ARTA DECORATIVĂ A RENAȘTERII - RENAȘTEREA ÎN ȚĂRILE DE JOS

Pieter Bruegel cel Bătrân - Renașterea în Țările de Jos  (1535 - 1569)

Renașterea în Țările de Jos a evoluat în condiții diferite de restul Europei. Faptul că aici existau corporații constituite încă din secolul al III-lea, în care munca era organizată după reguli bine stabilite,  explică puternicul avânt al creației artizanale în toate ramurile. Domeniul în care aceste  țări au excelat este cel al picturii. Așa cum mai târziu în Germania se va produce aproape tot ceea ce numim muzică clasică, Țările de Jos au dat lumii cea mai bună pictură din câte s-au creat în era noastră - dar noi ne ocupăm aici de arta decorativă - alta decât pictura.

Cea mai veche producție și ocupație a atelierelor o constituiau TEXTILELE.  Țesăturile de in și lână, dantelele, tapiseriile au făcut prosperitatea meșteșugarilor și a comercianților.

La Bruxelles, Bruges, Arras, meșterii au  țesut în evul mediu dantele și covoare. Celebrele frumoasele VERDURI, tapiserii cu multă vegetație, în care spațiul este tot umplut de motive (aproape ca în covoarele orientale, care nu lăsa nici un centimetru neocupat), și-au menținut faima până în zilele noastre. Mai târziu, atelierele au realizat  tapiserii după cartoanele unor pictori mari. Multe secole, tapiseriile flamande au fost cele mai reușite. Toate curțile din Europa le voiau. Azi se găsesc în muzee. Există în România, la Muzeul de Artă din București, piese foarte frumoase

În Țările de Jos s-a dezvoltat SCULPTURA în FILDEȘ și ABANOS, TEHNICA CLOAZONEULUI (care devine aici mai expresivă și mai bogată), FERONERIA de calitate.

Abanos și fildeș

Aici s-au creat în secolul al XVI-lea lustre pentru plafoane cu tije axiale și brațe curbate care susțineau lumânările.

Istoria frământată a acestor țări, oricât ar părea de paradoxal, are ecouri chiar și în arta decorativă. Rațiuni economice și istorice prelungesc goticul încă până la sfârșitul secolului al XV-lea. Puternice influențe austriece și spaniole sunt prezente în creația decorativă. După anul 1500, pătrunde în Țările de Jos registrul decorativ creat de Renaștere, care este folosit împreună cu elemente din vechiul stil. În secolul al XVII-lea, întreaga ornamentație renascentistă este folosită în creația decorativă: feronerie, sticlărie, țesături și mobilier. Camerele sunt lambrisate. Unele mobile, ca de pildă paturile și dulapurile, sunt încorporate în zid. Aspectul general al încăperilor și al mobilierului era sobru și cam tern. Corporațiile încurajau dezvoltarea stilurilor locale. Așa se face că fiecare atelier interpreta registrul renascentist în felul său. În general însă, MOBILIERUL olandez, indiferent de atelierele în care era produs, are particularitățile sale de trăinicie și masivitate. Una din trăsăturile mobilierului olandez este aceea că are picioare și postamente în formă de bulb (sugerând destul de puternic titirezul cu care se joacă copiii). Olandezii au INVENTAT SUPRAFEȚELE UȘOR BOMBATE ale unor mobile și BORDURA CU CIUBUCE ONDULATE care se vor răspândi ăe tot continentul în epoca barocă. Piesele de lemn masiv în general aveau coloane și pilaștri, iar pe suprafețele mai întâi netede se aplicau reliefuri - sculptură plată - sau erau acoperite cu marchetărie. Cum în mai toate orașele populația (alcătuită din meșteșugari și comercianți) era foarte pioasă, motivele marchetate sau sculptura în relief prefigurau alegorii ale virtuților creștine: mila, credința, speranța. Pe cele mai răspândite piese de mobilă, care constituiau obiectul principal al dotei la căsătorie, cuferele, iar după ieșirea lor din uz, pe dulapuri și  bufete, ornamentica sublinia (în partea de jos) modestia femeii, iar în partea de sus calitățile masculine:vitejia, curajul, etc. Recunoaștem în muzee piesele destinate zestrei și după aceste motive, care erau fie Suzane (motiv renascentist), fie sfinte virtuoase, prezente pe panourile și ușil inferioare, în timp pe cele superioare se văd reprezentări ale lui Sf. Gheorghe cu paloșul sau bărbați la vânătoare Indiferent dacă motivele acestea sunt în sculptură, marchetărie sau relief, existența lor indică scopul piesei de mobilier.

 Pentru mobila scumpă destinată exportului sau  aristocrației, ornamentica este alta. În nordul țării ea era compusă din elemente renascentiste combinate cu motive geometrice de influență hispano-arabă.

Cel mai cunoscut centru de producere a mobilierului era orașul Anvers. Sunt reputate în același timp, pentru mobilierul produs, orașele Middleburg și Amsterdam. La Anvers se lucrau cabinete splendide, care erau considerate adevărate opere de artă. Ebeniștii, care formau o corporație separată, sculptau plăci de abanos care se aplicau apoi pe mobile. Abanosul lucrat astfel se folosea pentru sertare și unele fețe ale dulapurilor. În relieful lor se  repetau adesea motivele pictate sau marchetate pe pereții interiori ai piesei. Când o mobilă era destinată exportului, atunci plăcuțele care căptușeau suprafețele panourilor nu se mai puneau, urmând ca ele să fie aplicate pe tăbliile de lemn la fața locului, în țara în care mergeau. Este unul din motivele pentru care mobila olandeză se deosebește greu de cea germană, chiar și în cazul în care suprafețele sertarelor și ale unor  ușițe sunt în mod cert de proveniență neerlandeză.

MESELE erau simple, masive, cu picioare sculptate (în care apare bulbul fie ca postament, fie la mijlocul coloanei ce formează piciorul). Mai toate au  formă dreptunghiulară și sunt extensibile. Scaunele  lucrate de neerlandezi reproduc modele italiene și  spaniole, dar detaliile de execuție sunt originale. Cele cu spătar înalt și brațe sunt tapițate. Pielea, stofa sau catifeaua era prinsă în ținte pe o bandă de pasmanterie.

Lemnul folosit pentru piesele mari era stejarul, frasinul, nucul și abanosul, pentru cele mai mici și mai delicate - lemnul de nuc, trandafir, păr, palisandru, abanos. Au fost întrebuințate în special esențele foarte dense, pentru a putea fi sculptate și fasonate cât mai delicat. Și totuși, mobilierul olandez, la origine și în țara de baștină, este masiv, robust, cu forme  joase. Calitățile esențiale sunt rezistența la uzură și confortul.

Chiar și STICLĂRIA neerlandeză, a cărei producție a început în Liege în secolul al XVI-lea și apoi la Bruxelles în al XVII-lea, are forme planturoase,  caracteristice genului flamand.

Cupă „Moara de vânt” - circa 1570 - Țările de Jos
(expusă la muzeul Victoria & Albert)

Cupă din argint aurit - 1602 - atelierele flamande

Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, influența orientală se face simțită în  decorația olandeză și în special în desenul poteriei - ce se acoperea cu un smalț conținând acizi de staniu. Punctul unde se produce cea mai multă ceramică este Delft. Atât de mare devine reputația acestui centru, încât cine spunea ceramică de Delft spunea ceramică olandeză. Dar trebuie reținut că aceleași procedee de emailare a vaselor de lut ars le foloseau și alte ateliere europene. Dar până azi ceramica produsă după exact aceleași metode, în atelierele din Franța și Germania, se cheamă FAIANȚĂ.

În această epocă ceramiștii de la Delft au importat mult porțelan alb chinezesc și japonez, pe care l-au pictat și l-au ars încă o dată. Ei reproduceau pe plăci ceramice subiecte din pictura de șevalet. Produsul era exportat, având destinația de a împodobi pereții unor încăperi.

Produs al atelierelor din Delft

Ceramică de Delft - cca 1650

Plăci de faianță pentru perete - atelierele Delft

Placă faianță  - Delft

Atelierele de astăzi din Delft pe același loc al celor din Renaștere - și acum ceramica este pictată manual

Astăzi într-un atelier - Faimoasa faianță așa numita „Blue-Delft”

Țările de Jos, care au devenit una din cele mai mari puteri maritime ale lumii (așadar, cu multiple posibilități de import - export), au dat pentru aproape un secol principalii artizani în arta decorativă, iar domeniile în care au excelat au fost: cel al țesăturilor, al ceramicii și în special al mobilierului.

Porțelanul, lacurile și esențele de lemn exotic le-au furnizat imense posibilități. Metalele ca argintul, arama, bronzul precum și fildeșul, bagaua, pietrele semiprețioase au fost din plin folosite. i au fost  neegalați în marchetăria florală și peisagistică. Au lucrat pentru toate curțile regale din secolul al XVII-lea.

Dar criteriile impuse în materie de artă decorativă la curtea Franței în secolul al XVIII-lea îi fac să rămână în urmă.

Hartă a celor două Americi întocmită de Abraham Ortelius 1587 - Renașterea neerlandeză