MITICĂ- Mitică...și mai cum ?
- E destul atâta: Mitică - de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar,pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine, pretutindeni.
Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian.
El nu e nici tânăe, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toateȘ dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv.
Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al Orientului este foarte căutat și plăcut în societate.
Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, care fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.
Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare.
El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca:
”Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decât ce are !”
sau:
”Viața este un vis, moartea o deșteptare !”
ori:
”Ei ! Madam Popescu, nu există roză fără spini!”
Închipuiți-vă ce efect au toate astea asupra spiritului doamnei Popescu !
Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice,și deși-n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă și mai tare la genul ușor, picant și ironic.
”În genul acesta, cel puțin, pot pentru ca să zic că n-am rival !” zice Mitică - și cu drept cuvânt.
Exemple:
Când n-are tutun, îți cere ”o țigară....suvenir”.
Când merge să se împrumute cu bani:
- Unde ai plecat Mitică ?
- La vânătoare....de lei.
Îi zici:
- Mitică, faci cinste ?
- Nu pot, monșer, că mă strânge un ciorap.
Până la anul 1900, când mă întâlnea la Sf.Vasile, îmi zicea:
- De un an nu ne-am mai văzut !
Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie. L-am salutat dar s-a făcut că nu mă cunoaște. După multă stăruință, și-a adus în fine aminte cine sunt:
- Scuză-mă, neică - a zis Mitică - te iutasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut !
Ceri într-o băcănie:
-Băiete, o țuică !
- Nu-i da domnule, c-o bea ! zice Mitică.
- Am deseară lojă la operă; mergi cu mine ? zice Mitică .
- Merg...Ce se cântă ?
- Relaș, în cinci acte !
Intri la Gambrinus: te apropii de Mitică și-l saluți; el îți răspunde amabil:
- Adio !
Îl saluți la plecare; el îți răspunde:
- Să-mi scrii !
- Ai parale, Mitică ?
- Nu umblu cu metal la mine; mi-e frică de trăznet.
- Birjar ! Slobod ? întreabă amicul nostru.
- Da, conașule !...
- Atunci, du-te acasă.
Un prieten ghindoc se-ntinde să-și ia pălăria dintr-un cuier prea înalt. Mitică îi strigă:
- Pune o coală de hârtie sub picioare !
Mitică zice de un prieten destituitȘ
- L-a-naintat...
- ?...
- L-a făcut inginer de poduri....
Și când e în culmea vervei adaugă:
- ...detașat cu serviciul în Cișmigiu: dă muștele afară !
În loc de usturoi zice ”vanilie sârbească” și în loc de vin zice ”flanelă de Drăgășani”.
Ți-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlnești cu Mitică. În loc de ”s-o porți sănătos”, îți zice:
- Bravos ! blană ai; acuma, junghi îți mai trebuie !
Al naibii Mitică !
