BURUIENI
de Alice Călugăru
Sălbatică gradina-i amar îmbălsămată,
De buruieni înalte ce cresc cotropitoare,
Mireasma-i plămădită-n a soarelui dogoare.
Rămâne totuşi crudă, ş-adanc răcoritoare.
Din lamura de floare şi frunza, fură vântul
Şi sufletul mi-l umple, şi sângele mi-l bate,
Şi tampla-mi răcoreşte cu sărutări curate,
Şi părul mi-l resfiră cu mâini îmbălsămate.
Un glas de mii de greieri îmi cântă la picioare
Şi prin trifoi sălbatic, ş-amară păpădie,
Fug verzi cu şopârle cu-alunecare vie,
Şi surii şerpi în ierburi cu apă se-mlădie.
În vânt se împreună, cu gustul cel de cimbru,
Cu gustul cel de miere al florilor la soare,
Miros de nalbă searbad, şi tainic de cicoare,
Miros de izmă verde, îmbătător şi tare.
Şi totdeodată dulce şi aspru muşețelul,
Miroase ca pământul şi soarele.
Pelinul îmbalsamează iarba, amețitor ca vinul,
ßi negrele semințe de mac, işi torn veninul.
Simțirea mea, ca vântul, colindă prin grădină.
Ca şerpii pe pământul cel proaspat se mladie,
Ca florile, în stebla mi-o strâng, şi cu beție
Ca greierii taină mie.
|
|
