Mâncătorii de cartofi - Vincent Van Gogh
10. SUCCES
Vincent băgă de seamă că minerii erau neștiutori și lipsiți de orice învățătură, cei mai mulți nefiind nici măcar în stare să citească. În schimb, erau ageri la minte, destoinici în munca lor grea, curajoși, sinceri și simțitori. Dar frigurile îi secătuiau de vlagă și arătau trași la față și istoviți. Nu vedeau soarele decât duminica, iar pielea lor gălbejită era punctată de mii de pori negri astupați. Aveau ochii melancolici, adânc înfundați în orbite ai celor obidiți, care nu pot răspunde la lovituri.
Vincent îi îndrăgi. Erau simpli și prietenoși, ca oamenii din Brabant, de la Zundert și Etten. Pieri și impresia aceea de pustiu pe care i-o lăsase priveliștea. Își dădea seama că Borinage avea ceva aparte și că, în felul lor, toate lucrurile de aici erau grăitoare.
Femei care lucrează la mină - Vincent Van Gogh
La câteva zile după venirea sa, Vincent ținu prima adunare religioasă într-o șandrama din spatele brutăriei lui Denis. Curăță bine încăperea, aduse bănci.
Pe la ora 5, minerii veniră însoțiți de familiile lor. Ca să se ferească de frig, își înfășuraseră fulare lungi în jurul gâtului, iar pe cap purtau șepci mici de piele.
O singură lampă de petrol, și aceea împrumutată, lumina baraca. Minerii stăteau în întuneric, pe băncile tari, ținându-și palmele la subțioară, ca să și le încălzească. Îl priveau pe Vincent cum sta aplecat peste Biblia lui și-l ascultau cu atenție.
Vincent căută cu multă grijă cel mai potrivit fragment pentru prima lui predică. În cele din urmă îl alese din Faptele Apostolilor.”Noaptea, Pavel avu o vedenie; un om din Macedonia sta în fața lui și-i făcea următoarea rugăminte:Treci în Macedonia și ajută-ne.”
Cărbunari - Vincent Van Gogh
- Prieteni, începu Vincent, trebuie să ni-l închipuim pe macedonean ca pe un om care trudește, un muncitor, cu urmele durerii, ale necazurilor și ale sfârșelii întipărite pe față. Dar asta nu-i răpește câtuși de puțin din măreție sau din farmec, pentru că sufletul său este nemuritor și are nevoie de o hrană nemuritoare - cuvântul Domnului. Biserica ne spune care este cuvântul lui Dumnezeu, arătându-ne că omul trebuie să trăiască în smerenie și să nu urmărească în viață țeluri de mărire ci să rămână umil, învățând din Evanghelie să fie blajin și simplu la suflet, ca să poată dobândi împărăția cerurilor în ziua sorocită și să-și afle mântuirea.
În Petit Wasmes erau mulți bolnavi, și Vincent, ca un adevărat doctor, făcea zilnic ocolul satului, aducându-le, de câte ori îi stătea în putință, puțin lapte sau un colț de pâine, o pereche de ciorapi calzi sau o pătură.
Casă - Vincent Van Gogh
Tifoida și un soi de febră malignă, pe care minerii o numeau la sotte fievre (febra cea rea), se abătuseră asupra colibelor, iar oamenii se zbăteau în coșmaruri îngrozitoare și delirau. Numărul minerilor doborâți la pat sporea necontenit; cu toții erau vlăguiți, supți, neputincioși.
Întregul Petit Wasmes îi spunea ”monsieur Vincent” vorbind despre el cu drag, deși cu o anumită reținere încă. Nu era baracă în sat în care să nu fi adus hrană sau mângâiere, în care să nu fi îngrijit vreun bolnav, să nu se fi rugat împreună cu cei nefericiți.
Bărbat cu mătura - Vincent Van Gogh
Cu câteva zile înainte de Crăciun dădu peste un grajd părăsit de lângă Marcasse, destul de mare ca să încapă în el o sută de oameni. Era o încăpere goală, înghețată și părăginită, dar minerii din Petit Wasmes o umplură până în ușă. Îl ascultară pe Vincent istorisind povestea Bethleemului și a păcii pe pământ. Nu era decât de șase săptămâni în Borinage, dar avusese timp să-și dea seama că traiul oamenilor devenea din zi în zi mai greu.
Acolo, însă, în grajdul părăginit, sub pâlpâirea câtorva lumânărele fumegânde, el putea să vorbească despre Iisus Hristos acelor ”mutre negre” care tremurau de frig și să le încălzească măcar sufletele cu făgăduiala împărăției ce va să vină.
Semănătorul (după Millet) - Vincent Van Gogh
