CE EȘTI ?!
de Elena Oprică
Te simt ca pe un abur de divin
Te gust ... licoare dulce sau pelin ?!
Mă-mbăt cu-nmiresmate adorații
Apoi adorm în temeri și-n tentații ...
Mă plimb cu tine prin grădini de soare
Și ocolind nisipurile mișcătoare,
Respir adânc aeru-mi încărcat de zboruri
De fluturi nesfârșiți trecând în stoluri.
Adulmec podul pe care mă treci
Deasupra unor ape tulburi, reci,
Mă ții de mână strâns, fără să știi,
Că în adâncuri, fără tine aș pieri ...
Acum mi-e bine și apoi îmi este rău,
Depind se vede, de acel cuvânt al tău
Șoptit, strigat, ce naște-n mine o chemare
Și-mi zbate-n gând, sfioasă, tainică-ntrebare:
Ești sfânt sau înger, căci vreun muritor nu ești ...
Poate ești zmeul, poate prințul din povești,
De revărsat-ai în viața mea așa de lumină,
Fără știință, nici tu, nici eu s-avem vreo vină ?!
