duminică, 13 septembrie 2020

CERINȚĂ, DORINȚĂ... - de Elena Oprică

 


CERINȚĂ,  DORINȚĂ...

de  Elena  Oprică




Să nu rostim, prin vorbe de final,
 Vreun adevăr concret(opţional...) !
 De ce-n mâhnire să rămân îmi ceri,
 Când cu ştiinţă ne-amăgirăm ieri ?!


 Mai bine-n nepăsări justificate
 Să mă abandonezi ca şi-ntr-o moarte...
 Căci moartea o-nţeleg chiar uneori,
 Dar adevărul tău îmi dă fiori !


 Greul cuvânt fă-l ca, de nerostit,
 Să piară în trecuturi rătăcit,
 Să se dividă-n false incantaţii
 Fără de formă, fără emanaţii...


 Mai lasă-mă puţin să mai respir
 O nemurire dulce în declin,
 O ameţeală veche şi banală
Ce unii cred că nu-i mare scofală...!


Spune-mi de vrei, că undeva greşesc...
Ştiu că persist în încăpăţânări şi cresc,
 Dar crede-mă, în tristul meu cuvânt,
 Nu spun nici sfert din toate câte-mi sunt...!