Colo-n târg la Tarigrad,
Tânăr june s-a-nsurat.
Luni și marți a tot nuntit,
Joi cărțile i-au sosit,
Tot cărți de la-mpărăție,
Să mergă la cătănie.
El cătană a și plecat
Și din gură a cuvântat:
- Maică, măiculița mea,
Să-mi grijești tu nevasta
Cu colac, cu lapte dulce,
Doar de la noi nu s-a duce.
Cum de-acasă și-a plecat,
Maică-sa nu l-a ascultat,
Nora-n temniță a băgat,
De mâncare ea i-a dat
Din ciubăru porcului,
C-așa-i legea robului...
Nevasta mereu jelea,
Din gură frumos cânta,
De răsuna temnița:
”Varsă-mi, Doamne, Târnava
Să se-ntoarcă tabăra,
Să vie și soțu meu,
Să vadă cum o duc eu !”
Vorba bine n-a gătat,
Târnava a și vărsat
Și bărbatu i-o sosit
Și din grai el a grăit:
- Maică, măiculița mea,
Unde mi' nevasta mea ?
- Fiuț, fiușoru meu,
Cât am plâns de doru tău,
Că de când te-ai dus de-acasă,
Am rămas inimă arsă,
Și de când ne-ai părăsit,
Nevasta ta a murit !
- Maică, măiculița mea,
Vorba ta, dacă-i așa,
Hai, arată-mi mormântu,
Să-mi mai astâmpăr sufletu;
Hai, arată-mi țărâna,
Să îmi stâmpăr inima !
- Fiuț, fiușoru meu,
Ascultă ce-ți grăiesc eu;
De când nu te-am mai văzut,
Multe vânturi au bătut,
Țărâna s-a risipit
Și mormânt a coperit.
- Dar dă-mi, maică, cheile
Să deschid temnițile,
Că-mi aud o păsărea
La glas ca nevastă-mea.
Maica cheile n-a dat
Și el rău s-a mâniat,
Cu picioru-n ușă a dat,
Ușa-n patru s-a crăpat,
Amândoi s-o-mbrățișat
Și ca morți jos au picat
Și din grai așa grăia:
- Maică, măiculița mea,
Meri la târg la Glogoveț,
Și cumpără giolgi cu preț,
Și mi-l coasă-n patru foi
Și ne-ngroapă pe-amândoi
În miriștea plugului,
De marginea drumului,
Cine-o trece, toți să vadă
C-a fost dragoste curată
De la june și o fată.
Rămas bun, măicuță dulce,
Io cu nevasta m-oi duce !
(Botoga - Sebeș - Hunedoara - 1890)
