CONTRAST
de Elena Oprică
Încep să înflorească zorii
Sub pleoape leneşe sclipind,
Încep să simt mirosul verii
De prin câmpii, tiptil venind...
Să înflorească toată zarea,
Răsară curcubee mii,
De nu-ţi aud de dor chemarea,
De nu mai treci, un rând să-mi scrii,
Eu n-am vreun rost în tot ce vine
Căci al meu singur rost eşti tu,
Că-i floare sau e mărăcine,
Doar tu-mi înfloreşti sufletu' !
Da, simt sub tălpi pământul reavăn
Şi iarba fragedă, crescândă,
Dar fără şoapta-ţi ca de leagăn,
Veghez în noapte, muribundă...
Aud azi glasuri de copii
Cum râd...iar eu, simţind doar teamă,
Sunt ca o mamă fără fii,
Sau un copil fără de mamă...
Văd păsări ciripind pe ram,
Mici vietăţi zboară cochete,
Minunea vieţii-mi râde-n geam,
Dar viaţa mea e plâns, regrete...
Se-ndreaptă iarna spre apus
Cu al ei viscol, ger şi gheaţă,
Pe mine frigul m-a străpuns
Şi nu mai pot ieşi din ceaţă...
Viţa-de-vie plânge-ncet,
Se nasc muguri catifelaţi,
Eu plâng cu ea şi te aştept
Să înflorim prin timp purtaţi...
Căci tot ce-n primăvară mişcă
Şi cântă-n soare-al vieţii fast,
Pe mine, cu săgeţi mă pişcă
De toamne reci, ca-ntr-un contrast...
|
|
