DESPĂRȚIREA
de Vasile Alecsandri
Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate,
Lăsând frumoasa țară, surori, prietini, frate,
Lăsând în al meu suflet un mult amar suspin !
În ora de pornire, cu toții împreună
Doresc l-a tale pasuri călătorie bună,
Pe-o cale înflorită și sub un cer senin.
Mergi dar fără mâhnire, te du și fii voioasă,
Căci îngerul iubirei și inima-mi duioasă
Te vor urma oriunde cu tainicul lor zbor;
Și cât vei fi departe, ca mine te gândește,
Că tu ești a mea viață, că soarta ne iubește,
Că cerul ne păstrează ferice viitor.
Gândește că în lume nimic nu e mai mare,
Mai gingaș, mai puternic, mai sfânt, mai cu-nfocare,
Decât simțirea vie ce tu mi-ai însuflat.
Că orice fericire, că orice dulce bine
Din ochii tăi derază, îmi vine de la tine,
Precum lumina vine din cerul înălțat.
Oriunde tu vei merge, iubită, ți-adă aminte
De-a noastre ore pline de dragoste ferbinte,
Comori neprețuite de scumpe desmierdări;
De-acele vremi în care a noastră fericire
Schimba întreaga lume în leagăn de iubire
Și vremea trecătoare în lanț de sărutări!
Mergi, dragă, plutind vesel ca paserea ușoară
Ce-n faptul dimineții din cuib la ceruri zboară,
Lovind a sa aripă de rouă și de flori,
Căci sufletu-mi în taină șoptind inimei tale,
Va depărta de tine orice gânduri de jale,
Va alunga din ochii-ți oricare negri nori.
Și când va fi lumină, și când în miez de noapte
Vei asculta cu lacrimi a îngerilor șoapte,
Zi, draga mea, atunce, precum oi zice eu:
„Nu e ființă-n lume ca mine de iubita!
Amorul mă-ncunună cu-o rază strălucită,
Veneția m-așteaptă zâmbind la visul meu !”
Iași, mai 1846.
|
|
