”Mai mare dragoste decât
aceasta nimeni nu are,
ca sufletul să și-l pună
pentru prietenii săi” -
Ioan 15,13
Iată, tânărul meu prieten, că am ajuns la jumătatea drumului pe care l-am început impreună cu tine, în prima miercuri dinaintea Postului Mare, din săptămâna numită ”a brânzei”.
Atunci ți-a răsunat pentru prima dată chemarea pe care urechile tale însetate de adevăr au primit-o, iar sufletul tău dornic de absolut a urmat-o.
Pe atunci eram singur, dar știam că glasul meu nu era vox clamandi in deserto, căci erau cuvintele lui Iisus; știam că vorbele prin care îți spuneam :”Pregătește calea Domnului, drepte fă cărările Lui spre inima ta !”, vor pătrunde în urechile tale. Și nu m-am înșelat, căci iată câți suntem astăzi aici ca să ne mărturisim, chiar și numai în imima noastră, credința în Hristos și dragostea unora față de alții.
De ce te-am numit prietenul meu și de ce mi-am dat sufletul în inima ta, tinere ? De ce am crezut în tine până la a te implica în actele mele de credință, până la a-mi pune viața pentru tine ?
Pentru că duhul meu a cunoscut sufletul tău încă înainte de a-mi fi auzit tu cuvintele și încă înainte ca eu să te fi văzut. Îți știam neliniștea și frământarea, nefericirea și suferința. Înțelesesem încă de pe atunci că răutatea ta era un scut împotriva lumii, iar bravada ta - o apărare pentru rănile tale. Pentru că tu ești prietenul meu; ne leagă o prietenie pe care nimic și nimeni n-o poate desființa, deoarece libertatea noastră este garantată de Iisus, iar temelia iubirii noastre este El, Cel Înviat, Care ne-a spus: ”De acum nu vă voi mai numi slugi, căci sluga nu știe ce face stăpânul ei, ci vă voi numi pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute”. (Ioan 15,15)
Cine ți-a mai mărturisit asemenea adevăruri ? Din toate părțile te înconjoară o atmosferă de mister, ca un complot urzit de cei mari. O rețea selectivă nu te lasă să ajungă la tine decât ceea ce aservește unei singure idei sau concepții impuse. Unde este libertatea ta de opțiune și unde este cuvântul tău ? Unde este nobila libertate dată ție de Dumnezeu, în baza căreia poți avea satisfacția de a răspunde în fața istoriei ?
Atunci de ce să mă mir că nu știi ce este libertatea și nici cum s-o folosești ? De ce să mă mir că nu știi cu adevărat ce înseamnă prietenia și iubirea, nici cui să le dai, nici cum să le păstrezi ?
Cine din lumea aceasta îți este prieten adevărat sau cine și-ar pune sufletul pentru tine ? Din orice grupare socială ai face parte, ești mereu exclus de la raționamentele de bază, singurele care le justifică existența ca fenomene sociale ? Orice excludere de la aceste justificări te aruncă în postura de sclav. Există o taină socială și filosofică de la care ești sistematic îndepărtat, oferindu-ți-se doar concluzia. Cu autoritate. Dacă ești inapt să cunoști calea prin care se ajunge la concluzii, de ce ai fi apt să cunoști concluzia ? Iar dacă ești apt, atunci de ce această taină ? Se teme cineva de dreapta ta judecată ? Sau de libertatea ta ? Sau de prietenia ta ? Poate fi credința religioasă obiectul unei interdicții ?
SCLAVAJUL DE IDEI ESTE LA FEL DE GREU CA ORICE SCLAVAJ.
Iisus îți oferă, prin Biserică, taina adâncă a dumnezeirii și a prieteniei Lui. Nu mai ești rob, ci prieten, de vreme ce ți se dezvăluie taina lucrurilor divine.
Demult eziți să-L alegi pe Iisus ca prieten. Îți era poate teamă de oceanul de libertate în care trebuia să te afunzi. Dar Iisus te alesese cu mult înainte ca tu să-I fi auzit glasul: ” Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și roadă să aduceți, iar roada voastră să rămână”... (Ioan 15, 16)
Alegerea a fost făcută demult, fiindcă Hristos te-a iubit dintotdeauna, tinere, iar acum tu ai răspuns chemării Lui. De-acum ești rânduit să mergi și să aduci roade care să rămână.
Să fii, pentru lumea în care trăiești, un profet al lui Hristos.
Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți și fiecare om să-ți fie prieten. Să propovăduiești prin actele tale această iubire unică și nelimitată care-l ridică pe om de la treapta de rob la aceea de prieten al lui Dumnezeu. Să fii profetul acestei iubiri liberatoare, care te scoate de sub orice constrângere, redându-te ție integral, pentru ca tu însuți să te oferi lui Dumnezeu.
Cea mai înjositoare aservire a ta este aceea prin care și se interzice orice zbor teologic, orice încercare de a transcende imanentul și prizonieratul lui. ”Tu ești robul voinței mele - pare a ți se spune - și voința mea îți interzice să crezi altceva decât ceea ce eu îți îngădui să crezi !”
De ce ți se interzice putința de a părăsi spațiul în care ești prizonier al simțurilor și al rațiunii tale ? De ce ți se impune ca real numai ce intră în această circumscriere, iar restul este declarat ficțiune ? Și atunci, mai ales, de ce nu ți se îngăduie să pătrunzi cu propria ta cunoaștere în această așa-numită ficțiune, ca s-o spulberi ? Nu cumva există temerea că ”ficțiune” este mai reală decât ceea ce ți se impune drept realitate ?
Un sistem filosofic sau teologic ( și, mai ales unul de trăire) nu poate fi desființat din afara lui.
Din acest punct de vedere, el rămâne o realitate inexpugnabilă pentru asediator. Fraze ca: ”Religia a fost creată de clasele exploatatoare” nu mai sunt astăzi în stare să stârnească nici măcar un zâmbet. Ele sunt pur și simplu ignorate.
Iar ție, pentru că ești tânăr, ți se cere să iei în serios argumentația vreunei Biblii hazlii sau vreunei Anticazanii din ”Scânteia Tineretului”, care se întemeia numai pe interdicția de a i se răspunde ! Libertatea înseamnă eliberarea de păcat și de moarte în Hristos, iar în plan social - lupta ideilor. La noi, ateismul are un curs forțat și din ce în ce mai restrâns. Viața nu stă în autoritatea de stat. credința este însă în plin asalt, căci este un fapt de viață.
AUTORITARISMUL ASERVEȘTE, CREDINȚA ELIBEREAZĂ.
Am citit în ”Contemporanul” din 11 noiembrie 1977, sub titlul ”Cu ateii despre...religie”, declarațiile unor tineri la o anchetă făcută de reporterul revistei. Orice anchetă pe teme religioase devine la noi sursă de neliniște și de teamă, deoarece a fi credincios, este, pentru oficialitate, aproape o trădare. Dar tinerii de care vă vorbesc - toți membri ai P.C.R. - au răspuns conform cu credința lor, iar credința lor i-a făcut liberi. Vă îndemn pe voi toți să citiți acest articol din ”Contemporanul”, organ oficios de ideologie materialistă a PC.R. Veți vedea acolo că tinerii anchetați s-au eliberat de sclavia teroarei, care ar fi putut să-i determine să-și ascundă adevărata credință și să facă declarații formale de ateism. Ei au biruit însă instinctul de conservare și și-au afirmat public și curajos credința și libertatea de opțiune pentru ea. Ei au ales deschis pe Hristos și Biserica Lui. Erau toți tineri ca tine, prietenul meu, și tot ca tine de buni, de generoși, de bravi. Erau prietenii noștri. De aceea s-au și găsit unii dintre voi care să le scrie cuvinte de prețuire și de încurajare, prin care voiați să le spuneți că nu sunt singuri, că toți cei mai buni cred ca ei, iubesc ca ei, vor să se exprime liber ca ei.
Prietene, ne leagă această infinită iubire a lui Hristos, ne leagă organic credința în El. Ne leagă prietenia noastră comună, căci toți oamenii suntem prieteni ai lui Hristos.
Nu te teme, tinere, să te afirmi ca prieten al Lui. Nu te teme să respingi o ideologie ateistă, care urmărește să-ți anuleze sufletul ca entitate metafizică sau măcar să ți-l schilodească. Nu te teme să afirmi că neamul nostru este dintru începuturile lui creștin și ortodox, că treizeci de ani de ateism impus și de propagandă (anticreștină) nu-i pot opri aspirația spr absolut.
Crede și iubește ! Credința te face liber, iubirea te unește. Vei fi liber în unirea cu Iisus Hristos și vei rămâne în dragostea lui.
Vezi cât de sus ai ajuns, prietene, încât ești acum prietenul lui Hristos !
Pentru aceasta te iubesc, tinere; pentru aceasta cred în tine.
Cuvânt rostit în Biserica Radu-Vodă, în cea
de-a treia miercuri din Postul Mare, la
29 martie 1978.
