joi, 16 ianuarie 2014

LUCIAN BLAGA - EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII - referat








Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa îmbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
și tot ce-i ne-nțeles
se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari
sub ochii mei -
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.


EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII de Lucian Blaga face parte din seria ARTELOR POETICE MODERNE ale literaturii române din perioada interbelică, alături de TESTAMENT de Tudor Arghezi și JOC SECUND de Ion Barbu. Poezia este așezată în fruntea primului său volum, POEMELE LUMINII (1919), și are lor de PROGRAM (manifest) LITERAR, realizat însă cu mijloace poetice (nu este un text teoretic în proză).

ARTĂ POETICĂ MODERNĂ

Este o ARTĂ POETICĂ, deoarece autorul ăși exprimă crezul liric (propriile convingeri despre arta literară și despre aspectele esențiale ale acesteia) și viziunea asupra lumii. Prin mijloace artistice, sunt redate propriile idei despre poezie (teme, modalități de creație și de expresie) și despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea și creația, problematica cunoașterii).

Este o ARTĂ POETICĂ MODERNĂ, pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la relația poet-lume și poet-creație.

EXPRESIONISMUL

Relația dintre viziunea autorului asupra poeziei și EXPRESIONISM ce concentrează în jurul unor aspecte relevate în textul poetic: exacerbarea eului creator ca  factor decisiv în raportul interrelațional stabilit cu  cosmosul, sentimentul absolutului, interiorizarea și  spiritualizarea peisajului, tensiunea lirică.

RAPORTUL AUTOR - EU LIRIC

Ideile poetice se vor regăsi ulterior în alte volume și își vor găsi formularea și corespondența în plan teoretic-filozofic în lucrarea CUNOAȘTEREA LUCIFERICĂ (1933), volum integrat în TRILOGIA CUNOAȘTERII. Dar textul operei EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII nu este de ordin conceptual, nu conține un șir de raționamente, ci este un text poetic, cu limbaj metaforic, având, ca la Eminescu, un plan filozofic secundar.

ATITUDINEA POETULUI FAȚĂ DE CUNOAȘTERE poate fi explicată cu ajutorul terminologiei filozofice ulterior constituite. El face distincție între cunoașterea paradisiacă (pe calea rațiunii), misterul fiind parțial redus cu ajutorul logicii, al intelectului, și cunoașterea luciferică (intuitivă, din care face parte și cunoașterea poetică), misterul fiind sporit cu ajutorul imaginației poetice, al trăirii interioare, al intelectului extatic. Creația este o răscumpărare a neputinței de a cunoaște absolutul :”Omul trebuie să fie un creator, - de aceea renunț cu bucurie la cunoașterea absolutului” - Lucian Blaga - Pietre pentru templul meu.

Optând pentru al doilea tip de cunoaștere, poetul desemnează propria ”cale”: adâncirea misterului și protejarea tainei prin creație.

ROLUL POETULUI nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potența prin trăirea interioară și prin contemplarea formelor concrete prin care ele se înfățișează.

ROLUL POEZIEI este acela ca, prin mit și simbol, elemente specifice imaginației, creatorul să pătrundă în tainele Universului, sporindu-le.

Creația este un mijlocitor între eu (conștiința individuală) și lume. Sentimentul poetic este acela de  contopire cu misterele universale, cu esența lumii. Actul poetic convertește (transfigurează) misterul,  nu îl reduce. Misterul este substanța originară și esențială a poeziei: cuvântul originar. Iar cuvântul poetic NU ÎNSEAMNĂ, ci SUGEREAZĂ.

TEMA poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului: cunoașterea lumii în planul creației poetice este posibilă numai prin iubire (comunicare afectivă totală).

Fiind o poezie de tip confesiune, LIRISMUL SUBIECTIV se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității (mărci lexico-gramaticale prin care se evidențiază eul liric): pronumele personal la persoana I singular, adjectivul posesiv la persoana I, verbele la prezent, persoana I singular, alternând spre diferențiere cu persoana a III-a; topica afectivă (inversiuni și dislocări sintactice), pauza afectivă / cezura.

COMPOZIȚIE - TITLU

TITLU este o metaforă revelatprie care semnifică ideea cunoașterii luciferice. Pronumele personal ”eu” este așezat orgolios în fruntea primei poezii din primul volum, adică în fruntea operei. Plasarea sa inițială poate corespunde influențelor expresioniste (exacerbarea eului) din volumele de tinerețe. Dar mai ales exprimă atitudinea poetului - filozof de a proteja misterele lumii, izvorâtă din iubire. Verbul la forma negativă ”nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea pentru cunoașterea luciferică / poetică.


Metafora revelatoare ”corola de minuni a lumii”, imagine a perfecțiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, de întreg, semnifică misterele universale, iar rolul poetului este adâncirea tainei care ține de o voință de mister specific blagiană.

Titlul este reluat în INCIPITUL poeziei, ca prim vers, iar sensul său, îmbogățit prin seria de antiteze și prin lanțul metaforic, se întregește cu versurile finale:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / -----/
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.” -
Poezia este un act de creație,  iar iubirea o cale de cunoaștere a misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a formelor concrete. Poezia înseamnă intuirea în particular a universalului. Metaforele enumerate surprind temele majore ale creației poetice, imaginate ca petalele unei corole uriașe care adăpostește misterul lumii: ”flori” - viața / efemeritatea / frumosul, ”ochi” - cunoașterea / contemplația poetică a lumii, ”buze” - iubirea / rostirea poetică, ”morminte” - tema morții / eternitatea.

STRUCTURA TEXTULUI POETIC

COMPOZIȚIONAL, poezia are trei secvențe marcate, de obicei, prin scrierea cu inițială majusculă a versurilor.

PRIMA SECVENȚĂ exprimă concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativă: ”nu strivesc”, ”nu ucid” (cu mintea), atitudinea poetică față de tainele lumii - refuzul cunoașterii logice, raționale. Verbele se asociază metaforei ”calea mea” (destinul poetic asumat).

A DOUA SECVENȚĂ, mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție: eu - alții, ”lumina mea” - ”lumina altora”.

LIMBAJUL ȘI EXPRESIVITATEA TEXTULUI POETIC

Metafora luminii, emblematică pentru opera de debut, sugerează cunoașterea. Dedublarea luminii este redată prin OPOZIȚIA dintre metafora ”lumina altora” (cunoașterea de tip rațional) și ”lumina mea” (cunoașterea poetică, de tip intuitiv). Sintagmele poetice se asociază cu serii verbale simetric antitetice:
- ”lumina altora” - sugrumă (vraja), adică strivește, ucide (nu sporește, micșorează, nu îmbogățește, nu iubește);
- ”lumina mea” - sporesc (a lumii taină), mărește, îmbogățesc, iubesc (nu sugrum, nu strivesc, nu ucid).

Antiteza este marcată și grafic, pentru că versul liber poate reda fluxul ideatic și afectiv. În opoziție mediană sunt plasate cel mai scurt (”dar eu”) și cel mai lung vers al poeziei (”eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”). Conjuncția adversativă ”dar”, reluarea prenumelui personal ”eu”, verbul la persoana I singular, formă afirmativă, ”sporesc !a lumii taină”), afirmă opțiunea poetică pentru un mod de cunoaștere - ”cu lumina mea” - și atitudinea față de misterele lumii.

IMAGINAR POETIC

Ampla comparație așezată între linii de pauză funcționează ca o construcție explicativă a ideii exprimate concentrat în versul median. Plasticizarea ideii poetice se realizează cu ajutorul elementelor  imaginarului poetic blagian: lună, noapte, zare, fiori, mister.
Finalul poeziei constituie A TREIA SECVENȚĂ, cu rol conclusiv, deși exprimată prin raportul de cauzalitate (căci). Cunoașterea poetică este un act de contemplație (”tot...se schimbă...sub ochii mei”) și de iubire (”căci eu iubesc”).

ELEMENTE DE RECURENȚĂ în poezie sunt: misterul și motivul luminii, care implicăprincipiul contrar, întunericul. Discursul liric se organizează în jurul acestor elemente.

NIVELURILE TEXTULUI POETIC ȘI ROLUL LOR EXPRESIV

NIVELUL MORFOSINTACTIC

- repetarea, de șase ori în poezie, a pronumelui personal EU - susține caracterul confesiv;
- verbe la timpul prezent, modul indicativ - plasarea eului poetic într-o relație definită cu lumea (prezentul etern și prezentul gnomic);
- seriile verbale antonimice, cu forme afirmative și negative - redau opțiunea poetică pentru o formă de cunoaștere, de raportare a eului poetic la lume, care stă sub semnul misterului;
- opoziția între adjectivul posesiv mea și adjectivul nehotărât altora;
- determinanți ai substantivului lumina;
- conjuncția și, prezentă în zece poziții - conferă cursivitate discursului liric și accentuează ideile cu valoare gnomică;

- enumerarea prin și din versul final - așează pe același plan elementele universului;
- prepoziția cu, utilizată în trei poziții, marchează funcția sintactică de complement circumstanțial instrumental - semnificând căile, mijloacele de cunoaștere a lumii;
- conjuncția adversativă dar în poziție mediană în ansamblul poeziei - susține paralelismul structural;
- topica afectivă (inversiuni și dislocări sintactice) - evidențiază opțiunea poetică.

NIVELUL LEXICO-SEMANTIC

- terminologia abstractă, lexicul împrumutat din sfera cosmicului și a naturii este organizat ”ca forme sensibile ale cunoașterii”;
- câmpul semantic al misterului realizat prin termeni / structuri lexicale cu valoare de metafore revelatorii: tainele, nepătrunsul ascuns, a lumii taină, întunecata zare, sfânt mister, ne-nțeles, ne-nțelesuri și mai mari;
- opoziția lumină-întuneric relevă simbolic relația: cunoaștere poetică (prin iubire și creație) - cunoaștere logică;
- sens denotativ / sensuri conotative, limbaj metaforic - cuvântul poetic nu înseamnă, ci sugerează;
- plasarea vocabulei eu în poziție inițială și repetarea ei - evidențiază (auto)definirea relației eu-lume.

FIGURI DE STIL

NIVELUL STILISTIC

- Limbajul artistic și imaginile artistice sunt puse în relație cu un plan filozofic secundar;
- organizarea ideilor poetice se face în jurul unei imagini realizate prin comparația simplă a elementului abstract, de ordin spiritual, cu un aspect al lumii materiale, termen concret, de un puternic imagism;
- se cultivă cu predilecție metafora revelatorie, care caută să releveze un mister esențial pentru însuși conținutul faptului, dar și metafora plasticizantă, care dă concretețe faptului, fiind însă considerată mai puțin valoroasă.

NIVELUL FONETIC

- pauzele marcate de cezură și de dispunerea versurilor cu măsură inegală, în funcție de ritmul interior;
- sublinierea ideilor prin alăturarea cuvintelor din aceeași familie lexicală (ne-înțeles - ne-înțelesuri);
eufonia versurilor sugerează amplificarea misterului.


PROZODIE

PARTICULARITĂȚI PROZODICE

- Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere (cu metrica variabilă), al căror ritm interior redă fluxul ideilor și frenezia sentimentelor.
- Forma modernă este o eliberare de rigorile clasice, o cale directă de transmitere a ideii și a sentimentului poetic.

CONCLUZIE

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru că interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice (restrânse la enumerarea metaforelor care sugerează temele creației sale și la exemplificarea unor elemente de expresivitate specifice: metafora revelatorie, comparația amplă, versul liber) la relația poet-lume și poet-creație.

Creația este un mijlocitor între eu (conștiința individuală) și lume. Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele universale,  cu esența lumii. Actul poetic convertește (transfigurează) misterul, nu îl reduce. Misterul este substanța originară și esențială a poeziei: cuvântul oriinar (orfismul). Iar cuvântul poetic nu înseamnă, ci sugerează, nu explică misterul universal, ci îl protejează prin transfigurare.




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu