GÂNDULUI
Gând slăbănog, deprins numai la șes
Să calci în pulberea de vorbe tocite;
Gând lesnicios ca o femeie, copilăros la înțeles,
Urmând lenevos pârtia de tălpi și copite,
Nărăvitule să dormi pe puf de cuvinte:
Scoală și gătește-te, că de-acum înainte
Am să te port prin vorbele cele mai colțuroase,
Să te înglodească și să te doară.
Razna, din albia limbii de rând afară,
Pe cărări de piatră abia slomnite
În graiul cu urcușuri bolovănoase,
Peste praguri de expresii încremenite,
Sus pe coclauri de munte,
Un munte de calm și tăcere,
De unde apele au cărat toate vorbele mărunte
Și unde văzduhul miroase a cimbru și-a miere.
Acolo să așipești pe stânci de grai tare,
Somn sfios, ca fiarele,
În noaptea cu stele pe ilic.
Să răsari treaz și ciulit odată cu soarele,
Neliniștit, ager și voinic
Și ațintit, prădalnic, ca la vânătoare,
La orice foșnet, gândule, să sari în picioare !
SOSEȘTE FERICIREA
Coliba ta din vârful colinei e-o minune.
Apusul îi clădește un coif de paie noi,
Și aurind tristețea pustiilor pășune,
Prelung surpatul soare se uită înapoi.
Lucind ca o troiță mutată-n bătătură,
Se-nalță lin năluca fântânii cu vârtej,
Găleata aninată de lanțuri peste gură
Se leagănă în umbră ca floarea pe un vrej.
Lumina își dă duhul și-ți zace la picioare,
Prelinsă în țărâna schimbată în chilim.
Un sânge cald de înger sclipește pe ponoare
Și calci cu teamă-n iarbă ca-n fulgi de heruvim.
Îți simți un ceas profetic și nu poți sta în casă,
Ci ai porni-mpreună cu soarele spre mări;
Neliniștit trecutul ca un destin te-apasă.
Când, răspunzând deodată uitatelor chemări,
Suind domol poteca bătută de ispite,
Pe sub gutuii pustnici și sub uscații meri,
Cu gura-mpodobită de zâmbete mâhnite
Sosește fericirea albită de mâhniri.
IUBIRE ÎMBĂTRÂNITĂ
De vreme ce iubirea, bătrână slăbănoagă,
Își ia de-acum toiagul și pleacă-ncet spre schit,
Cu sila smulge-i floarea ce-n mâna ei se roagă
Și țăndări fă oglinda în care s-a privit;
Sfâșie-i lung hlamida, despoaie-o de inele
Și-i zvârle-n foc condurii cu aur la căcâi.
Ucide-n cuib perechea de sure turturele
Ce v-a-ngânat sărutul în zilele dintâi;
Dar lasă-i amintirea cu miros trist de ceară:
Când va veghea în miezul tăcerii din chilii
La iezere de apă cu negură și seară,
Din sloiul ei să-și toarne urâtului făclii.
ÎN ZORI
Simți tu mirosul zilei care-ncepe ?
Vezi verdele ? El se deșteaptă-ntâi.
Un freamăt alb colindă cerul de pe
Colina pusă nopții căpătâi.
Treci prin grădini cu limpede făptură,
În frunze poamele țin ochi deschiși,
Un măr te-atinge-amintitor pe gură,
Trup lin de șarpe lunecă-n tufiș.
Sparg agrișe de rouă pe-o sulfină
Și din hățișul umbrelor mă duc,
Cărare suișul inimii s-apuc.
Pun flamure de zori pe-un mărăcine,
Opresc un cerb cu gândul speriat.
Oriunde o întind mi-ajunge mâna...Cine
'N puterea dimineții m-a urcat ?
Picturile aparțin artistei Elena Tatulyan și fac parte din ciclul ”Salvați cu pâine”
