de Elena Neicu
A spune o vorbă care doare
E-atât de simplu, de ușor
Ca să ucizi la întâmplare
Un gând, un început de zbor.
Să frângi aripa unui suflet
Ce a crezut în visul său
Și să faci asta cu un zâmbet
Perfid, ucigător de rău.
E-atât de simplu să rănești
Când tu nu ai nimic în suflet
Și-atât de greu e să iubești
Și să așterni în cale zâmbet.
Și nu-mi e milă de acela
Căzut, lovit de-o vorbă grea
Căci el își va găsi puterea
Spre soare a se înălța.
Ci de acel ce zi de zi
Rănește-n vorbă și în faptă
Căci el nicicând nu va găsi
Spre fericire calea dreaptă.
