Peste fagi cu vârfuri sure
A căzut amurgul rece.
Înserarea mută trece
Furișată prin pădure.
Spre apus abia s-arată
Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin....
Din frunzișurile grele
De-nnoptare, tot mai vin
Glasuri mici de păsărele....
Reci și palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.
Și deodată, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Depărtat și monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revărsate peste maluri...
Crește-n luncă, mai aproape,
Umple văile vecine
De răsunet mare... Vine !...
Fulger negru...trăsnet lung
Dus pe aripi de furtună.
Zguduind pământul tună,
Zările de-abia-i ajung....
Parcă zboară,
Parcă-noată,
Scuipă foc, înghite drum,
Și-ntr-un valvârtej de fum
Taie-n lung pădurea toată...
A trecut...
Dinspre câmpie,
Vuiet greu de fierărie
Se destramă în tăcere...
Scade-n depărtare...
Piere....
Iar în urmă-i, din tufișuri,
De printainice-ascunzișuri,
Se ivesc pe jumătate
Păsărele ciufulite,
Alarmate
Și-ngrozite:
- " Cine-i ?...Ce-i ?...Ce-a fost pe-aici ?..."
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze și pitulici.
Doar un pui de pițigoi,
Într-un vârf de fag pitic, stă cu penele vulvoi
Și, făcând pe supăratul:
- "Ce să fie ? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul...."
