ZIDURI - de Marta

ZIDURI de  Marta Să mă-ntorc acasă, lung mă cheamă drumul… Nici un tren în zare; gările’s pustii.  Bâjbăiesc în zorii limpeziţi de fumul  viselor confuze despre morţi şi vii şi desfid coşmarul - râs de tinichele:  ce-aţi clădit ieri, astăzi plânge-n mărăcini!  Meşteri, câte unul, urcă albi pe schele  cenuşii de abur, lângă sfinţi blajini.  Cât moloz din ziduri umerii le-apasă icoanelor tăcute-n lumea lor de var !  Gara e pustie… Nu mă-ntorc acasă… Râde sus, în turlă, ultimul zidar !