GLASUL TĂCERII
de Larysa
Iubeam să fiu îndrăgostită
De cineva...un sens, o boare
Iar eu, la rândul meu iubită
Visam la glasul de chemare
Iubeam în gânduri vinovate
Ce-mi repetau cuvânt de lege
"Din comportările-ţi ciudate
Nimeni, nimic nu înţelege"
Iubeam cum Luna îl iubeşte
Pe Soare, fără să-l atingă
De mii de ani la fel trăieşte
Şi dragostea-i, nimic n-o schimbă
Iubeam ca o prioritate
Căci printre lucruri omeneşti
Erai a mea eternitate
Erou ca-n vremuri de poveşti
Iubeam şi trist, iubeam şi vesel
Ce sentiment înălţător...
Simţeam că tu erai alesul
Când pieptu-mi tresărea de dor
Cât mai iubeam zborul de fluturi
Ce-şi fâlfâiau aripi în umbră
Când tu-mi spuneai ce mult te bucuri...
Simţeam cum dragostea abundă
Ştii cât iubeam, vei ştii vreodată
Ori poate crezi c-am fost nălucă ?!
Năluca nu stă-nlăcrimată
Când disperarea o apucă
Iubeam ascuns chiar şi durerea
Ce mă strângea în pragul serii
Şi-acum iubesc doar adierea
Ce-ţi poartă-n ea glasul tăcerii...
|
|
