MĂ DOR CUVINTELE
de Manuela Cerasela Jerlăianu
Mă dor cuvintele-mbrăcate-n dor,
Ca valul cu întinsa mare,
Că noaptea poate ca un puișor,
Să doarmă-n lună peste zare.
Mi se răsfrâng durerile-n verandă,
Cu-acele ligh-motive devenite leac,
Ce astăzi au miresme de lavandă
Și parfumează liniștea din veac.
Mă dor cuvintele ce ieri și-au frânt,
Aripi care mă legănau în versuri,
Iar azi eu de iubirea ta le cânt,
Când mă privesc atâtea universuri.
Că universul meu ești numai tu,
Ai aripi lungi și voluptate,
Dar mă întreb: Unde ai dus acu,
Dorința de eternitate ?
Speranțele s-au dus nemăsurate,
În alte sfere care au pierit,
Dar eu întreb cu-atâta pietate,
Pe pragul căror inimi au murit ?
Că inima se pierde-n visul cu noi,
Iar marea cere o schimbare,
Vrea dansul cu trăirile în doi,
Din orizontul de uitare.
|
|
