vineri, 18 ianuarie 2013

GEORGE TOPÂRCEANU - POEZII DE DRAGOSTE








ROMANȚĂ


O, vis al iubirii trecute !
Sunt singur - omătul târziu
Pătează aleile mute
Şi parcul e încă pustiu.




Văd iarăşi castanii şi plopii.
Prin ramuri suspine străbat.
Acum cu sfială m-apropii
De banca pe care ai stat.



Şi pieptul începe să-mi bată.
De sus fluturând a căzut
Pe bancă o foaie uscată,
O frunză din anul trecut...





SINGURI



Dormi !... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.



Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afară...
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate...
Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.



Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare...
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.






FATA TRISTĂ



Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.



Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, - dar gândul meu,
Gândul mi-e departe !



Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.



Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...




O, ştiu bine că-n zadar
Dragostea mă mână
Să-l aştept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.



Nu mai vine să-i şoptesc
Dorurile toate
Şi la sân să-i încălzesc
Mâinile-ngheţate !



Ci doar vântul nopţii rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă şi mută.




Lung suspină-n freamăt greu
Fagii de pe coaste...
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.





VIN', IUBITO

Prin dumbravă se strecoară
Vânt de vară,
Şi cocorii, şir pribeag,
În adânc senin plutesc.
Cântă cucu în huceag:
Cucule, câţi ani trăiesc ?
Îmbrăcatu-s-au în floare
De ninsoare,
Pomii toţi de prin livezi.
Râul lunecă pe prund
Aşa limpede că-i vezi
Pietricelele din fund.
Jos, în umbră de răchite,
Tăinuite
Viorele s-au ivit,
Şi-n păr negru la femei
Cât de albi au înflorit
Parfumaţii ghiocei !
Vin', iubito ! O poveste
Tristă este
Viaţa noastră când s-a stins,
Dar e rai când o trăim.
Vino ! Domnul dinadins
Ne-a făcut să ne iubim:
A pus vara în dumbravă
Şi-a zis: "Na-vă
Crângul plin de cântători,
Şi copacii înverziţi,
Şi poienile cu flori
Vi le dau să vă iubiţi !"



SCRISORI IUBITE


Scrisori păstrate de demult...
În liniştită zi cu soare, -
Cu fruntea-n mâini mă plec s-ascult
Tăcerea voastră vorbitoare.



Ce fericit eram odată,
Şi cât sunt ostenit de drum !
Dar ea, - pe unde-o fi acum ?
Ce s-a făcut frumoasa fată ?...




Că ne-am iubit ca doi nebuni,
Iar astăzi nu mai am în faţă
Decât un maldăr de minciuni
Legate cu un fir de aţă.





IUBITEI ÎNTRISTATE



Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină,
Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină,
Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac,
Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac...



Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire!
Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire,
Crăiasa mea iubită - regina florilor -
Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!




Să nu te văd iar tristă, - ci dornică de viaţă,
Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă,
Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum,
- Să nu te mai ajungă durerile de-acum....






ÎN DRUM


Peste firea mută doarme
Cerul plin de stele.
Patru plopi ascund în umbră
Casa dragei mele.




Dar mi-a fost pesemne calea
De-un duşman ursită:
Am găsit lumina stinsă,
Uşa zăvorâtă...



De trei nopţi aceeaşi cale
Bate călătorul.
Cine n-are dor pe vale
Nu-mi cunoaşte dorul.



Gânduri triste, mâne sară
Viu în ciuda voastră, --
Şi de-o fi zăvor la uşă
Intru pe fereastră!






CLIPE DE ZBUCIUM



Iubita mea, te simt aşa departe...
Mi-ai pus pe frunte mâinile subţiri, -
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O pânză de cernite amintiri.



Fiinţa mea întreagă când te cere,
Tu stai visând, nici ochii nu ţi-i mişti, -
Şi câte taine pline de durere
Se pierd în noaptea ochilor tăi trişti!



Eu chem osânda care mă omoară, -
Sălbatic vântul patimii să bată, -
Eu cer icoana ta de-odinioară,
Pe care n-am văzut-o niciodată.



O, cum aş vrea durerea să mi-o-nşele!
Atâtea nopţi pustii am adorat-o,
I-am dat şi jertfa tinereţii mele
Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o.



Mi-ai dat-o ! Floare gingaşă de munte
Ce stă deasupra unui larg abis...
(Şi chiar acum, când mă săruţi pe frunte,
Tu mă săruţi cum se sărută-n vis!)




Căci sufletul, ca tristele ruine,
Păstrează-n el lumina altor vremuri, -
Şi când o rază-ajunge pân' la mine
Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:




Ea luminează-n tine, fără veste,
Prăpastia trecutului întreg...
Şi-atunci duioasa inimii poveste
Eu o ascult, - dar n-o mai înţeleg.



De-aceea-n sara asta mi-e totuna,
Sporeşte-mi iar durerea sau alin-o,
Te-ntreb, - pierdută pentru totdeauna: -
De unde vii şi cine eşti, străino ?...







MI-A RĂSĂRIT ÎN SUFLET DORUL




Mi-a răsărit în suflet dorul
Ca o plăpândă floare-albastră,
Şi-ntr-un amurg de seară dulce
A înflorit iubirea noastră, -
Dar tu te-ai îngrijit, iubito,
Mai mult de floare, ca de glastră...



În taina nopţilor tăcute,
Când clipele se pierd mai greu,
Eu am hrănit cu lacrimi floarea
Ce-ntinerind creştea mereu,
Dar azi chemând uitarea sfântă
Smulg floarea sufletului meu.









Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu