Interior renascentist (sec XIV) - Castelul Rochefort - Franța
Perioada cunoscută în istoria culturii sub acest nume (Renașterea - sec. al XIV-lea, Renașterea sec. al XV-lea, Renașterea târzie - sfârșitul sec. al XVI-lea) a fost un fenomen istoric uriaș, printre cele mai răsunătoare din câte cunoaște civilizația, ce s-a manifestat în toate domeniile de viață.
Apariția Renașterii marchează începutul destrămării feudalismului și nașterea capitalismului. S-a produs în Italia, unde au apărut primii germeni de relații capitaliste, și s-a generalizat pe tot continentul nostru.
Pe plan spiritual, Renașterea pune rațiunea mai presus de orice credințe religioase. Această mutație produsă în gândire a determinat transformări economice și spirituale pe care nu le voi enunța aici, alta fiind tematica și..orice încercare de a le enumera ar însemna o reducție simplistă. Important de reținut este că GÂNDIREA RENASCENTISTĂ , care ataca religia în esența ei intimă, punând omul în centrul întregii vieți, și nu dogmele religioase - așa cum făcea filozofia creștină - a LAICIZAT ARTA.
Prin destinația și temele sale, arta a devenit profană. Artiștii au continuat să creeze opere cu caracter reșigios, dar reprezentările plastice n-au mai fost convenționale și hieratice ca în evul mediu, ci realiste. Sfinții și madonele au căpătat înfățoșarea omului pe care-l proslăvea concepția renascentistă. Umaniștii au cercetat natura, viața, omul, și acestea au fost cântate de întreaga creație. Bucuriile și durerile vieții au constituit tema creatorilor.
Sculptura și pictura au încetat de a mai fi părți constitutive ale bisericilor și catedralelor și au devenit opere independente.
Confortul și eleganța locuințelor burgheze a crescut. Artiștii s-au consacrat împodobirii clădirilor laice și a piețelor publice.
De reținut că, evoluția artei, chiar și a celor decorative, a avut sinuozități și particularități proprii de la o țară la alta. Dar pretutindeni ea a fost însuflețită de spirit umanist. Chiar și în țări în care autoritatea spirituală a papalității era dominatoare. În acele secole de mare progres material și spiritual, a fost proclamată autonomia conștiinței individuale și a fost creată o artă de inspirație realistă și laică. Omul, considerat suma perfecțiunii naturii, a fost reprezentat ca o perfectă armonie plastică. Canoanele clasicismului grec și roman au fost reintroduse în creația renascentistă. Biserica s-a opus acestei arte - ca și întregii concepții renascentiste. Credincioșii au protestat și au înlăturat mijlocitoarea dintre ei și Dumnezeu - biserica. Așadar, trebuie reținut că nu negau existența lui Dumnezeu, diferendele le aveau cu biserica și oamenii ei. Au început să citească Evanghelia în limba națională și nu în cea latină sau chirilică - la noi unde s-a folosit până în jurul anilor 1860 ) și au luat contact direct cu divinitatea. Forța protestului față de biserica catolică (oricum s-ar fi numit el: luteran, calvin, husit, etc) a avut un puternic reflex în artă.
Clasicismul renascentist nu a mai corespuns cu situația nou creată. Spiritul de jertfă, de durere și înflăcărare al Reformei avea nevoie de expresii plastice noi, care să-l reflecte. Așa a început ARTA BAROCĂ. Fantezia barocă a influențat puternic arta decorativă.
Vom face o primă oprire asupra Renașterii și a reflexului ei în arhitectura interioară și arta decorativă. În acord cu sensul idealurilor pe care curentul umanist le promova, creatorii au înlocuit viziunea ascetică cu una umanistă. În locul universului populat de ființe fantastice, artiștii au așezat proporții, ritm, raporturi armonioase. Sursa de inspirație a fost antichitatea. Curentul a evoluat peste tot de la simplitate clasică în sec. al XV-lea la somptuozitate și fast în secolul al XVI-lea.
Trăsătura esențială în arhitectura interioarelor este aceea că se înlocuiește registrul ornamenticii și se compartimentează spațiile interioare, divizându-se. Repertoriul ornamental este de inspirație antică: colonete și pilaștri, caneluri, denticule, stucaturi, reliefuri, atlanți și cariatide, coloane, simboluri înscrise în medalioane circulare, floră mult stilizată, care se rulează sau se înlănțuie, asociindu-se cu unele elemente de ornament pentru a le sublinia, trofee și arme, instrumente științifice, artistice, arabescuri.
Caracteristic pentru Renaștere este faptul că o compoziție folosită pentru un paviment în piatră poate fi reprodusă și într-o tapiserie sau pe o mobilă, ceea ce nu se întâmplase până acum.
Frunze stilizate sau elemente ovoidale încadrând o figură umană din stucatura interioarelor pot fi regăsite și pe argintărie sau în pictura murală. Oice motiv, ornament, temă pot fi tratate în orice material. Până la Renaștere, materialul și destinația determinau și ornamentica.
Model de stucatură
Arta decorării interioarelor începe să ia o amploare neobișnuită. Pereții încăperilor principale se decorează cu fresce. Plafoanele sunt împodobite cu stucaturi (care, spre sfârșitul epocii, vor fi destul de des aurite). Pardoselile de marmură, tapiseriile (venite din Orient mai întâi și apoi țesute în atelierele europene), brocarturile și catifelele care acopereau mesele și scaunele, argintăria și statuetele de bronz au schimbat complet atmosfera sobră creată de gotic (chiar și în țările în care Renașterea a influențat puțin cadrul fix construit - arhitectura -, ca în Anglia).
Ornamentele Renașterii inspirate din registrul decorativ roman descoperit (la începutul sec. al XV-lea) în termele lui Titus la Roma și în palatul lui Nero poartă numele de grotești. RAFAEL (genialul pictor renascentist italian)) a recopiat cu fidelitate multe din frescele murale din epoca lui Nero. Acestea se aflau pe vremea împăratului roman la parter. Apoi, zidurile s-au lăsat și, în timpul săpăturilor efectuate pentru a fi scoase la lumină, ele s-au găsit mult sub nivelul solului. Cei care le-au degajat au crezut probabil că era vorba de grote. De aici denumirea de grotesc dat sistemului decorativ care reproduce în desen plat (în pictură) elemente ca frunze, flori, ghirlande, coloane, medalioane cu figuri. A fost confundat mai târziu, în decursul timpului, printr-o eroare, cu personajele monstruoase și măștile ce se întâlnesc în decorația secolului al XVI-lea. La origine însă, termenul nu avea sens peiorativ, ci se referea la un mod de decorare plin de grație și fantezie, folosit din plin de către artiștii și artizanii Renașterii în monumente civile și de cult, în mobilier, tapiserii, ceramică, artingărie, etc. Artiștii Renașterii au fost cuceriți de arhitectura interioară a caselor romane descoperite (atunci și mai târziu). Le-au plăcut și au reprodus acele ornamente bogate - picturi, fresce, stucaturi. Reliefurile antice romane în stuc - cu toată plastica lor pronunțată - par aproape lineare. Plantele, frunzele, florile, fructele par rupte din realitate, când de fapt ele sunt stilizate și dispuse simetric unele faâî de altele. În compoziția antică exista un echilibru riguros, se evita încărcarea de prea multe elemente; motivele se ordonau și se distribuiau după anume formule: tijele se încovoiau pentru a forma semicercuri perfecte (uneori chiar cercuri închise), ghirlandele se înșiruiau în linii ce par întâmplătoare (dar care erau geometric gândite: drepte, sinuoase, curbe, ovoidale, etc). Întregul ansamblu părea fără greutate și volum, suav, plutind pe suprafețe pentru a înconjura un medalion, pentru a sublinia o scenă mitologică sau din viața cotidiană, un personaj istoric, sau pur și simplu pentru a decora. Acest sistem decorativ a fost preluat de renaștere, interpretat mai întâi în spirit clasic, pentru a deveni spre sfârșitul perioadei extrem de încărcat (baroc).
