UNDE ZĂRILE SE PIERD
de Gheorghe Deniștean
Când vine vântul și mă-ntreabă:
Gândul încotro mă poartă?
Eu îi răspund cu întristare:
Departe... peste hotare...
Unde zările se pierd în noapte
Și grăiesc limba lui Cervantes.
Acolo mă poartă gândul
Când vine și mă-ntreaba,vântul.
Doar ploia-mi bate în fereastră,
De plâng florile în glastră.
Plânge și inima mea
După glasul tău,care-mi doinea.
Parte din mine,ai luat cu tine
Crezând că vom uni două destine.
Dar tot mai greu pot respira
Că văd în jurul meu,doar umbra ta.
Fără tine și mierea e amară
Și buzele parcă îmi sunt povară.
Aștept să vii,să mirosim o floare,
Să mai privim un răsărit de soare.
Căci îngerii din ceruri se rugară,
Ca iubirea noastră să nu moară.
Și cu tărie cred în ruga lor,
Eu te aștept cu dragoste și dor.
|
|
