Capiteluri gotice
În interioarele catedralelor, coloanele au capiteluri împodobite cu frunze cioplite în piatră, a căror varietate este enormă.
Manuscrisele sunt împodobite cu miniaturi frumoase și bine compuse în pagină. Acestea reprezintă scene religioase și ornamente frumos echilibrate. Atitudinea artiștilor în interpretarea canonică a unor simboluri este alta decât a pioșilor meșteri romanici. Fiica lui Ieftah, de pildă, din miniaturile psaltirii lui Ludovic cel Sfânt, își unduiește trupul într-o mișcare feminină, astfel încât haina bogată mai curând subliniază atributele ei de frumusețe în loc să i le ascundă.
Emailurile pe metal ating o mare măiestrie. Obiectele de cult care se mai păstrează relevă finețea lucrăturii gotice, rafinamentul ei sobru.
GOTICUL ENGLEZ are trăsăturile sale proprii, care-l deosebesc de cel francez. Arcuri subțiri și spații strâmte, ferestre modeste (este vorba de goticul numit ORNAT sau DECORAT, în care se face uz de multă decorație), statui de piatră și interioare căptușite cu lambriuri, având foarte frumoase reliefuri. Arcurile de boltă decupate în nervuri se întretaie în evantai. Arhitectura interioară decupează și ea ogive.
GOTICUL PERPENDICULAR se dezvoltă din plin în timpul dinastiei Tudorilor, iar între anii 1485 și 1603, se va numi și STILUL TUDOR. Construcțiile din această etapă au bolțile interioare concepute ca un evantai cu rețele fine și nervuri care fac farmecul și originalitatea stilului Tudor.
Boltă cu nervuri în formă de evantai din Catedrala Gloucester -
unul dintre primele edificii în stil GOTIC PERPENDICULAR - sec al XV-lea.
Catedrala Salisbury - Marea Britanie
În Italia, goticul n-a căpătat accente foarte particulare. Cea mai cunoscută construcție, Palatul Dogilor din Veneția, are fațade cu arcade ogivale, dar arhitecții au înălțat deasupra acestor deschideri un zid cu un desen policrom rezultat din cărămidă aparentă, ceea ce dă clădirii un aspect calm și masiv.
Palatul Dogilor - Veneția
Una din cele mai frumoase realizări decorative ale goticului o constituie VITRALIUL (care nu este o invenție a goticului, dar pe care acest stil îl pune în valoare într-un mod excepțional). Meșterii medievali nu reușeau să obțină sticla trasă în foi decât în suprafețe mici. Pe acestea le vor încastra în plumb, le vor plasa într-o armătură de lemn și le vor încorpora în cadrul de piatră al ferestrelor. Vitraliile colorate, compuse întotdeauna după un desen, din catedralele gotice, constituie una din expresiile artistice de mare forță decorativă ale evului mediu. ferestrele și rozetele din sticlă policromă transformă lumina din interior, dându-i un aspect imaterial, cu străluciri de pietre nestemate. Pentru cel care intră într-o catedrală gotică, orele zilei par că stau pe loc, pentru că prin ferestre și rozete lumina nu-și schimbă culoarea , rămânând mereu aceeași. Vitraliile gotice sunt monumente artistice tot atât de importante și reprezentative pentru stil, pe cât sunt mozaicurile de reprezentative pentru stilul bizantin. Cele mai frumoase vitralii sunt la Domul din Augsburg (secolul XII), catedrala din Chartres, Sainte-Chapelle din Paris și altele.
Catedrala din Augsburg - Bavaria
Vitraliile Catedralei din Augsburg
Pictura, miniaturile de pe manuscrisele religioase sau laice, tapiseriile, emailurile, mobilierul de calitate (din abanos în Franța, din stejar în Anglia și Țările de Jos), căminele în care ardea focul, sfeșnicele și candelabrele (lămpi mari cu lanțui suspendate de tavan și cercuri - uneori mai multe rânduri suprapuse în care se înfigeau lumânări), obiectele de cult, de podoabă, casetele cu jocuri de șah, etc. poartă pecete unității de stil. Formele sunt simple și elegante, ornamentul rafinat cizelat (mult mai rafinat decât în romanic, fără a avea totuși calități de confort: cu excepția pieselor create pentru aristocrație și cler).
Obiectele de interior gotice se recunosc ușor după linia lor suplă - cam alungită, indiferent de scopul căruia servesc - și după motivele care reproduc elementele esențiale ale arhitecturii: FLEȘA și OGIVA.
Mobilierul, constituit din puține piese, era mai confortabil decât în perioada romanică.
(va continua)
Catedrala Chartres
Vitralii - Catedrala Chartres
Vitralii - Catedrala Chartres
Vitralii Catedrala Chartres