Sistemul decorativ gotic derivă din arhitectură, al cărui spirit și caractere le reproduce. Se dezvolră în interiorul romanicului, de care se deosebește structural: bolțile și jumătățile de arc ale tuturor deschiderilor au devenit arc frânt - OGIVĂ. În locul maselor enorme de zidărie, s-au înălțat construcții zvelte, bazate pe inovația introdusă în sistemul constructiv.
A apărut în secolul al XII-lea în Franța - considerată patria goticului -, răspândindu-se până în sec. al XIV-lea (în țările răsăritene până în sec. al XVI-lea) în toată Europa.
Este stilul catedralelor - cele mai frumoase exemplare din lume sunt în Franța -, dar curând capătă caracter laic, în construcții și arta decorativă.
În Țările de Jos au fost construite în stil gotic primării, hale și spitale, iar în Franța și Italia poduri și fântâni.
Cele mai frumoase castele gotice princiare sunt în Franța și Anglia.
oglindă - stil gotic
Există și reședințe gotice civile de mai mică amploare și care prezintă particularități. Au parterul la nivelul străzii, iar deasupra unul sau două etaje. Ferestrele au cercevele de lemn care permit închiderea și deschiderea lor. Scara este în spirală și închisă într-un turn cu mici deschizături din distanță în distanță. Aceste construcții burgheze sau senioriale au în genere un salon cu o estradă pentru muzicanți. În ceea ce privește decorația de interior, cele mai multe date le furnizează miniaturile pe manuscrise sau mobilierul de cult. Vestigiile păstrate atestă o concepție decorativă perfect închegată și o rațională punere în operă a elementelor ornamentale. Comunitățile burgheze și corporațiile de meșteșugari au aplicat metode și formule eficiente de lucru atât cât permitea tehnica medievală. Criteriul esențial era economie de materiale scumpe și acordarea ornamenticii cu structura.
Decorația gotică, destinată în primul rând edificiilor de cult, cuprinde elemente și motive inspirate din flora locală cu care s-a creat o gamă de valori decorative. Aceasta este cunoscută sub numele de GOTIC LANCEOLAT (începând din sec. al XII-lea până la sf. sec. al XIII-lea).
Urmează apoi o perioadă în care stilul e numit RAYONNANT, în sec. al XIV-lea, care temperează solemnitatea, are un caracter mai realist, arcul ce formează ogiva este separat cu nervuri, apar deschideri trilobate (ca o treflă); decorația în lemn se îmbogățește cu figuri și mai târziu cu reprezentări de animale. Totuși, dominantă rămâne natura vegetală stilizată în motivele heraldice prezente în toate epocile.
În secolul al XV-lea, stilul îmbracă un caracter mai nervos și cu elemente de arhitectură exterioare ce se înalță ca niște săgeți: este GOTICUL FLAMBOYANT.
Toată această evoluție a arhitecturii este urmată și de decorația de interior.
Este de menționat că ogiva gotică a fost folosită și de către arhitecți arabi încă înainte de apariția ei în Europa. Caracterul pronunțat geometric al întregii ornamentații ce pătrunde în interior derivă din utilizarea compasului, pe care acest stil este bazat. ÎNĂUNTRUL EDIFICIILOR, principala consecință a noului stil este creșterea înălțimilor, apariția bolților în ogivă, ferestre cu vitralii policrome, goluri și plinuri de arhitectură decorată cu dantelărie de piatră. Fațadele sunt ornate cu mari portaluri și sculpturi de piatră: statui, rozete, pilaștri, animale fabuloase. Sculptura gotică părăsește caracterul hieratic romanic, păstrează un anume convenționalism, dar abordează mult mai realist figura umană, pe care tinde să o individualizeze. Trupurile umane se răsucesc din ce în ce mai pronunțat cu sinuozitatea literei S și devin foarte alungite. După aproape o mie de ani, reprezentarea figurii și trupului uman începe să-și recapete locul cuvenit. STATUILE GOTICE sunt zvelte, elegante, sub faldurile de piatră ale îmbrăcăminții se simte armonia și viața. Canoanelor ascetice din bizantinism și romanic le ia locul viziunea artistului evoluat, care va continua să glorifice puterea divină, spiritualizând însă puternic chipul și frumusețea trupului.
Catedralele gotice sunt populate de sculpturi reprezentând madone, sfinți meditativi, zâmbitori sau mai gravi. „Mariile” (Sf Fecioară) din multele Bunevestiri ale sec. al XIII-lea (secolul trubadurilor) sunt femei grațioase, al cărui zâmbet abia schițat radiază căldură și farmec. Cele mai frumoase exemplare se găsesc la catedrala din REIMS, în Germania și în Țările de Jos.
Catedrala din Reims - imagini
În orașele hanseatice, catedralele gotice, cu aspectul lor interior de hală (parcă ar fi o singură încăpere înconjurată pe toate părțile de stâlpi), au sculpturi în piatră care sunt mai aproape de natură decât în Franța, unde, sub puternica influență a curții, sculptura creată în gotic are un fel de manierism. Dar și aici libertatea artistului e alta decât în romanic.
În arta germană, celebra sculptură UTA (în domul din Naumburg) sau statuia simbolizând SINAGOGA la catedrala din Strasbourg sunt reprezentative pentru geniul artistului gotic, care îmbină setea de sublim cu aspirația lui continuă de a cânta femeia.
Margrave de Meissen și soția sa Uta - fondatorii corului catedralei din Naumburg
Sculptura doamnei Uta
Catedrala din Nurnberg
Statuie - sinagoga catedralei
din Strasbourg
din Strasbourg
Sub amplul veșmânt de piatră al alegoriei din Strasbourg,( statuia de mai sus) trupul, statuar și suplu, este tot atât de frumos ca al zeițelor grecești iar plastica expresivă a mișcării - vedeți, corpul se răsucește într-un gest încărcat de semnificații - depășește cu mult sfera decorativului. Aceste statui sunt opere de artă de sine stătătoare, pe deplin realizate, cu o mare forță de expresie și cu o vastă capacitate de a reflecta o bogăție de sensuri.
catedrala din Strasbourg.
