M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal:
”iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găsești ?”
- Iubito, taci ! Ți-aș spune că inima-mi dorește
Candoarea ce-avusese străvechiul animal !
Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri ușoare,
Să nu știi niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc !
De patimă mi-e silă și orice gând mă doare...
Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Și, nevăzut țintește cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:
Rușine, furii, crimă...O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă și rece Mărgărită !
