8 MARTIE
de Chiorescu Corneliu
Ne daţi iubire ne daţi viaţă,
Vă mulţumim că existaţi,
Fără de voi n-ar fi speranţă...
Cu voi însă suntem bogaţi !
De n-aţi fi fost justificarea
A tot în viaţa asta ce-i,
Ne-am fi dorit cum ţărmul marea,
O lume-alături de femei !
Că orice formă de iubire
De v-am aduce e puţin
Când voi aveţi adânc în fire
Doar frumuseţe şi divin !
Soţii, surori, mame, iubite
Azi bucuria e în toi
Să ne trăiţi sărbătorite,
Că de n-aţi fi ,n-am fi nici noi !!!
|