,
Pășește-ncet să nu-mi deștepți covorul
Și măștile-adormite pe pereți !...
Pășește-ncet ca și când nici n-ai fi
Intrat aici !...
Odaia mea e scena-n care-actorul
E veșnic altu-n fiecare seară -
O scenă ce-și păstrează doar decorul
Și liniștea
Ca și-o modestă gară
Prin care trenurile trec mânate
De gestul unei mâini halucinate.
Pășește-ncet să nu-mi deștepți
minciuna
Scrisorilor închise prin sertare
Și florile-adormite prin pahare.
Odaia mea e grota fără soare
Prin care nu mai intră azi
Nici una
Din cele ce pășiră la-ntâmplare...
Pășește-ncet să nu-mi deștepți bazarul
De lacrime-ncrustate prin dantele
Și nasturi descheiați de mâini rebele.
Odaia mea-i cavoul fără poartă
Din care poți ieși afar' când vrei,
În el nu odihnește nici o moartă,
Ci numai visuri blonde de femei...
Pășește-ncet să nu-mi trezești groparul
Și umbrele-adormite pe pereți,
Pășește-ncet și nu privi spre ele...
Și nu uita ce-ți cer: să nu regreți !
