PEREGRIN
de Marta
Nu privesc spre piedestaluri,
măşti de ceară... Astazi viul
pas e-al celui care trece
sfidând asprele tăceri.
Bezne cresc... Umblând pe valuri
s-a pierdut de ţărmuri Fiul?
Fruntea se apleacă, rece,
peste visele de ieri...
dar destul cu toate-aceste
rătăciri pentr-o statuie;
am învins zăpăda celui
mai teribil anotimp.
Cât în lume e poveste,
cât spre stele gându-mi suie
nu am vreme să mai jelui
primăvara altui timp.
Vise, focuri fără vatră
port şi râd pentru-a nu plânge:
o cetate de hârtie
şoptitoare s-a aprins.
Paşii cui, răniţi de piatră
lasă-n urmă flori de sânge?
Drumul încă se mai scrie
deşi plouă. Înadins...
|
|
