CĂLDURILE VERII S-AU DUS - de Ileana Mălăncioiu

 

CĂLDURILE  VERII  S-AU  DUS de  Ileana  Mălăncioiu  Căldurile verii s-au dus, e târziu, Tu eşti mai departe de lumina aceea purăÎn care te-am văzut fără să fii, Eu simt mai mult nevoia de căldură. Dar totul începe să nu mai fie aşa cum era, Pământul pare trist şi-nsingurat, În prăpastie cad frunze şi oameni La care nici nu te-ai fi aşteptat.  Pe muntele închis cu sârmă e pustiu, Toamna e galbenă ca un obraz de ceară,Sufletul meu ar vrea sa fie îngropatŞi să răsară iar la primăvară.