PUTEREA AMINTIRII
de Dimitrie Anghel
Ne vom aduce-aminte de toate pân' la urmă,
O, draga mea... Și dacă viața nu se curmă
Ci stăruiește încă închisă în morminte,
Atuncea și acolo ne vom aduce aminte !
Inertă de-ar sta mâna pe veci, și gura mută,
Ca două negre peșteri ce-arar, își împrumută
Ecoul fără voie și cântă în furtună,
A noastre două inimi cânta-vor împreună.
De nu va vrea ce-i nobil în noi și ce-i lumină
Să-și amintească, totuși, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mânei de care-a fost sculptată.
Oricum, până la capăt aminte ne-om aduce,
Și oricât de departe destinele ne-or duce,
Mereu și pretutindeni, oricând și orișiunde,
Când mi-oi suna eu lanțul, al tău îmi va răspunde !
|
|
