Jose Ortega Y Gasset s-a născut la 9 mai 1883 la Madrid, într-o familie cu traduții liberale (tatăl său era directorul unui cotidian de stânga).
Urmează colegiul iezuit într-o localitate de lângă Malaga, apoi Dreptul și Filozofia la Universitatea din Deusto (Bilbao).
În 1903 îl cunoaște pe Miguel de Unamuno de care-l va lega o strânsă prietenie.
Între 1905 - 1908 studiază la diferite universități din Germania, unde întâlnește profesori renumiți în epocă: Hermann Cohen, Paul Natorp, Nicolai Hartman.
Din 1910 devine profesor titular al catedrei de metafizică a Universității din Madrid.
Întemeiază revista Espana (a915) împreună cu Azorin și Eugenio d'Ors, iar în 1923, celebra Revista de Occidente.
În 1930 se alătură, împreună cu Unamuno și Perez de Ayala, mișcării republicane, devenind, un an mai târziu, deputat de Leon în Cortes-ul republican.
După 1932, se retrage din ce în ce mai mult din politică.
La începutul războiului civil se refugiază rând pe rând în Franța, Argentina și apoi în Portugalia, pentru a reveni la Madrid abia după zece ani.
În 1948 întemeiază, împreună cu discipolul său Julian Marias, Instituto de Humanidades.
Moare la Madrid în 1955.
OPERE:
- Meditaciones del Quijote (1914)
- Espana invertebrada (1921)
- La deshumanizacion del arte e ideas
sobre la novela (1925)
- El espiritu de la letra (1927)
- La Rebelion de las Massas (1930)
- Historia como sistema (1935)
- Ideas y creencias (1940)
- Estudios sobre el amor (1940)
- Esquema de las crisis (1942)
- Papeles sobre Velasquez y Goya (1950)
- Meditacion de Europa (postum 1960)
Când cineva ne întreabă ce suntem în politică sau - luând-o înainte, cu insolența care aparține stilului din vremea noastră - ne înscrie din oficiu într-o politică anume, trebuie, în loc să-i răspundem impertinentului, să-l întrebăm ce crede el că sunt omul și natura și istoria, ce sunt societatea și individul, colectivitatea, statul, uzanțele, dreptul. Politica se grăbește să stingă luminile, pentru ca toate aceste pisici să devină gri.
Cuvântul e o taină sfântă, care nu trebuie administrată decât cu o extremă delicatețe.
O civilizație este realmente foarte greu de salvat când i-a sosit ceasul să cadă sub puterea demagogilor.
Demagogii au fost marii strangulatori de civilizații. cea grecească și cea romană au sucumbat în mâinile acestei faune respingătoare, care l-a făcut pe Macaulay să exclame: ”În toate secolele, cele mai joase exemple ale naturii umane s-au întâlnit printre demagogi.”
Dar un om nu este un demagog numai pentru că s-a apucat să strige în fața mulțimii. În anumite ocazii, această adresare publicului poate fi o magistratură sacrosanctă.
Demagogia esențială a demagogului se află în mintea sa și își are rădăcinile în lipsa de responsabilitate fță de înseși ideile pe care le manevrează, ce nu îi aparțin, ci le-a primit de la adevărații creatori.
Demagogia este o formă de degenerare intelectuală, care, ca fenomen de amploare al istoriei europene, apare în Franța, în jurul anului 1750. De ce tocmai atunci ? Și de ce în Franța ? Acesta este unul dintre punctele nevralgice ale destinului occidental și mai ales al celui francez. (revoluția).
Tot așa, tigrul de azi este identic cu cel de acum șase mii de ani, pentru că fiecare tigru trebuie să înceapă prin a redeveni tigru, ca și cum nu ar mai fi fost înainte nici unul. - În schimb omul, grație capacității sale de a-și aminti, acumulează trecutul, pe al său și al strămoșilor săi, îl stăpânește și profită de pe urma lui. Omul nu este niciodată primul om; firește, el nu poate începe să trăiască decât de la un anumit nivel al trecutului acumulat. Acesta este singurul său tezaur, privilegiul, însemnul său. Iar cea mai puțin însemnată bogăție a acestui tezaur constă în ceea ce ni se pare nimerit și demn de a fi conservat din el: importantă este memoria greșelilor; ea este cea care ne permite să nu le repetăm mereu pe aceleași. Adevăratul tezaur al omului este tezaurul greșelilor sale, îndelunga experiență de viață decantată încetul cu încetul de-a lungul mileniilor. De aceea Nietzsche definește omul superior ca ființa ”cu cea mai îndelungată memorie”.
A rupe continuitatea cu trecutul, a vrea să începi din nou înseamnă a aspira să cobori și să plagiezi urangutanul. Îmi face plăcere că un francez, Dupont - White, a fost cel care, spre 1860, s-a încumetat să scrie : ”Continuitatea este un drept al omului, este un omagiu adus la tot ceea ce-l deosebește de animal”.
A fi surprins, a te mira înseamnă a începe deja să înțelegi. Uimirea este sportul și luxul propriu intelectualului. De aceea, atitudinea sa profesională constă în a privi lumea cu ochii măriți de uimire. Totul în lume este ciudat și minunat pentru niște pupile larg deschise. Uluiala, deliciu interzis fotbalistului, îl poartă însă pe intelectual prin lume într-o continuă beție de vizionar. Uimirea este unul dintre atributele sale. De aceea Antichitatea o reprezintă pe Minerva cu o bufniță, pasăre ai cărei ochi au mereu o expresie de uluială.
La rigoare, masa se poate defini ca fapt psihologic, fără a mai fi nevoie să așteptăm ca indivizii să apară constituiți în aglomerație. Văzând un individ, putem ști dacă este masă sau nu. Aparține masei orice individ care nu-și atribuie valori - bune sau rele - din motive speciale, ci se simte ”ca toată lumea ” și totuși nu-i încercat de neliniști, ci dimpotrivă, se simte în largul său când se găsește asemănător cu ceilalți. Închipuiți-vă un om modest care, încercând să-și evalueze valoarea, se întreabă dacă nu are vreun talent pentru cutare sau cutae lucru, dacă nu cumva iese în evidență prin ceva anume, dar constată că nu posedă nici o calitate deosebită.
Acest om se va simți mediocru și vulgar, slab înzestrat, dar nu se va simți ”masă”.
Care este deci, pe scurt, înălțimea timpului nostru ?
El nu a atins plenitudinea timpurilor, dar simte că domină toate timpurile revolute, că se află deasupra tuturor plenitudinilor trecute. Nu este ușor să formulezi impresia pe care epoca noastră o are despre sine însăși: crede că reprezintă ceva mai mult decât toate celelalte, dar se simte, totodată, ca un început, fără să fie sigură că nu este o agonie. Ce expresie am putea alege ?
Poate pe aceasta: superioară tuturor celorlalte timpuri și inferioară ei înseși. Foarte puternică și nesigură totodată de destinul său. Mândră de forțele sale, dar temându-se în același timp de ele.
