SCÂNTEI GALBENE
O femeie în doliu pe stradă,
O frunză galbenă tremură după ea -
Luat de-a orașului sfadă,
Uitasem că toamna venea.
...Era mai demult o stradă,
O școală, și bruma cădea -
Prin săli, ca nimeni să-l vadă,
Un elev singuratic pălea.
Un om, în amurg, pe-o stradă...
Pe foi nu mai știu cum trecea -
Sub tropot, și-a lumii grămadă...
- Uitasem că toamna venea.
SINGUR
Odaia mea mă înspăimântă
Cu brâie negre zugrăvită -
Prin noapte, toamna despletită
În mii de fluiere cântă.
- Odaie, plină de mistere,
În pacea ta e nebunie;
Dorm umbre negre prin unghere,
Pe masă arde o făclie.
- Odaie, plină de ecouri,
Când plânsu-ncepe să mă prindă,
Stau triste negrele tablouri -
Făclia tremură-n oglindă.
Odaia mea mă înspăimântă...
Aici n-ar sta nici o iubită,
Prin noapte, toamna despletită
În mii de fluiere cântă.
AMURG
Crai-nou verde pal, și eu singur
Prin crengile cu sunet de schelet, -
Învinețit ca un cadavru...
- Vino-n zăvoiul violet.
Or, nu ! s-aprind luminile-n oraș...
Sunt alții, și un alt poet -
E mult de când dormim în umbră,
În cimitirul violet...
MIEZUL NOPȚII
Frunzișul acuma pornit-a
O leneșă, jalnică horă;
Și plâng, și cu plânsul în noapte
Răchita de-afară mi-i soră.
S-apropie-ncet miezul nopții,
Și sună a frunzelor horă,
Eu trec din odaie-n odaie,
Când bate satanica oră.
VÂNT
Toamna a țipat cu un trist accent,
Văzul cade neatent,
Vântul sună lemnăria,
Bate gol, în poloboace, butnăria.
Lângă ușă frunzele s-au strâns,
De departe vin ecouri vechi de plâns,
Brumă, toamnă literară,
Pe drum prăfăria se duce fugară.
Și-am stat singur supărat
În zăvoiul decadent,
Și prin crengile-ncâlcite mi-am notat
Versuri fără de talent.
ECOU DE SERENADĂ
Pansele negre, catifelate,
Pe marmura albă s-au veștejit,
Și-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.
Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste și dărâmate,
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici au murit.
În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Și-a mea serenadă s-a rătăcit,
În note grele, și blestemate...
BALET
Lunecau baletistele albe...
Degajări de puternice forme...
Albe, în fața lumii enorme,
Lunecau baletistele albe...
Lunecau baletistele albe
Și lumea sufla împătimită -
Albe, râzând spre lumea prostită,
Lunecau baletistele albe.
Lunecau baletistele albe...
Tainic trezind complexul organic -
Albe, stârnind instinctul satanic,
Lunecau baletistele albe.
SERENADA MUNCITORULUI
Eu sunt un monstru pentru voi,
Urzind un dor de vremuri noi,
Și-n lumea voastră-abia încap...
Dar am să dau curând la cap.
O, dormi adânc mereu așa,
În vise dulci, hidos burghez,
Oftând, palate de-ți lucrez,
Eu știu și bine-a dărâma.
În noaptea asta, iată, sună
O serenadă din topor
Amanților pierduți sub lună,
Poeți cu putredul amor.
O, dormi în noaptea infinită,
Burghez cu aer triumfal,
Dar preistoric animal
În rațiunea aurită.
Sub luna blondă nu se plânge,
Ci răzbunările se curmă,
Martirilor scăldați în sânge
Cânt serenada cea din urmă.
O, dormi...dar voi urca spre soare
În zbor sublim de-aeroplan...
Cu vise dulci, burghez tiran,
E aurora-ngrozitoare...
SCÂNTEI GALBENE
Vom spune că toamna a venit...foarte trist -
La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva,
Însă m-a trezit un glas pozotovist...
Vânt umed, și frunza zboară, undeva.
Am ajuns, acum, pe un câmp cu ape...
În luncă, medita un poet cunoscut -
Părea că de oameni nu mai încape;
De-această-ntâmplare, atât de rău mi-a părut.
Eu nu mai știu nimic, și m-am întors acasă.
Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg -
Amurgul galben m-a-ngălbenit, și m-apasă,
Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.
NOCTURNĂ
E-o muzică de toamnă
Cu glas de piculină,
Cu note dulci de flaut,
Cu ton de violină...
Și-acorduri de clavire
Pierdute, în surdină;
Și-n tot e-un marș funebru
Prin noapte, ce suspină...
NERVI DE PRIMĂVARĂ
Melancolia m-a prins pe stradă,
Sunt amețit.
Oh, primăvara, iar a venit...
Palid, și mut...
Mii de femei au trecut;
Melancolia m-a cuprins pe stradă.
E o vibrare de violete,
Trece și Ea;
Aș vrea,
Dar nu pot s-o salut;
Oh, și cum a trecut,
Într-o vibrare de violete.
Nimicnicia m-a prins pe stradă,
Am adormit.
Oh, primăvara iar a venit
Pal, și uitat...
Vals funebru, depărtat.
Melancolia mă ține-n stradă...
NOTE DE PRIMĂVARĂ
Verde crud, verde crud...
Mugur alb, și roz și pur,
Vis de-albastru și azur,
Te mai văd, te mai aud !
Oh, punctează cu-al tău foc,
Soare, soare...
Corpul ce întreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.
Dintr-un fluier de răchită,
Primăvară,
O copilă poposită la fântână
Te îngână
Pe câmpia clară...
Verde crud, verde crud...
Mugur alb, și roz și pur,
Te mai văd, te mai aud,
Vis de-albastru și azur.
VALS DE TOAMNĂ
La geamuri, toamna cântă funerar
Un vals îndoliat, și monoton...
- Hai să valsăm, iubito, prin salon,
După al toamnei bocet mortuar
Auzi, cum muzica răsună clar
În parcul falnic, antic și solemn, -
Din instrumente jalnice, de lemn,
La geamuri, toamna cântă funerar.
|
|
|
|
|
|
|
|
