Renașterea în
Anglia are un caracter propriu. S-a manifestat cu o forță neegalată în
dramaturgie: teatrul cel mai deplin realizat artistic, cu un profund de
idei a fost creat în Anglia alisabetană.
Îm arhitectură și plastică, mișcarea născută în Italia a fost înțeleasă numai ca sistem decorativ ce se asociază vechii arhitecturi gotice. Această asociere, cunoscută sub numele de STILUL TUDOR, începe o dată cu dinastia regilor din familia Tudor (1485 - 1603); cele mai mari reușite se înregistrează în timpul lui Henric al VIII-lea și al reginei Elisabeta. În prima etapă a stilului Tudor, locuințele (vorbesc aici în special de locuințele nobiliare) se compun dintr-un hol mare în jurul căruia se grupează camerele membrilor familiei, dormitorul stăpânului casei și salonul.
Toate încăperile au pereții căptușiți cu lambriuri din lemn de stejar. Plafoanele și frizele sunt deseori ornate cu stucaturi, pictate sau aurite. Anumite desene indică și existența unor picturi murale în culori foarte vii și strălucitoare. Mobilierul era - pe la 1500 - foarte apropiat de cel medieval: cufere ce intrau obligatoriu în foaia dotală a tinerei ce se căsătorea și care serveau și ca sofale, când li se adăuga un spătar, bufete cu uși ajurate (pentru igiena alimentelor ce se depozitau acolo), etajere pe care se așeza la vedere vesela cea mai bună, paturile având baldachine; băncile plasate de-a lungul pereților erau fixate de ziduri, dulapurile, de asemenea. În rest, un singur scaun cu spătar înalt și câteva taburete.
Scaunul cu spătar - pentru stăpân - se așeza pe o estradă în fundul holului, unde se afla și o masă simplă, largă, înconjurată pe de o parte de bănci, pe de alta de câteva taburete. În primele decenii ale secolului al XV-lea, scaunul era tot un fel de cufăr căruia i se adăugase spătar și brațe. Mobilele masive, solide din stejar și ulm erau adeseori pictate. Existau și piese din frasin și nuc. Cele mai de calitate se importau din Olanda. Mai târziu, artizanii flamanzi și olandezi au lucrat în Anglia, fiind socotiți foarte buni.
Ornamentația renascentistă era la începutul epocii destul de redusă. Cele mai cunoscute și răspândite motive sunt cele denumite PLIS DE SERVIETTE (cute) care constau în sculptarea în relief pe verticală a unor dungi. Piesele caracteristice pentru începutul stilului Tudor sunt destul de simple și au mai toate (mese, scaune, cufere, etc) o bază solidă: picioarele sunt - la extremitatea de jos - prinse în niște stinghii.
Îm arhitectură și plastică, mișcarea născută în Italia a fost înțeleasă numai ca sistem decorativ ce se asociază vechii arhitecturi gotice. Această asociere, cunoscută sub numele de STILUL TUDOR, începe o dată cu dinastia regilor din familia Tudor (1485 - 1603); cele mai mari reușite se înregistrează în timpul lui Henric al VIII-lea și al reginei Elisabeta. În prima etapă a stilului Tudor, locuințele (vorbesc aici în special de locuințele nobiliare) se compun dintr-un hol mare în jurul căruia se grupează camerele membrilor familiei, dormitorul stăpânului casei și salonul.
Toate încăperile au pereții căptușiți cu lambriuri din lemn de stejar. Plafoanele și frizele sunt deseori ornate cu stucaturi, pictate sau aurite. Anumite desene indică și existența unor picturi murale în culori foarte vii și strălucitoare. Mobilierul era - pe la 1500 - foarte apropiat de cel medieval: cufere ce intrau obligatoriu în foaia dotală a tinerei ce se căsătorea și care serveau și ca sofale, când li se adăuga un spătar, bufete cu uși ajurate (pentru igiena alimentelor ce se depozitau acolo), etajere pe care se așeza la vedere vesela cea mai bună, paturile având baldachine; băncile plasate de-a lungul pereților erau fixate de ziduri, dulapurile, de asemenea. În rest, un singur scaun cu spătar înalt și câteva taburete.
Scaunul cu spătar - pentru stăpân - se așeza pe o estradă în fundul holului, unde se afla și o masă simplă, largă, înconjurată pe de o parte de bănci, pe de alta de câteva taburete. În primele decenii ale secolului al XV-lea, scaunul era tot un fel de cufăr căruia i se adăugase spătar și brațe. Mobilele masive, solide din stejar și ulm erau adeseori pictate. Existau și piese din frasin și nuc. Cele mai de calitate se importau din Olanda. Mai târziu, artizanii flamanzi și olandezi au lucrat în Anglia, fiind socotiți foarte buni.
Ornamentația renascentistă era la începutul epocii destul de redusă. Cele mai cunoscute și răspândite motive sunt cele denumite PLIS DE SERVIETTE (cute) care constau în sculptarea în relief pe verticală a unor dungi. Piesele caracteristice pentru începutul stilului Tudor sunt destul de simple și au mai toate (mese, scaune, cufere, etc) o bază solidă: picioarele sunt - la extremitatea de jos - prinse în niște stinghii.
Sistemul acesta
cu stinghii, uneori formând un pătrat din care pornesc picioarele, a
fost multe secole menținut în fasonarea mobilierului englez. Chiar și
atunci când piesele devin suple, grațioase, artizanul găsește un element
la care recurge pentru a asigura stabilitatea și soliditatea. Iar când
cerințele imperioase ale modei sau ale curentului respectiv obligă la
renunțarea acestei baze, atunci piesele vor deveni mai largi, mai late,
mai joase decât pe continent, pentru a asigura cea mai deplină
stabilitate.
Tot la începutul acestui stil, paturile cu baldachinurile susținut pe patru coloane au un căpătâi format din panouri ce se înalță până la bolta de lemn a baldachinului. În această perioadă bufetele încep să capete uși și în partea superioară, apar primele dulapuri, iar mesele se diversifică: mai mici, mai mari, răspândite în camere.
În timpul lui Henric al VIII-lea, motivele ornamentale se îmbogățesc. Apar mici sculpturi înscrise în medalioane, linii ondulate și floarea de trandafir (roza era înscrisă în blazonul acestei familii).
Mai târziu, în timpul reginei Elisabeta, la jumătatea secolului al XVI-lea, când țara devenise foarte prosperă prin comerțul făcut cu străinătatea și o mare categorie de cetățeni începe să facă avere, gustul pentru confort îngrijit crește. În locuințe se înlocuiește holul cu un vestibul mare, de unde pornește o galerie lungă (cu pereți ornați și având unele piese decorative). Apare o cameră destinată a fi sufragerie și sporește numărul celorlalte. Plafoanele au grinzi de stejar. În țară intră caiete conținând gravuri cu modele ale unor mobile create de olandezi și germani, care interpretează după gustul lor registrul ornamenticii italiene. Principalii creatori de mobilier englez sculptau lemnul după desenele sosite în Anglia. Trei motive au fos reținute în special și domină STILUL ELISABETAN: LINII ONDULATE, mai prelungi sau mai scurte, ce se întrețes sau se împletesc în diverse moduri, formând arabescuri ce se repetă în stucaturi sau cizelarea metalelor (vase, recipiente, căni etc.); BALUSTRE (stâlpi fasonați, frumos rotunjiți), cu unele părți ca un bulb și care susțin baldachine, platourile meselor, rafturile unor mobile sau sunt pur și simplu picioare de scaune (de diferite tipuri) și ÎNCRUSTAȚIILE DE DIFERITE ESENȚE DE LEMN cu care se compun motive florale. Pentru încrustații era folosit lemnul de nuc în primul rând, apoi sicomorul, buscusul, plopul alb, fagul, cedrul.
Tot la începutul acestui stil, paturile cu baldachinurile susținut pe patru coloane au un căpătâi format din panouri ce se înalță până la bolta de lemn a baldachinului. În această perioadă bufetele încep să capete uși și în partea superioară, apar primele dulapuri, iar mesele se diversifică: mai mici, mai mari, răspândite în camere.
În timpul lui Henric al VIII-lea, motivele ornamentale se îmbogățesc. Apar mici sculpturi înscrise în medalioane, linii ondulate și floarea de trandafir (roza era înscrisă în blazonul acestei familii).
Mai târziu, în timpul reginei Elisabeta, la jumătatea secolului al XVI-lea, când țara devenise foarte prosperă prin comerțul făcut cu străinătatea și o mare categorie de cetățeni începe să facă avere, gustul pentru confort îngrijit crește. În locuințe se înlocuiește holul cu un vestibul mare, de unde pornește o galerie lungă (cu pereți ornați și având unele piese decorative). Apare o cameră destinată a fi sufragerie și sporește numărul celorlalte. Plafoanele au grinzi de stejar. În țară intră caiete conținând gravuri cu modele ale unor mobile create de olandezi și germani, care interpretează după gustul lor registrul ornamenticii italiene. Principalii creatori de mobilier englez sculptau lemnul după desenele sosite în Anglia. Trei motive au fos reținute în special și domină STILUL ELISABETAN: LINII ONDULATE, mai prelungi sau mai scurte, ce se întrețes sau se împletesc în diverse moduri, formând arabescuri ce se repetă în stucaturi sau cizelarea metalelor (vase, recipiente, căni etc.); BALUSTRE (stâlpi fasonați, frumos rotunjiți), cu unele părți ca un bulb și care susțin baldachine, platourile meselor, rafturile unor mobile sau sunt pur și simplu picioare de scaune (de diferite tipuri) și ÎNCRUSTAȚIILE DE DIFERITE ESENȚE DE LEMN cu care se compun motive florale. Pentru încrustații era folosit lemnul de nuc în primul rând, apoi sicomorul, buscusul, plopul alb, fagul, cedrul.
În această perioadă,
mesele devin extensibile, taburetele capătă picioare, bufetele se închid
și încep să se apropie de tipul modern de azi. Paturile elisabetane au
în față numai două coloane formate din balustre cu bulbi și un spătar
înalt din tăblii (atingând plafonul baldachinului), care poartă o friză
cu ornamente. Pe fețele cuferelor apar reliefuri ce amintesc porticele.
Mobilierul pictat iese complet din modă. Se răspândește însă moda de a
acoperi unii pereți cu tapete pictate. În încăperi se foloseau carpete
și covoare aduse de vasele engleze din Turcia. Ele au început să acopere
podelele abia sub domnia Elisabetei. Erau folosite mai ales pentru
paturi și mese și au continuat așa până la sfârșitul acestui stil.
Argintăria aparținând acestei epoci era lucrată după modele de inspirație germană. Puține piese au supraviețuit însă. Cele mai multe au fost topite în timpul războiului civil (1649) pentru nevoile vremii.
Vesela era constituită din piesele ce se importau din Italia (majolica era foarte apreciată) până aproape de sfârșitul secolului al XVII-lea, când, după tulburările amintite, s-au instalat în Anglia primele manufacturi de ceramică. În același timp se importa și porțelan din China, dar și gresia germană. Cele mai răspândite tipuri de vase: căni și recipiente de bere erau din gresie germană, cărora artizanii englezi le adăugau o montură de metal (baza și un capac).
Argintăria aparținând acestei epoci era lucrată după modele de inspirație germană. Puține piese au supraviețuit însă. Cele mai multe au fost topite în timpul războiului civil (1649) pentru nevoile vremii.
Vesela era constituită din piesele ce se importau din Italia (majolica era foarte apreciată) până aproape de sfârșitul secolului al XVII-lea, când, după tulburările amintite, s-au instalat în Anglia primele manufacturi de ceramică. În același timp se importa și porțelan din China, dar și gresia germană. Cele mai răspândite tipuri de vase: căni și recipiente de bere erau din gresie germană, cărora artizanii englezi le adăugau o montură de metal (baza și un capac).
vas din majolica - Renașterea engleză
Reședințele cele mai
mari își ornau ferestrele cu vitralii. Ele reproduceau arme, blazoane,
dar și motive renascentiste. Tot în aceste mari edificii existau
tapiserii (cele mai apreciate fiind verdurile flamande).
Șemineele se răspândesc la începutul secolului al XVI-lea în Anglia și sunt adesea foarte asemănătoare cu cele de la Fontainebleau. Adică sunt compuse din două corpuri unitar asamblate în așa fel încât hota nu mai apare (ca în evul mediu, când era vizibilă și forma un corp aparte), ci e un volum dreptunghiular acoperit, ca și partea de jos, cu toată ornamentica renascentistă.
Șemineele se răspândesc la începutul secolului al XVI-lea în Anglia și sunt adesea foarte asemănătoare cu cele de la Fontainebleau. Adică sunt compuse din două corpuri unitar asamblate în așa fel încât hota nu mai apare (ca în evul mediu, când era vizibilă și forma un corp aparte), ci e un volum dreptunghiular acoperit, ca și partea de jos, cu toată ornamentica renascentistă.
Vitralii
Șeminee
Țesăturile, stofele, brocarturile, erau abundente, dar din import. Abia în secolul al XVII-lea se poate vorbi de o producție indigenă în acest domeniu.
După ieșirea din modă a stilului elisabetan (început de secol XVII) și până la revoluție, decorația de interior prezintă unele modificări. Plafoanele sunt bogat decorate cu stucaturi artistice, iar grinzile de stejar dispar. Lambriurile devin mai decorate. Mobilierul este același, dar mult mai confortabil, mai fin și mai bogat ornamentat cu motive clasice din repertoriul Renașterii.
Scaunele sunt mai spațioase și capătă o tapițerie fixă (făcută din câlți). Mesele sunt mai variate ca formă și dimensiuni. Marchetăria, limitată în elisabetan, capătă amploare. Șeminee bogat ornamentate, tapiserii flamande, scaune și mese diferite, porțelan chinezesc, cristaluri (englezii au produs prima oară în lume, în 1623, acest frumos material), oglinzile, vasele și sfeșnicele de argint cu rafinament lucrate împodobeau edificiile aristocrate. Dar încă înainte de revoluție, rafinamentul începe să scadă.
Influența artizanilor olandezi, flamanzi, germani s-a făcut puternic simțită până la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Cristal - Renașterea Engleză
Oglindă
Regina Elisabeta I
Marinari - Renașterea Engleză
