luni, 9 decembrie 2013

POEZIA - PAȘOPTISMUL - Pastelul



                                      


PAȘOPTISMUL

REPERE CONTEXTUALE


PERIOADA PAȘOPTISTĂ - 1830 - 1860 - este o epocă de afirmare a literaturii naționale, în preajma Revoluției de la 1848. Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală și literară cu trăsături specifice epocii de avânt revoluționar, de emancipare socială și națională, de militare pentru realizarea Unirii.


Este perioada în care se încearcă ”arderea” unor etape care nu fuseseră parcurse de literatura noastră și care se desfășuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un secol și jumătate.


Principala trăsătură a literaturii pașoptiste constă în coexistența curentelor literare, nu numai în opera aceluiași scriitor, ci chiar și în aceeași creație. Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.



PAȘOPTISMUL este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program particular și supusă unor comandamente exterioare: mesianism cultural și revoluționar, spirit critic, deschidere spre Occident și lupta pentru impunerea unui specific național, conștiință civică și patriotică, conștiința pionieratului în mai toate domeniile vieții, o retorică a entuziasmului și a trezirii la acțiune.



Afirmarea unei generații de scriitori, gazetari, istorici și oameni politici, numită de posteritate GENERAȚIA PAȘOPTISTĂ, determină începutul modernității noastre culturale, o perioadă de tranziție și de prefaceri palpabile. Scriitorii pașoptiști au vocația începuturilor și, poate de aceea, disponibilitatea de a  aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură.



POLIMORFISMUL preocupărilor individuale se explică în contextul epocii.



Până la 1830 nu se poate vorbi la noi de o tradiție a literaturii culte sau de o intenționalitate estetică a scrierilor literare. Conștiința faptului artistic, ideea de beletristică, se nasc în această perioadă, când se petrece și transformarea autorului în scriitor. Curentele sunt importate o dată cu formele, ideile literare vin împreună cu tiparele narative sau prozodice. Occidentalizarea nu s-a produs brusc, ci a traversat etapa inițială a traducerilor, a adaptării, a imitării modelelor, a respectării structurilor date (în fond, conform ideologiei clasicismului). Activitatea publicistică a lui Kogălniceanu, Russo, Alecsandri și Negruzzi, prin atitudinea lor lucidă și responsabilă, a contribuit la instituirea premiselor culturii române moderne.



Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național.(...) Traducerile însă nu fac o literatură” - afirmă Kogălniceanu în INTRODUCȚIE la DACIA LITERARĂ, în 1840. Articol - program al romantismului românesc, INTRODUCȚIA se axează pe evidențierea necesității de realizare a unei literaturi naționale originale și pune în mișcare o schemă de idei generale.



LITERATURA PAȘOPTISTĂ se dezvoltă sub semnul romantismului european și parcurge un drum sinuos. După literatura anilor 1825 - 1830, care abundă în adaptări după autorii străini, în special francezi, e de remarcat sincronismul dintre manifestul romantismului francez (
PREFAȚA la drama CROMWELL, de Victor Hugo, în 1827) și articolul - program INTRODUCȚIE, publicat de Mihail Kogălniceanu în 1840. Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez și aplică principiile acestuia, cu particularitățile curentului național-popular de la revista DACIA LITERARĂ.

Scriitorii generației pașoptiste au cultivat TEME ȘI MOTIVE ROMANTICE, au ales ISTORIA ca sursă de inspirație pentru o lirică a patriotismului ardent și NATURA - coordonată a sufletului românesc, au valorificat LITERATURA POPULARĂ și mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de creație, aspirația spre absolut, spiritul rebel și contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor pașoptiști.



Romantismul Biedermeier este o variantă degradată a Romantismului Înalt, manifestat în Europa în perioada 1790 - 1815, impur, eclectic și predispus la orice compromis stilistic sau simbioză tematică. Conceptul de  romantism Biedermeier se poate asocia produsului literar al anilor 1830 - 1860 (cf. Virgil Nemoianu, respectiv, Nicolae Manolescu) pentru a identifica fenomenul hibridării estetice, conglomerat de forme și motive vechi și noi în cuprinsul aceleiași opere. Alecsandri ar putea a fi în acest sens exemplul tipic.



POEZIA PAȘOPTISTĂ cultivă SPECII lirice și epice. În unele opere se îmbină trăsături ale mai multor specii.



Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova,
Înserare, Ruinele Târgoviștii - Vasile Alecsandri, Pasteluri), idila (Vasile Alecsandri, Rodica), elegia (Vasile Cârlova, Păstorul întristat, Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără pe patul morții, Vasile Alecsandri, Steluța), meditația (Grigore Alexandrescu, Meditație, Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul 1848,  Ion Heliad-Rădulescu, Visul, O noapte pe ruinele Târgoviștei), oda și imnul (Vasile Cârlova, Marșul oștirii române, Vasile Alecsandri, Odă ostașilor români, Hora Unirii, Deșteptarea României, Andrei Mureșanu, Un răsunet) satira și epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră.Duhului meu, Vasile Alecsandri, Epistolă generalului Florescu).



Poezia epică: balada de inspirație folclorică (Ion Heliade - Rădulescu,
Zburătorul), balada istorică (Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ștefan cel Mare, Mircea și solii), poemul (Vasile Alecsandri, Dumbrava Roșie,Dan, căpitan de plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda ciocârliei, Legenda rândunicăi), fabula (Alexandru Donici, Fabule, Grigore Alexandrescu, Fabule), snoava în versuri (Anton Pann, Povestea vorbei), epopee (Ion Heliade-Rădulescu, Anatolida, Mihaida, Dimitrie Bolintineanu, Traianida).


PATELUL


Specia a liricii peisagistice în care se descrie un aspect din natură, prin intermediul căruia sunt exprimate sentimentele poetului.


Denumire utilizată doar în literatura română pentru a desemna o poezie descriptivă cu fond liric, în care se evocă un peisaj.


Termenul provine din franceză - pastel - unde desemnează un procedeu de pictură bazat pe efectele de culoare ale unor creioane moi; termenul a fost împrumutat de Vasile Alecsandri din artele plastice pentru a denumi poeziile de natură publicate în 1868 - 1869, în revista Convorbiri Literare.


Elemente de pastel apar în literatura română înainte de Vasile Alecsandri, în creația lui Vasile Cârlova - Înserare - sau a lui Ion Heliade-Rădulescu - Zburătorul.


Vasile Alecsandri este însă creatorul speciei. Ulterior specia a fost cultivată și de alți poeți români, care îi modifică specificul clasic - obiectiv în sensul subiectivizării sau alegorizării: George Coșbuc, Șt.O.Iosif, Octavia Goga, G.Bacovia, Ion Pillat, Lucian Blaga.




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu