M-AM OPRIT ÎN TIMPUL NEVENIT
de Manuela Cerasela Jerlăianu
Eu m-am închis demult în nostalgie Și-am dat speranța cu parfum de mosc Pe-același guler prins de nevralgie; Azi: iartă-mă că nu te mai cunosc.
Am scris cândva poeme despre viață Că viața m-a întors din drumul ei Și versurile mă pierdeau prin ceață Precum mireasma anilor prea grei.
N-am înțeles ce e singurătatea Și am plecat să o-ntâlnesc la drum Acolo unde se-mpărțea dreptatea, Dar n-am putut să o zăresc nicicum.
Am rupt din grădinița mea o floare Ca pe tăcerea care o strivea Și din fereastră am strigat la soare Fiindcă-n poema vieții-mi dogorea.
Am rătăcit poemele-ntr-o carte, Atunci, s-a legănat întregul burg De supărare el s-a dus departe, Iar eu m-am îndreptat înspre amurg.
Am dat speranța cu parfum de stele Să luminez ca albul infinit Eternitățile, s-ating cu ele, Și m-am oprit în timpul nevenit.
| 
