FRUNZE MOARTE
de Elena Oprică
Tremuri frunză...
Unde ţi-e
Aprinsul din verdele
Ce-a umbrit iubirile
Răcorind simţirile
Verde muză ?!
Eşti slăbită
Şi abia
Te ţine tulpina grea
Vântul tare de-o sufla
Pădurea o vei lăsa
Dezgolită...
Hai la mine !
Te primesc
În pustiul de lumesc
Verdele să-ţi încălzesc
Cu iubirea ce o cresc
În ruine
Pe sub
Piatră de mormânt
În lanţuri de legământ
Unde zace-al meu cuvânt
În liniştea lui ţipând
Ars pe rug...
Mi-e cuvântul
Rece, gol
În toamna simţirilor
Din adâncul viselor
Şi-l îngroapă chiar din zbor
Crud pământul
Tu, ca mine
Frunză eşti
Primăvara de-nverzeşti
Te laşi prinsă ca-n poveşti
Copacului dăruieşti
Tot din tine...
Seva toată
Însăţi viaţa
Agăţată-n ram speranţa
Ce în soare dimineaţa
Dă nou sens,lumină faţa
Cea brăzdată...
Dar vezi...
Plăpândă din fire
Te usuci de-aşa trăire
N-ai pe lume lecuire
Iubeşti verdele-n neştire
Şi te pierzi...
Vrei prea mult
Primeşti puţin
Stropi de miere cu venin
Ţi-e dulce dar şi pelin
Ploile cu gust de vin
Nebăut...
Noi-surate
Pe vecie
De plăcere şi urgie
Veştejim în fantezie
Dar în noi iubirea-i vie
Chiar şi moarte...
|
|