GRĂDINA
de Larysa
Stau nemişcată-n întuneric Visându-mă într-o grădină Şi-n visu-acesta ezoteric Văd multe flori, multă lumină,
Văd fluturi răsfăţaţi de soareŞi pe-o băncuţă colorată,Zace, de vânt ruptă, o floare, De multă ploaie, înecată...
Pe o alee pietruităVine un chip ca cel de înger Într-o tăcere infinită Şi aruncând priviri de fulger,
Pare să caute ceva Prin toată-a florilor splendoareŞi vrând să alunge cumva Dorul ce-l poartă pentru-o floare,
Se mai alină-n drumul său Tot mirosind mândrele flori Dar sufletu-i încă e greuŞi iar porneşte-n căutări...
Se-aşază ca cel mai trudit Pe cea băncuţă colorată Şi vede floarea, însfârşit, Zăcând pe jumătate moartă...
O ia în palme-nfiorat, O mângâie şi o sărută Şi-n gândul său învolburat, Aude floarea ce cuvântă : "Te-am aşteptat...ştiam că vii, Doar tu eşti al meu salvator Ce mă-nfloreşti şi mă învii, Iar fără tine, zac şi mor ! "
Dar soarele, grăbit şi vrednic, Trase a visului cortina.. Eu vreau să stau în întunericŞi să visez din nou grădina...
|
|
