AFRODITA – zeița frumuseții și a iubirii și una din cele mai mari divinități din mitologia greacă. Legenda spune că s-a născut din spuma mării. A fost soția lui Hefaistos, ar au îndrăgit-o Ares, Dionysos, Poseidon și Hermes, ca și muritorii Anchise și Adonis. A avut mai mulți copii printre care Eros și Enea. In legătură cu ea circulau numeroase legende , de exemplu, cea despre judecata lui Paris, care a socotit-o pe Afrodita cea mai frumoasă dintre zeițe, oferindu-i mărul de aur. Alegerea Afroditei și răpirea Elenei au provocat războiul troian. In cursul acestui conflict, zeița i-a ajutat tot timpul pe troieni. Afrodita avea multe sanctuare în Elada, iar cultul ei era celebrat îndeosebi în insulele Cipru și Cithera, ca și la Corint. Atributele sau simbolurile sale erau mirtul, lebăda și porumbuța. Ulterior, a devenit una dintre cele mai importante divinități ale romanilor, sub numele de VENUS.
Amfitrita – una dintre cele 50 de NEREIDE. Răpită de zeul Poseidon, devine soția acestuia, cu care are un fiu, Triton, și mai multe fiice – nimfele mării
APOLO – Unul dintre cei mai mari zei ai mitologiei grecești, fiul lui Zeus și al lui Leto. La început era considerat o zeitate răzbunătoare, care răspândea molime și pedepsea cu săgeți aducătoare de moarte pe oricine i se împotrivea. Era însă și un zeu vindecător, tatăl lui ASCLEPIOS. Mai târziu, a devenit zeul muzicii, al poeziei, el elocinței, al artelor frumoase, zeul luminii și al soarelui (Phoebus).
Avea sanctuare în multe centre ale lumii grecești: Delfi, Delos, Teba, etc. Simbolurile sale erau laurul, lira și delfinul. A fost adoptat și de romani.
ARES – zeul războiului. Se umără printre cei 12 mari ZEI OLIMPIENI . Era fiul lui Zeus și al Herei, care însă îl disprețuiau, ca și ceilalți zei, de altfel, pentru că era violent și sângeros. In războiul troian la care a participat alături de troieni, deși reprezenta forța fizică brutală, a fost de multe ori înfrânt. Simbolul său era vulturul. La romani era identificat cu MARTE.
ARTEMIS – zeița vânătorii, sora lui Apolo și fiica lui Zeus și a lui Leto. La început a fost și ea o zeitate răzbunătoare, aducătoare de molime și moarte. Mai târziu, a căpătat alte atribute: era protectoarea câmpurilor și a animalelor. Ca zeiță a vânătorii, era înfățișată ca o fecioară singuratică, ce cutreiera câmpurile însoțită de câinii ei.
Simbolurile sale erau capra și chiparosul. La romani a fost asimilată ca zeița Diana.
ASCLEPIOS – zeul medicinei și fiul lui Apolo. A fost crescut de centaurul HIRON, care l-a inițiat în tainele vindecării diferitelor boli. A avut doi fii: Mahaon și Polidarios. Nu s-a mulțumit să vindece doar bolile ci a readus și morții la viața ceea ce i-a atras mânia lui Zeus, care l-a ucis cu trăsnetul său. Romanii îi spuneau ESCULAP.
ATENA – una dintre cele mai mari zeițe ale mitologiei grecești. Era fiica lui Zeus și a lui Metis – legenda spune că Zeus a înghițit-o pe Metis înainte să nască așa că Atena a fost scoasă de Hefaistos din capul lui Zeus, cu arme și armură. Grecii îi spuneau PALLAS ATENA . Era zeița înțelepciunii, dar și a războiului condus cu inteligență, a strategiei militare. Deși o zeiță războinică, era protectoarea păcii, a artelor, literaturii, agriculturii și a meșteșugurilor, a oricărei acțiuni care presupunea ingeniozitate și spirit de inițiativă. Zeița fecioară (Parthenos) era protectoarea cetății Atena, unde în cinstea ei aveau loc mai multe sărbători. Simbolurile ei erau măslinul, bufnița și scutul. La romani se identifică cu zeița MINERVA.
Atlas – fiul titanului Iapet, a fost condamnat de Zeus să poarte pe umeri bolta cerească. A fost transformat în stană de piatră de Perseu, după ce acesta i-a urât capul Meduzei.
Cerber –câine cu trei capete (sau o sută, după alții), care păzea intrarea în Infern, permițând doar umbrelor morților să intre și veghind ca nimeni să nu mai iasă. Legenda spune că singurul care l-a învins a fost Heracles și că a fost vrăjit de cântecul lui Orfeu.
Cronos – cel mai tânăr dintre titani, copiii lui Uranus (Cerul) și al Geei (Pământul), din prima generație de zei, cea de dinaintea lui Zeus și al olimpienilor. S-a căsătorit cu Rhea și, fiindcă i se prezisese că va fi detronat de unul dintre copiii săi, pe măsură ce se nășteau, îi înghițea. Singurul salvat de mama sa, Rhea, printr-o înșelăciune, a fost ZEUS. Acesta a crescut în taină pe insula Creta, apoi l-a silit pe Cronos să îi elibereze pe toți frații înghițiți: Demetra, Hades, Hera, Hestia și Poseidon. Zeus și ceilalți zei olimpieni l-au învins pe Cronos, după o luptă care a durat zece ani, iar titanii au fost înlănțuiți pe vecie în Tartar. Romanii îi spuneau Saturn.
DEMETRA –zeița agriculturii și a recoltelor, a vieții armonioase și a fertilității. Cel mai important templu al ei se afla la Eleusis. La romani se identifica cu zeița Ceres.
DIONYSOS – fiul lui Zeus și al Semelei, era zeul vinului și al viței-de-vie, dar și protector al agriculturii (a inventat plugul) și inspirator al artei dramatice. Romanii îi spuneau Bachus.
EOS – zeița dimineții; cobora din ceruri și trecea prin nori într-un car, anunțând ivirea zorilor. Era soră cu Helios și Selene. A avut mulți copii, printre care vânturile Boreu, Notus și Zefir. Corespunde Aurorei din mitologia romană.
Erinii (furii la romani) – genii răzbunătoare, înfățișate cu capetele acoperite de șerpi încolăciți. Dezlănțuiau războaie, epidemii, inundații, secetă și aduceau moartea. Pedepseau fărădelegile muritorlor și îi urmăreau mai ales pe ucigași, pe care îi făceau să-și piardă mințile. Grecii le mai spuneau și EUMENIDE.
ERIS – zeița vrajbei (romanii o numeau Discordia). Cu o înfățișare cumplită, ea provoca dezbinarea, ura, cearta, conflictele, războaiele, atât între oameni, cât și între zei. Eris a aruncat mărul discordiei, dăruit apoi de Paris zeiței Afrodita.
EROS – zeul iubirii, fiul lui Ares și al Afroditei. Reprezentat ca un copil cu aripi, cel mai tânăr dintre zei, arunca săgeți cu care insufla iubirea oamenilor și nemuritorilor. Romanii îi spuneau Cupidon.
Gorgone – cele trei fiice monstruoase ale unor divinități marine, care trăiau la capătul lumii, lângă Grădina Hesperidelor. In jurul capetelor li se încolăceau șerpi în loc de păr, iar privirile lor împietreau pe loc pe oricine se uita in ochii lor. Aveau aripi și două dintre ele erau nemuritoare. A treia însă, Meduza, era muritoare. Eroul Perseu a reușit să taie capul meduzei pe când aceasta dormea .
HADES – (sau Pluton) – zeul care domnea peste împărăția subpământeană; fiul lui Cronos și al Rheei. Când titanii au fost învinși, Zeus a devenit stăpânitorul cerului, Poseidon stăpânul mărilor și Hades al lumii subpământene. Era invocat sub numele de Pluton (zeul cel bogat), căci era stăpânul bogățiilor extraordinare din adâncurile pământului. Era căsătorit cu Persefona, pe care o răpise de lângă mama ei, Demetra.
Harpii – genii care aveau chip de femeie și trup de pasăre, aripi mari și ascuțite. Se credea că ele răpeau copiii și sufletele morților.
HEFAISTOS – zeul focului și al metalelor. Zeus i-a dat-o de soție pe Afrodita pentru a-și ispăși vina că-l mutilase (Hefaistos era șchiop) în timpul unei neînțelegeri cu Hera. Meșter neîntrecut, făurea arme pentru zei și pentru cei mai mari eroi ai Eladei. Simbolul lui era forja. Asimilat la romani ca Vulcan.
HELIOS – zeul soarelui, identificat uneori cu Apolo. Era fratele lui Eos (Aurora) și al Selenei (Luna). Vestit de Es, străbătea în fiecare zi cerul, în carul lui de foc, făurit de Hefaistos. Seara, cobora pe apele fluviului Ocheanos. In mitolgia romană se numea Sol.
HERA – zeița protectoare a căminului, a căsătoriei și a maternității, soția lui Zeus, cu care a avut patru copii: ARES, HEFAISTOS, HEBE (Zeița tinereții și paharnica zeilor) și ILITHIA (zeița nașterilor). Hera era adesea înfățișată ca o soție geloasă și violentă – ea s-a ridicat de multe ori împotriva lui Zeus, care, e drept, a înșelat-o de mai multe ori. Era venerată mai ales în Argos, Sparta, Corint și Samos. Simbolurile ei erau vaca și păunul. In mitologia romană era identificată cu Junona.
HERMES – fiul lui Zeus și al Maiei, mesager al zeilor, al comerțului, al călătorilor și călătoriilor, ocrotitor al acțiunilor îndrăznețe (chiar și al hoților), patronul muzicii, al invențiilor (a creat lira, flautul, măsurile și greutățile, sportul), foarte priceput în arta divinației. Hermes era călăuza umbrelor celor morți către lumea subpământeană. Simbolurile sale erau sandalele înaripate, pălăria cu boruri largi și caduceul. Romanii îl numeau Mercur.
Hestia –cea mai mare dintre fiicele lui Cronos și al Rheei, era considerată atât de zei, cât și de muritori, protectoarea căminului.
Iris – personificare a curcubeului, ca punte între cer și pământ, mesagera zeilor. Era reprezentată ca o tânără cu aripi, având în mână o nuia sau un vas.
MOIRE –zeițele destinului. Erau trei, fiicele lui Zeus și ale lui Themis, iar puterea lor era mai presus de voința zeilor. Erau supranumite Torcătoarele : una torcea, alta depăna și ultima tăia firul vieții. Romanii le numeau Parce.
MORFEU – zeul viselor, fiul Somnului și al Nopții; li se înfîțișa oamenilor în timp ce dormeau.
Muze – cele 9 fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei (zeița memoriei, fiica lui Uranus); după alții, fiicele lui Zeus și al Geei. Erau considerate inspiratoare ale muzicii, dansului și poeziei, protectoarele artelor în general. Îi desfătau pe zeii din Olimp cu cantecele lor. Uneori, coru muzelor era condus de însușii Apolo, care cânta din liră pentru a le acompania și pentru a le ritma dansurile. Fiecare dintre cele 9 muze proteja un anumit domeniu al artei sau al științei:
1. CLIO – istoria2. EUTERPE – poezia lirică
3. THALIA – comedia
4. MELPOMENE – tragedia
5. TERPSICHORE – dansul
6. ERATO – poezia erotică
7. POLIMNIA – retorica
8. URANIA – astronomia
9. CALIOPE – poezia epică
Naiade – nimfe are izvoarelor și râurilor, unde își aveau sălașul. Veșnic tinere și frumoase, erau înzestrate cu darul profeției și cunoșteau tainele apelor tămăduitoare și ale vindecărilor miraculoase.
Nereide – cele 50 de fiice ale lui Nereus, zeul mării; sălășuiau în adâncuri, în palatul tatălui lor. Printre cele mai cunoscute sunt Tetis (mama lui Ahile) și Amfitria (soția lui Poseidon).
Nimfe – genii ale naturii, înfățișate ca niște fecioare tinere și frumoase. Locuiau în grotele din munți, în păduri, pe câmpii sau în ape. Nimfele apelor se numeau naiade, nereide și oceanide; cele ale munților se numeau oreade, iar cele ale pădurilor erau driade și hamadriade.
Ocheanos (sau ocean) – cel mai mare dintre titani; personificarea marelui fluviu care înconjura lumea (cum credeau vechii greci).
Persefona – fiica lui Zeus și a zeiței Demetra. A fost răpită de Hades și dusă în Infern, unde a devenit soția lui. Demetra a stăbătut, disperată, pământul întreg ca s-o regăsească și l-a convins pe Zeus să-i înapoieze copila. Stăpânul zeilor a hotărât ca Persefona să stea trei luni cu Hades și nouă luni cu mama sa (mitul simbolizează moartea naturii în cele trei luni de iarnă, apoi renașterea ei timp de nouă luni, primăvara, vara și toamna).
POSEIDON – zeul mării, fiul lui Cronos și al Rheii, unul dintre cei 12 zei olimpieni. Locuia în adâncurile mării, într-un palat minunat. Era stăpânul valurilor, provoca furtuni nimicitoare și cutremure. Îi ocrotea pe marinarii destoinici și pe pescari. A avut mai mulți copii; printre ei se număra și ciclopul Polifem, orbit de Ulise, ceea ce l-a făcut pe puternicul zeu să-l urmărească mulți ani cu răzbunarea sa. Simbolurile lui erau tridentul și calul. In mitologia romană era numit neptun.
PROMETEU – era fiul titanului Iapet. Legenda spune că a furat din cer focul și l-a dăruit oamenilor. Zeus l-a înlănțuit de o stâncă pe Muntele Caucaz; un vultur uriaș îi devora ziua ficatul, care se refăcea peste noapte.
Proteu – zeu al mării, ca și Nereu; era păzitorul turmelor de foci ale lui Poseidon. Avea darul profeției și se putea metamorfoza în felurite animale, dar și în foc și apă.
Sirene – nimfe, înfățișate cu trup de păsări și cap de femei; locuiau pe o insulă din Marea Mediterană. Legenda spune că aveau glasuri atât de melodioase, încât îi vrăjeau pe toți corăbierii care treceau pe lângă insula lor și îi ucideau. Le era sortit să trăiască până când un muritor avea să treacă teafăr dincolo de ele; pentru că Ulise a reușit să supraviețuiască, sirenele au fost preschimbate în stânci.
Tetis – nereidă, mama lui Ahile. Nemuritoare, ea a încercat să obțină nemurirea și pentru fiul ei, scăldându-l în Styx, dar locul de care a ținut copilul, călcâiul, nefiind atins de apa fluviului din Infern, a rămas vulnerabil. Știind care va fi destinul fiului său, a încercat să-l protejeze în timpul războiului troian.
THEMIS - zeița justiției, fiica lui Uranus și a Geei, a doua soție a lui Zeus, după Metis, zeița prudenței ți înaintea Herei. In afara celor trei Moire, a mai avut cu zeus încă trei fiice, Horele. În Olimp, Themis stătea întotdeauna pe treptele tronului lui Zeus.
URANUS – zeitatea cea mai veche din mitologia greacă, personificarea Cerului, soțul Geei, cu care a avut mai mulți copii: titanii și ciclopii. Aflând că va fi detronat de fiii lui, i-a aruncat în Tartar (Infern). A fost însă alungat de pe tron de către Cronos.
ZEUS – zeul cel mai puternic din Olimp, stăpânul zeilor și al oamenilor. Supă ce i-a învins pe titani, a împărțit lumea cu frații săi, păstrându-și pentru sine cerul. Împărțea dreptatea printre oameni și zei și era expresia ordinii și a echilibrului din natură și societate. Era zeul luminii și al fenomenelor naturale: ploaia, fulgerele sau trăsnetele. Domnea în palatul său aflat pe crestele Olimpului și de acolo cârmuia lumea. Zeus a avut mai multe soții și nenumărați copii, rezultați din căsătoriile sale, dar și din iubirile din afara lor, cu zeițe sau muritoare. Simbolurile lui erau fulgerul, vulturul, stejarul din Dodona. In mitologia romană purta numele de Jupiter.
Templul lui Zeus din Olympia
Statuia lui Zeus din Olympia
Ruinele templului din Olympia (în zilele noastre)
Adunarea - Consiliul Zeilor
Olympus
