A venit aseară mama,
Din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i,
Astăzi “domn cu multă carte”!
A bătut sfios la ușă,
Grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea
De iubire și de drag;
Sărutându-i mâna dreaptă,
Ea m-a strâns la piept, duioasă,
Și-ntrebând-o câte toate,
Am intrat apoi în casă.
Înăuntrul casei mele,
Câtă brumă-am adunat,
Da prilej ca biata mamă
Să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăznește nici să intre,
Cu opincile-n picioare,
Și cu multă grijă calcă
Doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama
Și să calce drept, în lege,
Ca doar e la fii-su-n casă,
Nu e-n casa vreunui rege,
Și de-abia o fac să șadă
Pe-un divan cu scoarță nouă.
”Mi-era dor de tine, maică,
Ți-am adus vreo zece ouă,
Nițel unt, iar colea-n traistă
Niște nuci, vreo două sute…”
Și, cu ochii plini de lacrimi,
Prinse iar să mă sărute.
”Poate mor, că sunt bătrână...
Și-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai văd o dată, maică,
Ce-am avut mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârșite…
Mâine poate-și curmă firul
Și-ntre patru blăni de scânduri
Să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă,
Dar visez, chiar și deșteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă,
Bietul taică-tu m-așteaptă…
Tu, odorul mamii, în urmă
Să te-aduni cu frații-acasă
Și să-mparți agoniseala
De pe urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pământul
De la moară și cu via;
Vaca și-un pogon de luncă,
Maică, să le ia Maria;
Lui Mitruș să-i dai zăvoiul
De răchiți dintre pâraie;
Carul, boii și cu plugul
Să le dai lui Nicolae,
Iară tu, ca mai cu stare
Decât frații ziși pe nume,
Să iei casa-n care ție
Ți-a fost dat să vii pe lume…
Când și când, în miezul verii
Sau de Paști, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toți anii,
La căsuța mea băiatul
Și-având tihna și odihna,
La venire sau plecare,
S-aprinzi și la groapa maichii
Câte-un pai de lumânare !
A tăcut apoi bătrâna
Și-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală
Se-ntâlneau cu ale mele.
