duminică, 19 ianuarie 2014

ROMANUL REALIST - ENIGMA OTILIEI de George Călinescu



ROMANUL REALIST

E.N.FORSTER : ”Romanul realist este istoria unui eșec”.


TRĂSĂTURI:

- reprezentarea veridică a realității contemporane scriitorului, a societății sub determinismul social - economic (teme: banul, moștenirea, zestrea, parvenirea, etc.); ”iluzia vieții”; verosimilitatea; obiectivitatea; lipsa de idealizare a realităților sociale, a vieții de familie etc. (relațiile dintre individ și mediu);

- observație socială și psihologică; analiza psihologică și sociologică;

- tipizarea, ca mijloc de generalizare a fenomenelor vieții într-o formă concretă; personaje tipice (pentru o categorie socială) în situații tipice;”specii sociale”;

- complexitatea personajului; surprinderea lui în transformare (în relație cu mediul); individualizarea personajului prin fapte, limbaj, relații cu alte personaje etc.;

- tehnica detaliului, notarea amănuntului semnificativ; descrierile minuțioase (cadrul ambiant, vestimentația, fizionomia) au conotații în plan moral;

- rolul expozițiunii (situarea exactă în timp și spațiu) - veridicitatea; structura închisă a romanului (simetria incipit - final, final închis; epilog);

- stil sobru, impersonal, obiectiv; atitudinea critică.







ENIGMA OTILIEI de George Călinescu


CONTEXTUL OPEREI


Publicat în 1938, romanul ENIGMA OTILIEI apare la sfârșitul perioadei interbelice, de puternică afirmare a speciei, și este al doilea dintre cele patru romane scrise de George Călinescu.

Romancierul își trădează formația de critic literar, deoarece comentariul vieții înfățișate în roman trece înaintea vieții create.

Teoreticianul romanului românesc optează pentru romanul obiectiv și metoda balzaciană (realismul clasic), dar scriitorul depășește programul estetic, realizând un roman al ”vocației critice și polemice” (Nicolae Manolescu.


SPECIE


Opera literară ENIGMA OTILIEI de G. Călinescu esre un ROMAN REALIST cu elemente moderniste, aparținând prozei interbelice. De asemenea este un roman balzacian, social și citadin.

Este un roman prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri,  cu conflict complex, la care participă numeroase personaje. Este ROMAN REALIST prin: temă, structură (închisă), specificul secvențelor descriptive, realizarea  personajelor, dar depășește modelul realismului clasic, al balzacianismului, prin spiritul critic și polemic (parodic, ludic), prin elemente ale modernității.


NARATOR OMNISCIENT, OMNIPREZENT

Proza realist-obiectivă se realizează prin NARAȚIUNEA LA PERS. a III-a (nonfocalizată). Viziunea ”dindărăt” presupune un narator obiectiv, detașat, care nu se implică în faptele prezentate, dar condiția impersonalității este încălcată prin comentariul unui estet.

Nicolae Manolescu:
”Obiectivitatea însăși este una paradoxală, căci nu mai desemnează absența din evenimente a unui narator imparțial sau a demiurgului balzacian, ci amestecul permanent al unui comentator savant și expert, care, în loc să înfățișeze lumea, o studiază pe probe de laborator.”
NARATORUL OMNISCIENT știe mai mult decât personajele sale și, OMNIPREZENT, controlează evoluția lor ca un regizor universal. El plăsmuiește traiectoriile existenței personajelor, dar acestea acționează automat, ca niște marionete.

Deși adoptă un ton obiectiv, NARATORUL nu este absent, ci comunică, prin postura de spectator și comentator al comediei umane reprezentate, cu instanțele narative. Naratorul se ascunde în spatele măștilor sale, care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat.


TEMĂ: TIP DE ROMAN

Prin TEMĂ, romanul este balzacian și citadin. Caracterul CITADIN este un aspect al MODERNISMULUI lovinescian. FRESCĂ a burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea prezentată în aspectele ei esențiale, sub determinare social- economică (banul ca valoare într-o societate degradată moral), imaginea  societății constituie fundalul pe care se proiectează FORMAREA / MATURIZAREA unui tânăr care, înainte de a-și face o carieră, trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie. Roman al unei familii și istorie a unei moșteniri, romanul este REALIST BALZACIAN prin motivul moștenirii și al paternității.

CONSTRUCȚIA DISCURSULUI NARATIV

TITLU


Titlul inițial, Părinții Otiliei, reflectă ideea balzaciană a paternității, pentru că fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ca niște ”părinți”. Autorul schimbă titlul din motive editoriale și deplasează accentul de la un aspect realist, tradițional, la tehnica modernă a reflectării poliedrice, prin care este realizat personajul titular.


CAPITOLE


Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică etc.

PLANURI NARATIVE

Un PLAN urmărește lupta dusă de clanul Tulea pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și înlăturarea Otiliei Mărculescu. AL DOILEA PLAN prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la București pentru a sudia medicina, locuiește la tutorele lui și trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia. Autorul acordă interes și PLANURILOR SECUNDARE, pentru susținerea imaginii ample a societății citadine.

Succesiunea secvențelor narative este redată ărin ÎNLĂNȚUIRE (respectarea cronologiei faptelor), completată prin INSERȚIA unor micronarațiuni în structura romanului. Unele SECVENȚE NARATIVE se realizează scenic (de ex.: capitolul I și al XVIII-lea), prin dispunerea personajelor, prin spontaneitatea DIALOGULUI sau elocvența discursului, notarea gesturilor și vestimentației, ca în didascalii. Dialogul conferă veridicitate și concentrare epică. În proza realistă, DESCRIEREA spațiilor (strada, arhitectura, decorul interior - camera) și a vestimentației susține impresia de univers autentic.

INCIPIT, FINAL

INCIPITUL ROMANULUI REALIST fixează veridic cadrul temporal (”Într-o seară de la începutul lui iulie 1909”) și spațial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui moș Costache, a interioarelor), prezintă personajele principale, sugerează conflictul și trasează principalele planuri epice.
FINALUL este ÎNCHIS prin rezolvarea conflictului și este urmat de un epilog. SIMETRIA INCIPITULUI CU FINALUL se realizează prin descrierea străzii și a casei lui moș Costache din perspectiva lui Felix, intrusul / străinul din familia Giurgiuveanu, în MOMENTE DIFERITE, ale existenței sale (adolescență șo aproximativ zece ani mai târziu - ”după război”).



CONSTRUCȚIA SUBIECTULUI
ACȚIUNEA - EXPOZIȚIUNEA
TIMP și SPAȚIU



ACȚIUNEA începe cu venirea tânărului Felix, orfan, absolvent al Liceului internat din Iași, la București, în casa unchiului și tutorelui său legal, pentru a urma Facultatea de Medicină.

Costache Girgiuveanu este un rentier avar, care o crește în casa lui pe Otilia Măcrulescu, fiica sa vitregă, cu intenția de a o înfia. Aglae o consideră un pericol pentru moștenirea fratelui ei.

EXPOZIȚIUNEA este realizată în metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acțiunii în timp și spațiu, veridicitatea susținută prin detaliile topografice, descrierea străzii în manieră realistă, finețea observației și notarea detaliului semnificativ.

”Într-o seară de la începutul lunii iulie 1909, cu puțin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind dinspre strada Sfinții Apostoli cu un soi de valiză în mână (...).  În această obscuritate, stada avea un aspect bizar. Nici o casă nu era prea înaltă și aproape nici una nu avea cat superior. Însă varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii (operă îndeobște a zidarilor italieni), mărimea neobișnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor, ciubucăria, ridicolă prin grandoare, amestecul de frontoane grecești și chiar ogive, făcute însă din var și lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, și uscăciunea, care umfla lemnăria, făceau din strada bucureșteană o caricatură în moloz a unei străzi italice ”.


CARACTERISTICILE ARHITECTONICE ale străzii și ale casei lui moș Costache sunt surprinse de ”ochiul unui estet”, din perspectiva naratorului specializat, deși observația îi este atribuită personajului intrus, care caută o anumită casă.

FAMILIARIZAREA CU MEDIUL, prin procedeul restrângerii treptate a cadrului, de la stradă, la casă, la interioare, la fizionomia și gesturile locatarilor (tehnica focalizării), este o modalitate de  pătrundere a psihologiei personajelor din acest spațiu, prin reconstituirea atmosferei. Pentru Balzac, o casă este un document sociologic și moral. Strada și casa lui moș Costache sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretenția de confort și bun gust a unor locatari bogați, burghezi îmbogățiți cândva, și realitate: inculți (aspectul de kitsch, amestecul de stiluri arhitectonice incompatibile), zgârciți (case mici, cu ornamente din materiale ieftine), snobi (imitarea arhitecturii clasice), delăsători (urme vizibile ale umezelii și ale uscăciunii, impresia de paragină). Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu și fondul cultural.

Pătruns în locuință, Felix îl cunoaște pe unchiul său, un omuleț straniu, un omuleț straniu care îi răspunde bâlbâit : ”nu - nu stă nimeni aici, nu cunosc ”, pe verișoara Otilia și asistă la o scenă de familie: jocul de table. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a personajelor prezente în odaia înaltă în care este introdus. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare și fiziologice care sugerează, în manieră clasică, trăsături de caracter și este prezentată, în mod direct, starea civilă, statutul în familie, elemente de biografie. Toate aceste aspecte configurează atmosfera neprimitoare, imaginea mediului în care pătrunde tânărul și prefigurează cele două planuri narative și conflictul. Replicile Aglaei anticipează  conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei motivează atașamentul lui Felix.


INTRIGA


INTRIGA se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund:

1. Istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu;
2. Destinul tânărului Felix Sima.

1. COMPETIȚIA PENTRU MOȘTENIREA BĂTRÂNULUI AVAR este un prilej pentru observarea efectelor, în plan moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, proprietar de imobile, restaurante, acțiuni, nutrește iluzia longevității și nu pune în practică nici un proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmărește succesiunea totală a averii lui, plan periclitat ipotetic de înfierea Otiliei. Deși are o afecțiune sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea ei, de dragul banilor și de teama de Aglae. Inițial într-un plan secundar, Stănică Rațiu urmărește să parvină, vizează averea clanului Tulea,  dar smulge banii lui moș Costache. Pretutindeni prezent, divers informat, amestecându-se oriunde crede că poate obține ceva bani sau poate da lovitura vieții lui, personajul susține în fond intriga romanului, până la rezolvarea în DEZNODĂMÂNT: Olimpia e părăsită de Stănică, Aurica nu-și poate face o situație, Felix o pierde pe Otilia.



ASPECTE DE FRESCĂ SOCIALĂ

Alături de AVARIȚIE, LĂCOMIE ȘI PARVENITISM, ASPECTE SOCIALE supuse OBSERVAȚIEI ȘI CRITICII ÎN ROMANUL REALIST, sunt înfățișate ASPECTE ALE FAMILIEI burgheze: relația dintre părinți și copii, relația dintre soți, căsătoria, orfanul. CĂSĂTORIA face parte dintre preocupările unor personaje: Aurica, fata bătrână, are obsesia căsătoriei; Titi se tulbură erotic și trăiește o scurtă experiență matrimonială; Pascalopol dorește să aibă o familie și se căsătorește cu Otilia; Stănică se însoară cu Olimpia pentru zestrea niciodată primită; Felix se va căsători, ratând prima iubire, după ce își  va face o carieră. Banul pervertește RELAȚIA DINTRE SOȚI. Stănică se însoară pentru a-și face o situație materială, dar nu-și asumă rolul de soț sau tată. În clanul Tulea, rolurile sunt inversate: Aglae conduce autoritar, Simion brodează, iar mai târziu este abandonat în ospiciu. MOTIVUL PATERNITĂȚII este înfățișat diferențiat. ORFANII au doi protectori: Costache și Pascalopol. Moș Costache este zgârcit, dar își iubește sincer fiica, deși n-o adoptă legal, în timp ce Aglae, adevăratul avar al romanului, strivește personalitatea copiilor săi, anulându-le șansa împlinirii matrimoniale.

2. PLANUL FORMĂRII TÂNĂRULUI FELIX, student la medicină, urmărește experiențele trăite de acesta în casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nici o decizie, fiindcă primează dorința de a-și face o carieră. Otilia îl iubește pe Felix, dar după moartea  lui moș Costache îi lasă tânărului libertatea de a-și împlini visul și se căsătorește cu Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi înțelegere și protecție. În epilog aflăm că Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea de a-și trăi tinerețea, iar Otilia a devenit soția unui conte exotic, căzând în platitudine. Ea rămâne pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă.


PRECIZAREA CONFLICTELOR

CONFLICTUL romanului se bazează pe relațiile dintre două familii înrudite, care sugerează universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, și Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de-a doua soții decedate. Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la București pentru a studia medicina și locuiește la tutorele său legal, moș Costache. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului, pe care îl aduce în familia  Giugiuveanu afecțiunea pentru Otilia, pe care o cunoaște de mică și dorința de a avea o familie care să-i umple singurătatea.
   
A doua familie, vecină și înrudită, care aspiră la moștenirea averii bătrânului, este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcătuit din soțul Simion Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica și Titi. În această familie pătrunde Stănică Rațiu pentru a obține zestrea ca soț al Olimpiei.

Istoria unei moșteniri include DOUĂ CONFLICTE SUCCESORALE: primul este iscat în jurul lui moș Costache (adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al doilea destramă familia Tulea (interesul lui Stănică pentru averea bătrânului).

CONFLICTUL EROTIC privește rivalitatea adolescentului Felix și a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.


PERSONAJELE

Pornind de la teza ”obiectul romanului este omul ca ființă morală”, G. Călinescu distinge două feluri de indivizi, în funcție de caăacitatea de adaptare la lume: cei care se adaptează moral (au o concepție morală asupra vieții, sunt capabili de motivația actelor proprii: Pascalopol și Felix) și cei care se adaptează automatic / instinctual (organizați aproape schematic și ilustrând câte un tip uman: cocheta, fata bătrână, avarul, ”baba absolută”, dementul senil). Ca într-un roman al educației sentimentale, Felix (proiecție a autorului în adolescență) ”e înconjurat de măștile iubirii și ale geloziei, ale rapacității sau generozității” - Nicolae Manolescu.

CLASICISM - REALISM

Pentru portretizarea personajelor, autorul alege TEHNICA BALZACIANĂ a descrierii mediului și fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Portretul balzacian pornește de la CARACTERELE CLASICE (avarul, ipohondrul, gelosul) cărora REALISMUL le conferă dimensiunea socială și psihologică, adăugând un alt tip uman, arivistul. Romanul realist tradițional devine o adevărată comedie umană, plasând în context social PERSONAJE TIPICE. Tendința de generalizare conduce la realizarea unei tipologii: moș Costache - avarul, iubitor de copii, Aglae - ”baba absolută fără cusur în rău”, Aurica - fata bătrână, Simion - dementul senil, Titi - debil mintal, infantil, apatic, Stănică Rațiu - arivistul, Otilia - cocheta, Felix - ambițiosul, Pascalopol - aristocratul rafinat. Tot din clasicism este preluat triunghiul amoros și qui pro quo-ul.



FORMULA ESTETICĂ

Romancierul depășește estetica realistă și pe cea clasică.

O trăsătură a FORMULEI ESTETICE MODERNE este AMBIGUITATEA PERSONAJELOR. Moș Costache nu este un avar dezumanizat. El nu și-a pierdut instinctul de supraviețuire (cheltuiește pentru propria sănătate) și nutrește o iubire paternă sinceră pentru Otilia. El este o combinație între două caractere balzaciene: avarul (moș Grandet) și tatăl (moș Goriot). Pascalopol o iubește pe Otilia în același timp patern și viril. Felix nu este ambițiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a iubi dezinteresat, dar hotărât să-și facă o carieră, se bazează pe luciditate și profunzime intelectuală. Arivistul Stănică este și demagog al ideii de paternitate, escroc și principial, hoț sentimental.

Alt aspect modern (naturalismul) este interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate și mediu: alienarea și senilitatea. Simion Tulea reprezintă categoria estetică a urâtului, grotescul. Titi, fiul retardat care se îndreaptă spre demență, este o copie a tatălui. Aurica, fata bătrână, invidioasă și rea, este o copie degradată a mamei; obsesia fiicei (căsătoria) se aseamănă cu obsesia mamei (moștenirea). Lumea lor se află sub semnul bolii, al degradării morale reflectate în plan fizic.

Autorul dispune personajele în planuri antitetice, prin reflectare inversată. Orfanii Felix și Otilia au corespondenți, prin răsfrângerea inversată, în zona urâtului, pe tinerii din clanul Tulea: inteligența lui Felix în contrast cu imbecilitatea lui Titi, feminitatea misterioasă a Otiliei cu urâțenia Auricăi.


MIJLOACE / PROCEDEE DE
CARACTERIZARE


În general, caracterizarea personajelor se realizează ca în romanul REALIST-BALZACIAN. Prin TEHNICA FOCALIZĂRII, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existenței lor: prezentarea mediului, descrierea locuinței, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor și a obișnuințelor. ÎN MOD DIRECT, naratorul dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă, biografia personajelor reunite la începutul romanului, la jocul de table. Caracterele dezvăluite inițial nu evoluează pe parcursul romanului, dar trăsăturile se îngroașă prin acumularea detaliilor în CARACTERIZAREA INDIRECTĂ (prin fapte, gesturi, replici, vestimentație, relații între personaje).

Excepție face portretul Otiliei, realizat prin TEHNICI MODERNE: COMPORTAMENTISMUL și REFLECTAREA POLIEDRICĂ. Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), fără a-i cunoaște gândurile din perspectiva unică a naratorului, cu excepția celor mărturisite chiar de personaj. Această tehnică este dublată, pe același spațiu narativ, de reflectarea poliedrică a personalității Otiliei în conștiința celorlalte personaje, ceea ce conferă ambiguitate personajului, iar în plan simbolic sugerează enigma, misterul feminității. Relativizarea imaginii prin reflectarea în mai multe oglinzi alcătuiește un portret complex și contradictoriu: ”fe-fetița” cuminte și iubitoare pentru  moș Costache, fata exuberantă ”admirabilă, superioară” pentru Felix, femeia capricioasă ”cu un temperament de artistă” pentru Pascalopol, ”o dezmățată, o stricată” pentru Aglae, ”o fată deșteaptă”, cu spirit practic, pentru Stănică, o rivală în căsătorie pentru Aurica.


LIMBAJUL PROZEI NARATIVE
LIMBAJUL PERSONAJELOR


Deși adoptă un ton obiectiv, NARATORUL se ascunde în spatele măștilor sale, care sunt personajele, fapt dovedit de LIMBAJUL UNIFORMIZAT. În LIMBAJUL PERSONAJELOR se utilizează aceleași mijloace lingvistice, indiferent de situația socială sau de cultura lor. Cu toate acestea, Aglae pronunță învechit unele cuvinte, marcă a inculturii și a snobilmului (”Otilia e falșă”).

Amestecul de stiluri (juridic și colocvial) în discursul casnic al lui Stănică Rațiu are efect comic și transformă personajul într-un Cațavencu al ideii de paternitate.

Se utilizează FRAZA AMPLĂ. Se observă preferința în descriere pentru grupul nominal și pentru EPITETUL NEOLOGIC (fața juvenilă, tăietura elinică a nasului, aspect bizar, pustietatea scitică).

Descrierea se realizează prin aglomerarea detaliilor (principiul enumerativ) sau prin hiperbolizare (imaginea romantică a Bărăganului). Precizia notației are uneori rolul didascaliilor și susține împreună cu dialogul sau monologul (discursul) CARACTERUL SCENIC al secvențelor.


CONCLUZIE


ENIGMA OTILIEI este un ROMAN REALIST (balzacian) prin: prezentarea critică a unor aspecte ale societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea, motivul paternității și al moștenirii, structură, specificul secvențelor descriptive (observația și detaliul  semnificativ; rolul vestimentației și al cadrului în  caracterizare), realizarea unor tipologii, veridicitatea, utilizarea narațiunii la persoana a III-a. Dar depășește modelul realismulu clasic, este de un balzacianism fără Balzac, prin spiritul critic și polemic (parodic, ludic), prin elemente ale MODERNITĂȚII (ambiguitatea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante, tehnicile moderne de caracterizare - comportamentism, reflectarea poliedrică, realizarea scenică a capitolului al XVIII-lea).











Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu