CORESPONDENȚE
Frenezia verde de-a fi iarbă
și tăcerea moale, odihnind în lemn,
au venit ca să-mi absoarbă
tot ce e-n tristețea mea solemn.
Și m-aș apăra, dacă lăsarea
de amurg, aproape fumegând,
nu mi-ar ridica la nouri întristarea,
nu mi-ar coboî cuvintele din gând,
și le-ar ține-n aer, adiate,
ca profilul vinelor pe piept.
Trup prea viu, curmând la jumătate
tot ce legii tale-i e nedrept.
CÂNTEC
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mișcă dintr-un braț
și câteva frunze îți cad înainte.
Cu ovalul feței se stă înclinat
spre lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea și multă lene,
cu trambuline pentru săritorii
în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
de-a ridica orașele ca norii,
și de-a muta secundele mereu
pe narginea de Sud, a orei,
când aerul devine mov și rece
și harta serii fără margini,
și-abia mai pot rămâne-n viață
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
SPIRALĂ ALBASTRĂ,
SFÂȘIETOARE
Spirală albastră, sfâșietoare,
zidind aerul acestei seri
și ce dulce-amară ninsoare
stârnește prezența ta în încăperi.
Sar paturile trăgându-și pe ele
un anotimp nocturn, european.
O, violentă mișcare de stele,
pe bolta ce-abia o visam...
De aer ești, de aer sunt,
Unul prin altul ne-ndepărtăm
spre poli,
abia ducând o ffrunză lipită
de vânt,
ca pe brațul unor înotători.
