Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripïle de plumb.
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripïle de plumb.
Poezia simbolistă PLUMB deschide volumul cu același titlu, apărut în 1916, definindu-l în totalitate.
ELEMENTE SIMBOLISTE
Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin:
- folosirea simbolurilor
- tehnica repetițiilor
- cromatica
- dramatismul trăirii eului liric.
Dramatismul este sugerat prin corespondența ce se stabilește între materie și spirit. Textul nu cuprinde nici un termen explicit al angoasei, totul putând fi dedus din descrierea cadrului.
TITLU
Titlul poeziei este simbolul PLUMB, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenușiul existențial, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții de ieșire.
TEMA
Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații și artificială. Lumea ostilă, stranie, conturată de câteva pete de culoare este proiecția universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.
STRUCTURA TEXTULUI POETIC
Textul este structurat în DOUĂ CATRENE construite pe baza LEXEMULUI PLUMB, care este reluat în șase din cele opt versuri ale poeziei.
Cele două strofe / secvențe poetice corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou și realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind și el condiționat de natura mediului.
LIRISMUL SUBIECTIV
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității:
- persoana întâi a verbelor: ”stam”, ”am început”
- persoana I a adj. posesiv : ”(amorul) meu”
LIMBAJ ȘI EXPRESIVITATE
STROFA I surprinde elemente ale CADRULUI SPAȚIAL închis, apăsător, sufocant, în care eul poetic se simte claustrat: un cavou, simbolizând universul interior, și în care mediul înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt ”sicriele de plumb”, ”vestmântul funerar”, ”flori de plumb”, ”coroanele de plumb”, artificii funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de provincie.
PROCEDEE ARTISTICE
Repetarea epitetului ”de plumb” are multiple sugestii (cromatică, fizică - de apăsare), insistând asupra existenței mohorâte, anoste, lipsită de transcendență sau de posibilitatea înălțării. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingășie și frumusețe - florile, este marcată de împietrire. Vântul este singurul element care sugerează mișcarea, însă produce efecte reci, ale morții:
”Și scârțâiau coroanele de plumb”.
CADRUL TEMPORAL nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
STROFA a II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de dispariția / moartea afectivității:
”Dormea întors amorul meu de plumb”.
Cuvântul ”întors” constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de întoarcerea mortului cu fața spre apus. Eul liric își privește sentimentul ca un spectator.
”Aripile de plumb” presupun un zbor în jos, căderea surdă și grea, moartea. Încercarea de salvare este iluzorie:
”Și-am început să-l strig.”
Elementele naturii primordiale sunt, în poezie, frigul și vântul, care produc disoluția materiei.
Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei ”stam singur”, care alături de celelalte simboluri accentuează senzația de pustietate sufletească. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se circumscriu esteticii simboliste.
NIVELURILE TEXTULUI POETIC
NIVELUL FONETIC, ELEMENTE DE PROZODIE
La nivel fonetic, cuvântul plumb cuprinde o vocală închisă de către două consoane ”grele”, ceea ce sugerează o închidere a spațiului. În restul poeziei predomină vocalele o, i, u, dând sentimentul golului existențial, al absenței, al vidului lăuntric. Sonoritățile lugubre sunt obținute prin aglomerarea consoanelor dure: b, p, m, n, s, ș, t, ț.
În ceea ce privește prozodia, PLUMB are o construcție riguroasă, care sugerează prezența morții, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul.
LA NIVEL MORFOLOGIC, se remarcă prezența verbelor, în marea lor majoritate statice. Timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanența unei stări de angoasă: dormeau, stam, era, scârțâiau, dormea, atârnau. Verbele statice la imperfect sunt așezate cu precădere la început de vers, iar acelor verbe cărora nu le este atestată staticitatea în dicționar, li se reduce intensitatea mișcării. Cele două verbe, la perfect compus - am început și, respectiv, la conjunctiv - să strig, sugerează disperarea poetului atunci când conștientizează că universul înconjurător este cuprins de atmosfera sumbră a morții.
Verbul a fi, impersonal, apare în două versuri simetrice sintactic.
Versul al treilea din prima strofă se remarcă prin elipsa verbului a fi cu sens existențial: ”Și flori de plumb și funerar vestmânt”, conturând imaginea statică și sugerând o imagine impresionistă. Adverbul ”adânc” așezat lângă verbul ”dormeau” sugerează somnul veșnic, moartea. Apropierea dintre somn și moarte este clasică, atât datorită nemișcării pe care ambele stări o presupun, cât și faptul că ambele constituie o rupere de lumea reală.
LA NIVEL SINTACTIC, textul este structurat pe o serie de propoziții principale, independente, coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarcă topica inversă, cu subiectul postpus: ”Dormeau adânc sicriele de plumb”; ”Dormea întors amorul”.
Repetarea conjuncției copulative ”și” realizează suprapunerea de imagini pentru a reda aceeași stare.
LA NIVEL LEXICAL, se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic al morții: sicriu, cavou, funerar, coroană, mort. Repetarea acelorași cuvinte are ca efect monotonia.
LA NIVEL STILISTIC, se remarcă prezența simbolului central PLUMB, asociat metaforelor: ”flori de plumb”, ”coroanele de plumb”, ”aripile de plumb”, și expresivitatea epitetului din versul: ”Dormea întors amorul meu de plumb”.
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondențelor, zugrăvirea stărilor sufletești de angoasă, de spleen, poezia PLUMB se încadrează în estetica simbolistă.
