vineri, 5 iulie 2019

CÂND NOPȚILE SE STRÂNG DUIUM - de ManuManu




CÂND NOPȚILE  SE  STRÂNG  DUIUM

de  ManuManu




 Când nopțile se strâng, duium, mireasmă de cicoare,
 Eu te visez și nu știu cum, să fiu în ele floare,
Și rugi aprinse sare de zor, să nu-mi pierd gândirea;
 Nu-mi amintirea mea nici nu m-am răcit cu firea.



 Lumini de dor aș vrea să-mi dea, o pasăre și ihastră,
Apoi cu ciocul de-o poate să mă așeze-n glastră
 Și să mă ude numai când, amurgu-n gând mă strânge
 Sau când speranțele se vând, pe o lacrimă de sânge.



 Că nu mai pot nici deloc să duc durerile acasă,
Nici un gând nu-și găsește ce-a prins versul în plasă.
Revino dragul meu iubit, pe patul nopții mele,
 Să zărească o lună de granit, în focul stins din stele.



Și fugi cu mine și cu noi, pe funii lungi de vise
 Lăsând cuvântul în cuvânt, cu ușile deschise
Și-n noapte-n brațe să te strâng, lumină călătoare,
 Că nu mai știu nici eu de când; dar, am ajuns o floare.