IUBIRE-NTEMNIȚATĂ
de Larysa
Cum să-mi fi...dacă nu-mi eşti...?!
Doar cu gândul te-am gândit
Când în mine umbre creşti
Mă apui din răsărit
Vis trecut, prezent şi-atât
Viitoru-i tot visare
N-am avut nicicând mai mult
Doar scântei de-nflăcărare
Eşti tăcere şi tăcând
Disperarea o hrăneşti
Eu mă trec, de dor flămând
Tu cu gheaţă mă topeşti
Dar mi-e bine că te ştiu
Trecător prin timpul meu
Respirând aeru-ţi viu
Purific aeru-mi greu
Şi din aer te creez
Îţi dau chip...nu e de-ajuns
Iubirea ţi-o inventez
Din tot ce, cândva ai spus...
De-ai căta să mă sfâşii
N-ar mai curge gram de sânge
Trup de ceaţă alb spre gri
Durerea nu-l mai străpunge
Hai atunci, vino de ia
Sufletu-mi ce vrea la tine
Plin doar cu fiinţa ta
Golit de umbra din mine
Să-ţi fie cuib de plăceri
Şi-acolo, noi vinovaţi
Iubindu-ne prizonieri
Pe vecie condamnaţi
Oh...mi-ai fost aşa lumină
Încât nu mai văd vreun Soare...
Şi-astfel totul se termină
În adâncuri de uitare...
Parcă-i frig...şi-aşa-ntuneric
Se făcu în viaţa-mi toată !
Visu-i palid, cadaveric
Şi iubirea-ntemniţată.
|
|
