joi, 16 ianuarie 2014

STILURILE ÎN ARTA DECORATIVĂ - STILUL LUDOVIC al XIV-lea (1643 – 1710)




Marele Trianon - Versailles - Franța





Acest stil este închegat pe criterii proprii, are solemnitate și măreție. Există în acest stil o perioadă ce poartă amprenta celui anterior, după care urmează o epocă de înflorire propriu-zisă (până la 1685) și, în fine, ultima, în care stilul Ludovic al XIV-lea devine ceva mai sobru.

Stilul este închegat după principiile elaborate la Academia de pictură și sculptură și derivate din canoanele clasice: măsura și proporțiile sunt elementele esențiale. Ele se vor aplica în toate domeniile. Pentru asigurarea unității stilului, se  refac fațadele unor clădiri importante, se  amenajează grădinile de la Versailles (urmând aceleași  reguli ale simetriei), creându-se  perspective vaste  întrerupte de ochiuri de apă, punctate cu statui; pajiștile sunt compuse cu elemente de plante grupate ordonat etc. Natura sălbatică și anarhică, fasonată de celebrul grădinar  Le Notre, capătă o cadență clasică.

În interioare se folosesc stucaturi albe, aurite și pictate în asemenea msură, încât nu rămâne nici un centimetru de plafon sau perete  nedecorat. Suprafețele pereților și ale plafoanelor sunt împărțite în panouri ovale sau rectangulare având în centru picturi decorative. Marile palate au pereții placați cu marmură policromă. În alte reședințe, stucul sau piatra cu frumoase reliefuri decorează interioarele. În general, plafoanele sunt pictate cu motive antice și vaste perspective. În centru există o rozacee în care se  fixează lustra. Plafoanele albe sunt înconjurate de  ornamente aurite. Pe pereți au nișe, aplice, console, pe care se așezau opere de artă, vase decorative, bibelouri și ceasuri.

Palatul de la Versailles este cel mai însemnat și semnificativ muzeu pentru ceea ce a însemnat splendoarea și fastul stilului. Iar marea galerie – numită acum galeria oglinzilor – este documentul cel mai strălucit de arhitectură interioară creată în stilul Ludovic al XIV-lea.





Dar spre sfârșitul secolului, încurcături financiare obligă casa regală să interzică folosirea aurului în  decorația murală. Și astfel, apar lambriuri în culorile naturale ale lemnului. Această lemnărie cu tente melancolice, se va menține și în stilul Regence (se citește Rejans).

Interioarele rămân însă luminoase prin  tapiseriile de Aubusson, Gobelins și Beauvais (citiți obuson, goblen, bave).

Artiștii care au creat stilul, Charles le Brun și Jean F. Berain, au filtrat elementele ornamentale renascentiste, oprindu-se numai la acelea care conveneau spiritului și gustului francez. Totuși nu trebuie uitat că stilul se dezvoltă în plină evoluție a barocului și deci clasicismul pe care-l reînvie nu este cel de la  începutul Renașterii, ci unul răspunzând cerințelor artistice ale vremii.

Materialele întrebuințate sunt aceleași ca și în stilul  anterior (plus: porțelan, ceramică, oglinzi), mult argint și aur.

Tapiseriile țesute de atelierele regale organizate tot în acest timp de Gobelins s-au inspirat din antichitate pentru a evoca scene contemporane în factură romană. În atelierele de la Savonnerie  (citiți Savoneri) sunt țesute marile covoare ce vor acoperi galeria Luvrului. Covoarele de Savonnerie, cu fond negru sau galben, au un motiv central sau un medalion, în care se află coroana regală, sceptrul și mâna justiției, sorele regelui. În jur sunt rensouri de acant și flori de toate felurile. Această producție încetează în timpul Revoluției. Iar când se va relua, motivele ornamentale și culorile fondului vor fi și ele altele.

Porțelanul chinezesc – piese decorative - și ceramica oralndeză de Delft (pentru dale,  lespezi,  decorație murală), oglinzile fabricate în Franța la Saint – Gobain se răspândesc rapid în toate palatele princiare și reședințele aristocratice.



Holul oglinzilor construit de Ludovic al XIV-lea -  Versailles





În timpul lui Ludovic al XIV-lea se fixează oglinzi mari deasupra șemineelor (moda va dăinui multă vreme după ieșirea din uz a stilului care le-a introdus).











Mobilele sunt ceva mai numeroase decât în stilul anterior. Apar comodele, care iau locul cuferelor. Ele au două sau trei sertare. Destinația biroului este  tot nedefinită. Numărul soclurilor și al micilor  console fixate ca niște aplice este mai mare. Ele sunt din  lemn masiv, sculptate și aurite, altele sunt placate sau marchetate  fie cu os, sidef baga, fildeș sau metale; fie cu esențe de lemn exotic. Le Brun este unul din  cei mai reputați creatori de marchetărie.

În acest stil, sub influența relațiilor cu Extremul  Orient, se introduce mobilierul lăcuit. Lacul chinezesc a cunoscut o mare vogă.

PRINCIPALELE MOTIVE ORNAMENTALE SUNT :  soarele având în centru un cap de femeie, floarea de crin, două litere L încrucișate (emblema regală), palmete stilizate special, coșuri cu fructe sau flori, cochilia interpretată în diferite moduri – cea mai utilizată fiind cea plată și largă, ușor în relief, frunza de acant, triplul cerc de liane urcând pe coloanele dulapurilor, arcuri, bucle, tridenți, capete de Apollo sau  de Bachus, volute în C, corn de  berbec, calicii de floare, armuri, trofee, rensouri,  romburi alcătuind suprafețe  cadrilate, în care se înscriu rozete.

Toate formele modelate prin sculptură folosesc ovele (mici elemente ca măslinele ), perlele (forme sferice de mărimea boabelor de mărgăritar), caneluri,  frunze de acant sau un evantai plasat deasupra capetelor feminine, mascaronilor sau capetelor de fauni cu grimase.

Piedestale, suporturi, picioare de mobilier de orice fel sunt din balustre, fie din console (adică în formă de S puțin accentuat), având în centrul lor un motiv sculptat. Aspectul lor sugerează piciorul de țap. În epoca de apogeu, mobilierul decorativ are sculptură bogată și balustre uneori ajurate (adică decupate). Picioarele de scaune, mese etc. sunt prinse (aproape de bază) în stinghii ce formează un fel de X ușor ondulat. Adeseori X-ul are o agrafă. În lipsa ei, este aplicată o plăcuță ce amplifică volumul în centru (acolo unde stinghiile ar prezenta o bază cam prea îngustă).


Patul lui Ludovic al XIV - lea - Versailles



Mobilele sunt mai numeroase decât în stilul anterior.
PATURILE  continuă să aibă baldachin (fără coloane), dar există și unele denumite „pentru odihnă” formate dintr-o juxtapunere de trei taburete mari și având un căpătâi scurt de care se sprijină o pernă în formă de sul. La nici unul dintre ele nu se vede lemnul. Totul este tapițat. Perdelele laterale sunt, ca și cuverturile sau draperiile, scurte și festonate, având fondul și motivele în culori foarte vii, și cad în drapaje peste baldachine somptuoase.

Scaun și scaun pentru rugăciune


SCAUNELE  sunt taburete cu picioare încrucișate în formă de X sau cu picioare drepte, unite între ele prin stinghii în formă de H sau X cu o agrafă. Sunt tapițate și ornate cu pasmanterie și franjuri. Altele au o frumoasă bucată de stofă sau de piele fixată pe cele patru picioare. Există și perne dreptunghiulare (îndesat tapițate), care sunt puse direct pe  pardosea și care au aceeași destinație ca și scaunele, dar sunt foarte joase. Scaunele propriu-zise sunt tapițate în întregime (adeseori nu se vede decât lemnul  picioarelor), cu spătarul ușor înclinat în afară și pe spătar  și franjuri. Se folosește în mod curent cremaliera, un  mecanism simplu ce  permite spătarului să se lase sau să se ridice după cum dorește persoana așezată pe scaun. Fotoliile sunt aceleași ca  și în stilul Ludovic al XIII-lea dar brațele sunt în consolă, iar picioarele conform canoanelor. Spătarul e ușor înclinat în afară. Există și un tip cu brațele tapițate, iar locul unde  se așează mâna este din lemn sculptat în formă de corn de berbec. Spătarul are de o parte și de alta, în dreptul capului, două elemente tapițate (numite urechi), asigurând și un sprijin  lateral.


CANAPELELE au trei locuri și exact aceeași structură, tapițerie și ornamente ca și fotoliile. Dar deși sunt atâtea variante, ele nu sunt prea confortabile.


MESELE plasate în mijlocul încăperii sunt fastuos sculptate și au placa de marmură sau mozaic din pietre dure. Apar și mese ce se fixează lângă un zid. Acestea sunt console cu suprafețele din marmură, mozaic, marchetărie sau porfir. Ele sunt de dimensiuni mici. Au patru sau, spre sfârșitul stilului, două picioare. Bogăția ornamentală și frumusețea sculpturală fac din ele opere de artă. Masa destinată prânzurilor este simplă, dar pe ea se așează stofe sau covoare somptuoase.


BIROURILE sunt la începutul domniei lui Ludovic al XIV-lea placate cu agat, sau marchetărie, au opt picioare din bronz sau cositor aurit. Două corpuri cu sertare sunt plasate pe câte patru picioare reunite în stinghii; mijlocul piesei are un sertar lung, iar în jos un panou (decorat la fel cu ansamblul), care  face legătura între cele două corpuri. Până a se ajunge la stabilirea precisă a  funcției, deasupra lor, pe un perete, se fixa o oglindă (piesa având probabil și destinație de masă de toaletă pentru doamne). Spre sfârșitul perioadei, piesa are numai patru picioare, câteva sertare aliniate sub placă și poartă numele de masă de scris; continuă să fie  abundent decorată.


COMODA, care ia locul cufărului, are două, trei sau patru sertare, placă de marmură, marchetărie cu desen de arabescuri sau ornamente vegetale; lemnăria sculptată este lăcuită cu lac de China.


GHERIDONUL, a cărui origine se află în antichitate, este o mică mobilă formată dintr-un picior sculptat (mai întâi ca un african  purtând pe cap un platou rotund din metal). În epoca  lui Ludovic al XIV-lea, el are trei picioare ornate cu artă sau numai unul,  reprezentând un copil sau o nimfă drapată, ce poartă pe cap o placă de bronz sau mozaic. Piesele acestea serveau ca soclu pentru lămpi (așezate lângă pat) sau ca postamente pentru opere de artă, așezate în anticamere sau săli de audiențe (au avut și rol pur decorativ).
Contemporane cu gheridonul sunt și aplicele-console, mici piese sculptate în lemn prețios și fixate  pe zid în scopuri decorative. Pe ele se așezau vase prețioase sau mici obiecte de artă.





French Baroque Cupboard






DULAPURILE  erau din lemn masiv sau marchetat. Lemnul panourilor  neacoperite cu ornamente poartă sculptura în acest punct de diamant, iar câteodată are mici motive de bronz aplicate pe ușile laterale. Somptuoasele cabinete ies din uz la sfârșitul epocii, atunci când începe o perioadă de austeritate.


LĂMPILE, lustrele, lanternele, sfeșnicele sunt plasate în plafon sau pe aplice fixate în zid. Lămpile pentru citit se așează pe gheridoane sau pe console speciale, având o oglindă din care pornesc două sau mai multe brațe pentru lumânări. Cele mari (plafonierele), pentru săli de recepție, au tije axiale și ramuri în care se plantează boluri de aramă purtând corpuri luminoase (lumânări sau lămpi cu sticle). După apariția cristalului, crește numărul acestora  și al oglinzilor  în care se reflectau, amplificând  mult lumina. Sfeșnicele din metal prețios, cu multe brațe se plasau pe aproape toate mobilele care aveau o placă de marmură sau mozaic.


Azi, în muzeul de la Versailles și Trianon se pot vedea și mobile provenind din China, obiecte de fildeș și vase de porțelan, stofe aduse din India, care altădată decorau încăperile regale.


Instrumentele tehnice ale vremii constituiau de asemenea bunuri prețioase și se lucrau cu  aceeași îngrijire ca și toate celelalte obiecte destinate  aristocrației. În Franța, cercetarea științifică ia o amplă dezvoltare în secolele care urmează și personalități importante se vor consacra studiului. Busole, compasuri și alte instrumente destinate a măsura unghiuri, precum și microscoape (microscopul a fost inventat la 1610) sunt lucrate în cupru cizelat și aurit, fildeș sau sidef, lemn pictat sau abanos lustruit.


Ceasuri de diverse tipuri și mărimi: pendule, orologii erau așezate pe console. Ele erau lucrate în metale prețioase, așezate în cadre fastuoase, împodobite cu pietre prețioase; toate au aceleași motive  ornamentale ce caracterizează stilul respectiv.


Lucrările de feronerie marchează o evoluție. Se trece de la imperativul securității, ce a dominat tot evul mediu, la cel decorativ.
Grilele, porțile, piesele destinate EXTERIORULUI  FERESTRELOR erau prinse prin sudură în inele groase, încep să fie nituite, iar apoi prinse (ca la  tâmplărie) cu cepuri lucrate la cald și știfturi. Ornamentele stilului sunt cizelate cel mai adesea în bronz aurit. Celebra poartă provenind din castelul Maisons- Laffitte (azi la Luvru) marchează etapa de trecere. Aceasta arată că fierul lucrat la cald prin sudură are încă suficiente bare rezistente și puternice, dar și fire subțiri  arcuite în rensouri delicate (cizelură) iar grilele de la Versailles, care sunt realizate ceva mai târziu (tot în timpul lui Ludovic al XIV-lea), încorporează disciplinat motivele ornamentale ale stilului. În alte castele reședințe, catedrale și biserici, feroneria va continua aproape un secol să îmbine  elemente sudate cu altele cizelate, pentru  a împăca nevoia de securitate cu cerințele decorative.


Abia la sfârșitul  veacului al XVIII-lea vor apărea lucrări în care  triumfă definitiv ideea de decorativ. Porțile de fier aurit ce se găsesc în piața Stanislas din Nancy sunt o rețea ușoară de grile pe care sunt montate motive ale stilului rocaille. Această  lucrare este una din cele mai frumoase din câte are Franța și care, în ciuda fragilității aparente, este extrem de rezistentă.









Broaștele, închizătorile de orice fel reproduc motivele din repertoriul ornamental, constituind prin ele însele motive decorative din bronz sau fier aurit.


În timpul lui Ludovic al XIV-lea se lucrează nu numai grile, dar și rampe pentru scări, balcoane ornate cu motivele stilului (care sunt turnate în tipare). Această modă a unor elemente de arhitectură în fier se va supune canoanelor stilurilor ce se succed și va ține până la revoluție.


51afb269fb04d604ae000719._s.fit_w.540_

Sala armelor - Versailles - relief - Ludovic al XIV-lea învingându-și dușmanii pe câmpul de luptă


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu