RUGĂCIUNE DE POCĂINȚĂ CĂTRE
DOMNUL ȘI MÂNTUITORUL
NOSTRU IISUS HRISTOS
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă și necuprins întru îndurare, Care singur ești din fire fără de păcat, și fără de păcat Te-ai făcut om pentru noi, ascultă în ceasul de acum, această rugăciune umilită a mea. Sărac și lipsit sunt de fapte bune și inima mea mi s-a tulburat întru mine, iar Tu, Doamne, Preînalte Împărate al cerului și al pământului, știi că toate tinerețile mele le-am cheltuit în păcate și umblând după poftele trupului meu, m-am făcut bucurie demonilor și am urmat în totul diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Știi că întunecându-mi-se gândul, din copilărie și până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă, c robit fiind cu totul de poftele ce mă cuprind, m-am făcut de râs și batjocură demonilor, nesocotind nicidecum cu mintea mea, că-i nesuferită urgia mâniei Tale asupra păcătoșilor.
Acum, gătită fiind gheena focului și din această pricină, căzând în deznădăjduire, încă n-am venit la simțul pocăinței, ci sunt puțin și gol de dragostea Ta. Că ce fel de păcat n-am făcut eu ? Ce lucru drăcesc n-am lucrat ? Ce faptă grozavă și înverșunată nu am săvârșit cu sârguință și peste măsură ? Mintea mi-am întinat-o cu totul prin cugete trpești; trupul mi l-am spurcat prin împreunări de tot felul; duhul cu totul mi l-am pângărit cu învoirea la păcat; toate membrele ticălosului meu trup le-am pus să lucreze și să slujească păcatului. Cine dar, nu mă va plânge pe mine, ticălosul ? Cine nu mă va jeli pe mine, osânditul ? Pentru că singur eu, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând pe toți păcătoșii ce au fost în decursul veacurilor, păcătuind fără asemănare și de neiertat.
Dar de vreme ce ești milostiv și mult-îndurat, Iubitorule de oameni, și aștepți întoarcerea păcătoșilor, iată și eu mă arunc înaintea înfricoșătorului și groaznicului Tău divan și, ca și când m-aș atinge de preacuratele Tale picioare, strig din adâncul sufletului către Tine: milostivește-Te, Doamne, iartă-mă, Împărate, ajută neputinței mele, fă pogorământ față de nedumerirea mea, ia aminte la rugăciunea mea și lacrimile mele nu le trece cu vederea ! Primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc și rătăcind fiind, întoarce-mă; îmbrățișează-mă când mă întorc și mă iartă, căci Ție mă rog.
Pentru că nu ai pus pocăința pentru cei drepți, nici iertarea pentru cei ce nu au greșit, ci ai pus pocăința asupra mea, păcătosul, pentru cele ce am lucrat spre întărâtarea mâniei Tale. Gol și descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut și să privesc înălțimea cerului, fiind copleșit de povara păcatelor mele. Ci, luminează-mi ochii inimii mele și dă-mi umilință spre pocăință și zdrobire de inimă spre îndreptare, ca astfel cu bună nădejde și cu adevărată și deplină adeverire să pășesc spre lumea cea de acolo, lăudând și binecuvântând totdeauna preasfânt numele Tă, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
AMIN și lui Dumnezeu Slavă !
Aliluia ! Aliluia ! Aliluia !
|
|