Garabet
Ibrăileanu ( 1871, Târgu Frumos - 1936, București), a fost un critic și
istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român.
Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a
primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al
criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar,
profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și
principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930.
Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu
intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile
revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în
proză, cugetări, traduceri etc.
Nimeni nu reclamă mai mult toleranța decât cel netolerant, pentru că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui.
Celor pe
care-i stimezi adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale.
Celorlalți nu le face onoarea intransigenței tale.
Nu
mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acțiune, căci nu vei
fi crezut. Inventează unul mai puțin nobil și dă-l ca motiv al acțiunii
tale, pentru ca oamenii să nu-ți atribuie unul rău de tot.
De câte ori te văd sincer, am impresia că, în războiul tuturora contra tuturora, tu ți-ai lăsat armura acasă.
Un singur
lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe
care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilității:
copiii.
Fericirea
este plăcerea sufletului. O simplă senzație, un sunet, o culoare,
atingerea mânii unei femei, dacă angajează sufletul, devine o fericire.
Inteligenții
joacă roluri față cu alții; proștii joacă roluri față cu ei înșiși și,
dacă sunt prea proști, reușesc să se înșele singuri.
Cine nu e politicos cu slugile și cu animalele, n-are instinctul politeții, ci dresajul, și n-are sufletul suspus.
Pentru un
om cu adevărat inteligent, a minți este o sforțare, pe care și-o impune
penibil, minciuna contrazicând raporturile reale din lume, prea clare și
tiranic impuse minții inteligente.
De zece ani
ești prieten de aproape cu o femeie și vă ziceți „dumneata". Acum un
ceas ai văzut întâia dată pe o femeie, care ți s-a dat și al cărei nume
nici nu-l știi, și vă ziceți „tu". Oare singura apropiere dintre suflete
este corpul?
Nu spune nimic bun despre tine, căci nimeni nu te va crede.
Nu spune nimic rău despre tine, căci toți te vor crede.
A regreta
că nu te-ai născut altfel, este a regreta că te-ai născut tu, și nu s-a
născut altcineva. A dori să fii altfel, este a dori să mori tu și să se
nască altcineva. Căci tu, tu ești tu.
Mila, când nu e însoțită de o iubire infinită, e mai ofensatoare decât disprețul.
O femeie care iubește pasionat nu glumește niciodată, în societate, cu bărbatul iubit sau pe socoteala lui.
Toți
oamenii doresc un lucru simplu, naiv, logic: ca universul întreg să se
comporte astfel, încât să le fie bine lor -- și le e necaz dacă cumva
universul, la începutul lui, a apucat pe o altă cale decât în vederea
acestui scop.
Cineva spunea: Prostiile și absurditățile celor de aproape mă înfurie. Ale celorlalți mă amuză.
Un
roman stoarce lacrimi de admiraţie naturilor artistice prin pasajele
lui frumoase, şi lacrimi de compătimire naturilor sentimentale prin
pasagiile lui patetice.
Nu
uita un moment că în orice raport cu oamenii ești în stare de război.
Cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia sau cu
iubita ta -- bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi
frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț.
Nu fi un moment distrat, nu te iluziona un moment că ești în stare de
pace ori de armistițiu, căci celălalt te-ar surprinde.
Fata, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de-atunci, o iubești toată viața.
Câți oameni ar prefera să moară ei, decât să se scufunde un continent în ocean?
Dacă
nu crezi în nici un Dumnezeu, atunci ce te împiedică să-ți fie scumpe
credințele și ritualele care au consolat pe tatăl tău și pe mama ta și
le-au ușurat ceasul greu al morții?
Femeile au
mai multă delicatețe în realitățile iubirii decât bărbații. O femeie
normală nu va intra niciodată în intimități cu un bărbat de pe o treaptă
socială cu mult inferioară ei, ori cu un bărbat pentru care nu are cel
puțin afecțiune. Pentru bărbați asemenea incompatibilități de obicei nu
există. Această deosebire se poate exprima pe scurt astfel: este
indiferent la urma urmei pe cine supui, dar nu este indiferent cui te
supui.
Dacă n-ai
în tine destulă politețe pentru toată lumea, fii mai politicos cu
inferiorii decât cu egalii, mai politicos cu egalii decât cu superiorii.
Lipsa de politețe față cu egalii și cu superiorii este numai o
necuviință, care îți poate atrage represalii, pe când față cu inferiorii
este o cruzime și o lașitate, căci provoacă o durere care nu poate
riposta.
O
nenorocire venită din propriile noastre greșeli e tot atât de fatală ca
și una venită din senin, dar iluzia liberului arbitru ne face să suferim
cu atrocitate de cea dintâi, pentru că ni se pare că am fi putut-o
evita.
Când un
prieten te părăsește în nenorocirea lui, îți dă tot atâta dovadă că nu
ți-a fost prieten adevărat, ca și când te părăsește în nenorocirea ta.
Deosebirea
dintre dominarea femeii de către bărbat și dominarea bărbatului de către
femeie este deosebirea dintre tiranie și dictatura sclavilor. Când nu
domină nici unul, nici altul, e război civil.
Dacă ai
îndoieli asupra ta, nu le da pe față, ca să nu dai prostiei dreptul de
a-și permite cu tine aceeași atitudine, împrumutând-o de la tine.
- Garabet Ibrăileanu
